La portile ceriului...  

Posted by Valentina

Cu ce as putea asemana starea, clipele, bataile sufletului meu din aceste zile? Poate cu zbuciumul unei mari sub furtuna, poate cu valurile ei care izbesc stancile, apoi se retrag, apoi revin mai puternic... poate cu vantul care spulbera colbul de pretutindeni, poate cu avalansele care se prabusesc de pe stanci, dand impresia ca vor darama chiar muntii de pe care s-au involburat... Cum as putea masura distanta dintre mine si real, cand ce-i real nu e si ce este atat de putin real, face stanga-mprejur? Apropo! De ce se spune mereu, stanga-mprejur si nu dreapta-mprejur? In fine... n-as putea trece prin filtrul niciunei unitati de masura! Pentru ca nu-mi delimitez niciodata parametrii dintre suflet si judecata...
Oare cum sa ma transform intr-o pasare care poate vorbi cu cerul? Cum sa-i spun lui Dumnezeu ca ceea ce iubesc e atat de departe? Cum sa i-l cer si cum sa mi-l dea, fara a-mi asuma, macar eu, pacatul capital al dezintegrarii?
Pe acest mal am fost eu de Sfanta Nastere a Mantuitorului... De pe aceasta stanca mi-am "sinucis" visul serii de Ajun!
M-am intrebat de mii de ori intr-o singura clipa, daca as putea sa o iau de la capat, daca mi-as mai putea acorda ingaduinta de a picura in sufletul meu toate suferintele, toate durerile, tot chinul... Si totusi, n-as da nimanui nimic din ce-am trait! As lua-o de la capat, pentru fiecare secunda de fericire, pentru fiecare imbratisare, pentru fiecare scanteie care s-a aprins pentru unicul gand pe care l-am iubit vreodata! As prefera sa-ngenunchez pentru o viata-ntreaga si sa-i dau lui, fiecare rana sa mi-o vindece. As prefera sa culeg fiecare lacrima, chiar neizvorata inca, sa inmanunchez fiecare strigat catre Dumnezeu, sa ratacesc pe strazi sau sa ma pierd pe mine, dar n-as negocia nimic din tot si din toate, pentru ca iubirea nu se negociaza niciunde pe pamant sau in ceruri...
De multe ori, cei ce ma cunosc, m-au intrebat cum pot trai asa?!? Cum as putea trai altfel? Cum mi-as putea abandona valurile, vantul, avalansele? Ce-as fi eu, fara ele? Cum m-as mai putea numi "eu" fara abandonul acesta infinit dintre mine si destin, dintre mine si iubire, dintre mine si Dumnezeu? De ce-as mai pasi in fiecare dimineata dincolo de usa casei mele, daca nu mi-as asuma fiecare provocare a vietii? De ce i-as zambi gandului care-mi saruta ochii dimineata, de ce i-as mai saruta eu, podul palmei, daca nu m-as darui fiecarei clipe care mi-e dat s-o traiesc? De ce ar fi altfel, de ce m-as confunda cu banalul, cand suntem antonimi si nu mi-l doresc?
Mi-amintesc noaptea dintre 2008 si 2009, trairile acelei cumpene dintre ani si dorinta pe care mi-am pus-o spargand cu toata forta paharul de sampanie. Mi-am abandonat atunci destinul in vointa suprema a lui Dumnezeu, spunand in gand: "faca-se voia ta, Doamne!"
Iar anul acesta mi-a adus toate furtunile vietii: am evadat dintr-un "iad" pe care-l credeam vesnic si din care n-as fi crezut ca ies, decat cu picioarele-nainte. Tot 2009 mi-a adus neputinta de a face anumite lucruri, pe care am pus-o pe seama colapsului economic din lume, mi-a adus caderi si ridicari, dezamagiri si maini intinse de unde nu ma asteptam. Am asistat neputincioasa la fenomenul intalnirii cu moartea, cand doua persoane pe care le iubesc, mistuite de o boala necrutatoare, au privit-o in ochi... mi-am lasat sufletul liber, sa zburde iar pe papadii si intr-o fuga totala de lume, mi-am dat intalnire cu marea. I-am sarutat trupul sarat si mistuit de iubiri care se implinesc sau nu, mi-am ascuns intre valurile ei o parte de suflet si m-am intors la realitate. Tot acest an, in care am implinit si varsta Christica a degringoladei, am urcat si eu Golgota pierzaniei si mi-am batut in palme piroanele necunoscutului. M-am abandonat total unui gand rapit de toamna mea iubita, m-am daruit lui, sperand, crezand, dovedindu-mi ca prin el sunt mult mai EU decat am fost vreodata. Permanenta cautare a iubirii depline, adevarata si unica, a deraiat intregul tren, cu mine-n el, in prima halta a sufletului meu ratacit si iata ca o platesc cu dobanzi mult prea mari si mult prea neintelese.
Sa zicem ca anul 2009 mi-a despicat destinul si imi forteaza mana sa gandesc un nou inceput. Nu stiu care va fi directia pasilor mei, nu mi-am gasit inca drumul, stiu si am convingerea, insa, ca am o datorie de onoare fata de mine in primul rand, sa nu las viata sa treaca pe langa mine, sa pretuiesc fiecare clipa si sa mi-o daruiesc cu demnitate.
Cand ma gandesc ca au mai ramas doar cateva zile pana deschid usa lui 2010, imi dau seama ca anul acesta nu e incheiat si am mereu senzatia stranie ca ceva s-a intamplat cu noi toti, sau poate doar cu mine, ca nu ma definesc si nu ma regasesc in tot acest an. Ce mi-as dori sa-mi aduca anul viitor? Sanatate... si in primul rand, sanatate mintala. Sa nu ma dezintegrez total. Mi-as mai dori sa paseasca Dara cu dreptul, in primul ei an de scoala si sa-mi pot linisti sufletul, sa-mi pot tine de mana omul iubit, in fiecare noapte, cu aceeasi iubire pe care a sfintit-o Dumnezeu prin ingerii nostrii, pentru noi. Atat imi doresc eu, pentru mine si doar atat imi este suficient, pentru a uita acest 2009 plin de durere, doar atat imi trebuie sa pot fi fericita.

Adrian Paparuz  

Posted by Valentina

DUPA 20 DE ANI

ni s-a umplut trecutul de zăpadă ,
ne legănăm durerea în hamac ,
Crăciunul este iarăşi trist pe stradă
şi de minciuni nici azi nu am scăpat...

sunt 20 de ani de „libertate”
şi defilăm frumos ,independent ,
ni-i foame încă de dreptate ,
eroii i-am pierdut pe internet.

sub cruci luminile sunt stinse ,
ne viscoleşte frica şi uitarea ,
bisericile goale sunt proscrise ,
„mogulii” râd când ne arată „calea”.

copiii mai colindă doar în vise
un Dumnezeu ştiut doar de bunica ,
speranţele pe cer sunt triste
ne vindem viitorul pe nimica ;

suntem stafii , de lanţuri atârnate
prin galantare bântuim smintit ,
nu mai avem un gram de demnitate ,
suntem un „fleac”, ne-au ciuruit!

Sunt din nou VERDEEEE!!!  

Posted by Valentina

Prietenii mei stiu cu cine au de-a face, drept care, de multe ori, mi se spune Răzgândeasca. Şi Răzgândeasca s-a mai răzgândit o dată, s-a făcut verde!!! Am revenit la culoarea mea de suflet, mai ales ca vine Crăciunul şi, ce culoare era mai potrivită? Normal! Verde! Am pus si puţin roşu de sărbătoare, l-am asezonat cu ceea ce am considerat că i se potriveşte şi m-am reitegrat în mine.
Astăzi nu vă vorbesc despre sărbătorile care urmează să dea peste noi, am s-o fac in mod sigur în zilele următoare, pentru că nu ştiu exact unde mi-am pus cuvintele, gândurile, dorinţele. Le caut zilele acestea şi vă explic cum sta treaba şi cu sărbătorile de iarnă. Pentru cei care m-au căutat printre rânduri, sau mi-au aşteptat semnele vitale, am o veste bună: sunt aceeaşi, doar putin modificată. Dar nu-mi dezmint firea. În cumplita mea nefericire, trăiesc cea mai curată fericire a vieţii mele. V-am citit mesajele, chiar dacă nu le-aţi putut posta. Am încercat o temă pentru blog, care nu a permis postarea de comentarii, dar acum s-a rezolvat problema, astfel încât, îmi puteţi scrie!
Până realizez pe unde mi-am lăsat inspiraţia, ca să vă pot oferi o poveste de Crăciun, vă îmbrăţişez cu drag!
Valentina

ValeVerde Venetia  

Posted by Valentina

Watch live streaming video from valeverdetv at livestream.com

De Sfantul Mos Nicolae, fara cuvinte...  

Posted by Valentina

Intre DA si NU esti TU... 3  

Posted by Valentina

Un gand, o idee, o dorinta si toate la un loc, un om, un singur om, dupa care poti imparti cerul si pamantul, care-ti poate saruta lacrimile, inca inailte sa se nasca, un gand pentru care poti spinteca lumea fara sa te doara, sau iti poti sfarama viata fara sa-ti pese... acesta este cel mai frumos si cel mai imposibil gand de pe pamant! Il port cu mine, desi nu e, ii sarut ochii in fiecare seara, pentru ca sunt ai mei, ii gust palma in fiecare dimineata, desi imi sunt atat de putine diminetile mele, ingenunchez inaintea lui, ca in fata unui altar de gheata care ma salveaza, imi umileste neputinta, imi masoara nerabdarea, ard in dorintele lui, fara sa ma regasesc in ele, imi iubesc iubirea mea si neiubirea din gand, iar daca ar fi sa o iau de la capat, as gandi la fel, fara ezitare, fara sa schimb nimic... pentru ca stiu si cred in gandul meu, stiu ca se va descoperi ca fiind doar gandul meu, cred in forta lui, in bataile inimii sale si in timpul care il leaga de mine.
Daca n-ar mai ramane nimic, daca s-ar risipi in lume, fara ca sa-l mai pot gandi macar o data, fara sa-i mai luminez ochii si timpul, mi-ar ramane visul pe care l-am visat impreuna, mi-ar ramane mainile inclestate in aceeasi rugaciune, sau talpile care se uneau in miez de noapte, mi-ar mai ramane adevarurile pe care le s t i m doar noi, chinul ochilor mei in neuitarea lui, sau amintirea unor clipe care ne pot bantui pana la capatul zilelor noastre.
Pentru ca nu pot iubi un gand care s-a dovedit a nu fi al meu, dar pot muri, in schimb, pentru el, imi deleg un singur judecator, la judecata suprema a gandurilor eterne, acesta fiind cel mai nemilos pe care l-as fi putut alege: TIMPUL! Am descoperit de curand, ca joc intr-un film prost, ca rolul atribuit nu mi se potriveste deloc, fara a avea pretentii la roluri de oscar, cred totusi, ca meritam un rol principal. Drept urmare, imi concediez regizorul, unicul vinovat pentru mediocritatea rolului pentru care m-a angajat si, daca as reusi sa stau putin de vorba cu scenaristul, cred cu convingere ca l-as transforma intr-un rol magistral. Nu de alta, dar toata viata am dorit sa fiu mandra de fiecare rol. N-am sa clachez tocmai la rolul existentei mele.
Dumnezeu-scenograf
Eu-regizor
Timpul- lumini si sunet
Destinul-rol principal
Mai am si replicile de final in versuri:


Iubirea mea, iti scriu din departare,
Sa-ti spun ca stiu si sti si tu cat doare,
As vrea sa simti, cum locul gol din mine,
Se umple tot mai mult si zi de zi,... cu tine!


Ti-am aratat in gand taramuri fermecate,
Si-n vise rataceai prin vai de mult secate,
Eu te ridic pe bolta, printre stele,
Iar tu-nsetat, cobori la tarmul marii mele...


Inima mea si astazi freamata-ntre maluri,
Ca spuma marii noastre, cuprinsa intre valuri,
Iti iert sarutul ratacit, pe urme neatinse
De tine, viata mea, intre greseli si vise...


Stiu eu pe cineva, care mi-ar putea canta versurile, dar n-am pile suficiente si nici forta de convingere, asa incat, am sa ma limitez la a-mi pune sperantele intr-un cantec, intr-alt cantec, deja existent, deja cunoscut, deja inteles:




Nana Mouskouri & Julio Iglesias - Se que volveras
Asculta mai multe audio Muzica

Al doilea cadou de Craciun  

Posted by Valentina

Ca un răspuns la un post anterior, ca un dans al inimilor si al vietii, este ceea ce va ofer mai jos. Decideti voi daca va place, sau daca va regasiti printre versuri:


MIGREZ, sau VOTEZ?  

Posted by Valentina

Iar la vot, iar la prosteala, naiba stie cand scapam de ipocrizie, minciuna, sau bataie de joc?!? Pana una, alta, chiar trebuie sa votam, din ce avem si sa mai si cantarim, pe principiul: dintre doua rele, cel mai mic rau. Eu am decis! Ma duc! Votez! Nu spui pe cine, ca votul este, inca, secret, dar va pot da o sugestie, chiar trei:



Personal, vizionand acest filmulet, as vota cu Maria Basescu. Urmariti-i expresia fetei... culmea! Aceasta femeie, vorbeste fara cuvinte... ofteaza, i se citeste pe fata intelepciunea de care e capabila, devotamentul fata de propriile valori, rabdarea infinita de care putine femei sunt capabile si pentru care o admir infinit, apoi ramane demna si satisfacuta de "sah la nebun"... nu puteam sa spun la rege, din motive pe care nu vreau sa le expun aici. In rest, Antonescu puncteaza bine, loveste cu eleganta si hotarare, ramane ferm in afirmatii si nu deraiaza de pe drumul pe care si l-a impus, probabil. Elena Udrea mi se pare mica si stearsa, in raport cu prima doamna, e fada si fara expresie in raport cu evenimentul, iar la momentul respectiv, pur si simplu... blonda!
La segmentul asta, votez cu Maria Basescu!








Din ultimile doua filmulete, am inteles scara valorica a fiecaruia, umorul descentrat a lui Geoana, faptul ca, inca cinci ani cu Basescu, ne-ar pune in postura de a migra toti spre Cuba, sau naiba mai stie pe unde, mai gandesc si analizez o data, trag un trening pe mine si... ma duc sa votez.
Hai PA!

Primul cadou de Craciun...  

Posted by Valentina

Nu am prea multe cuvinte, pentru ca fiecare traire o veti gasi pusa pe note, am insa, sentimentul unui strigat, pe care doar eu il aud, si consolarea ca strigatul este atat de melodios, incat poate sa va placa...




ROXANA OLSANSCHI FLORI DE GHEATA
Vezi mai multe video din Muzica

Ia! Uitaţi-vă-n oglindă!  

Posted by Valentina

Precum spuneam azi-noapte târziu, ma tem că vă paşte un monolog, în care eu spun şi voi ceilalţi citiţi, unii vă-ntrebaţi ce m-a apucat, altii vor înţelege la ce mă refer, iar alţii, se vor simţi cu musca pe căciulă, dar ce să-i faci, soro, aşa e viaţa, iar când te mănâncă, musai să te scarpini, nu?
Dar ca să nu lungesc mult vorba, am să intru direct in miezul problemei, care poartă şi un titlu de ziar monden şi anume: VIAŢA MEA AMOROASĂ!
Ei bine, pentru că ani la rând, m-am tot izbit de acest subiect, eu ca eu, dar unii au făcut chiar o pasiune din a afla, descoase, comenta şi eticheta, am hotărât să rup pisica şi să le dau celor interesati, planurile peste cap. Cum facem? Simplu! Vă spun eu fraţilor, surorilor, etc. tot ce doriţi să ştiţi. Orice alta întâmplare, care vi se poate povesti, este pură ficţiune din acest moment. Nu va mai fi nevoie să vorbiţi despre mine cu nimeni, nici sa va puneţi intrebări de genul: o fi sau n-o fi adevarat că...? Gata! O lămurim!
Intâi de toate, să plecăm de la ipoteza obligatorie, că aşa cum eu nu sunt apă sfinţită, nici tu, cel care citeşti în acest moment aceste rânduri, n-ai cum să fii! Dar, mă consolez cu ideea că sunt atât de importantă pentru unii, încât nu pot dormi, mânca sau trăi, de grija mea. Şi atunci, mi se pare normal să mă constitui într-un subiect de discuţie. Ei bine, de la 19 ani, de când am dat adolescenţa la schimb pe maturitate, am avut şansa de a cunoaşte mulţi, foarte mulţi bărbaţi. Atât de mulţi, că n-aş putea să dau un număr exact. Şi uite că n-am făcut niciodată asta, dar i-am numarat pe degete, să fiu sigură că nu greşesc recensămantul, iar în urma numărătorii EXACTE, mi-a dat aşa: nouă (9) bărbaţi implicaţi cu desăvârşire intr-o relaţie mai mult, sau mai puţin oficială, cu subsemnata, de la începuturi şi până astazi. Mai avem un număr de trei (3), pe care i-i-aş putea numi tuşieri, sau rezerve, dacă mergem pe principiul: pentru-o ţâră şi o treabă, nici popa nu te întreabă. Mai sunt vreo două mii, poate trei mii, de bărbaţi, care mi-au terorizat nervii şi creierii, cu poveşti frumoase, declaraţii, telefoane, insistenţe şi alte alea de felul acesta. Şi, ar mai fi vreo alte câteva zeci, poate sute de mii de bărbaţi, pe langă care am trecut pe stradă, sau i-am întâlnit în magazine, la nunţi, botezuri şi înmormântări, că deh! Ce să fac şi eu? Trăiesc pe acelaşi pământ cu voi toţi şi nu m-am gândit niciodată să mă izolez. Din această ultimă categorie, mai fac parte prietenii mei de suflet şi de o viaţă, care, na!... sunt tot bărbaţi, pentru că, dracu ştie de ce, dar prefer să beau o bere cu un bărbat, decat să servesc un şerbet cu o ţaţă. Acestea fiind spuse, să mă anunţaţi vă rog frumos, dacă doriţi să le dau şi numele celor nouă, sau, poate preferaţi să jur pe ceva, sau undeva, ca să fie sigur şi fără urmă de îndoială. Iar dacă nu vă este suficient, putem alcătui şi statistici, care, pe ce loc se situează, cât si cum s-a comportat, statut, situaţia conturilor bancare, etc. Nu vă sfiiţi, intrebaţi şi vi se va răspunde! Pentru moment, însă, prefer să nu vorbesc neîntrebată, dar am să-mi cer, totusi, scuze, că au fost atât de mulţi, că mi-am permis să-i iubesc pe fiecare, aşa cum 99% dintre voi, nici nu visaţi că este posibil, cât şi pentru faptul că v-am lăsat atâta timp să fierbeţi în suc propriu, neştiind că vă apasă atât de tare pe neuron, incertitudinea legată de viaţa mea intimă sau amoroasă.
Eeeeeeeeeeeee! Dar acum, facem şi puţină lumină la mansardă! Că aşa mi se pare corect. Prin luna martie, scriam AICI cateva lucruri esenţiale, legate de colegialitate. Fir-ar al dracu de lucru! N-am putut să scriu atunci şi despre extrem de doamnele-doamne din instituţia în care lucrez? Poate că astăzi, ar fi stat cu capul in calculator, sau pe unde apucau, dar n-ar fi indraznit să le intereseze viaţa altora, sub nici un aspect. De fapt, chiar ma gandeam acum cateva ore, să le propun soluţia ideală pentru problemele lor: divorţaţi doamnelor! Aveti cuvântul meu de onoare, că bărbaţii pe care-i aveţi drept soţi, nu au nici o calitate. Vă fac viaţa stearpa şi fără sens, nu dau culoare existenţei voastre, vă întunecă cea mai mare parte a zilei, iar voi, amărâtelor, in lipsă de antren, găsiţi căte un subiect interesant şi-l transformaţi în bârfă. Minunat!
Haideţi să vă dau o veste proastă! M-am luptat cu presa, ani de zile, pe această temă. Tot ce-au câştigat ei, atunci, este ceea ce au scris si, eventual, gustul dulce al poveştilor de şanţ. Acum, însă, situaţia stă altfel. Mă gândesc din ce in ce mai des, să vă lecui pe toate de mirajul povestirii. Şi uite cum facem: mă gândesc că, dacă v-aş da în judecată, pentru calomnie, defăimare, atac la persoană, etc, v-aş mai şi cere o despăgubire morală de vreo câteva miliarde, cred că v-ar ajunge pentru tot restul zilelor voastre. Nu mai punem la socoteală că nu-mi imaginez ce veţi spune voi acasă, la soţii voştrii de paie, când le veţi cere ajutorul pentru plata daunelor. Adică, mi s-ar părea culmea umilinţei să vă antrenaţi în următorul dialog:
- Dragă, şti, mi s-a întâmplat cea mai mare nenorocire şi acum trebuie să plătesc 3 miliarde.
- Cuuuuuuuuuum? (strigă soţul, cu ultimile puteri, evident, dupe ce-si revine din primul, al doilea, sau al treilea leşin)
-Păi, sti, dragă, eu, cum nu prea am de lucru la serviciu, mai vin si acasa la alta plictiseala, evident că trebuia sa fac ceva, ca viata mea sa capete sens.
-Si ce-ai facut?
- Pai, i-am ţinut lumânarea unei colege, apoi am facut un inventar, apoi am mai inflorit si eu, ca povestea sa fie mai palpitantă, apoi am mai şi răspândit-o, ca să capete sens si sa mă şi bucur de rezultate, cu alte cuvinte, dragul meu, sunt precum ceapistele, sau vânzătoarele de mărar din piaţă, am coborât la nivelul lor şi, jur că nu înţeleg de ce mă cred unii "doamna", numai pentru că şeful meu se încăpăţâneză să mă ţină-n scaun ergonomic.
Mişto dialog, nu? Si extrem de posibil. Singura diferenţă este că în realitate, explicaţia se va derula cam aşa: nu ştiu dragă ce i s-a căşunat la nenorocita aia, bat-o D-zeu, că are ceva cu mine. Şi uite, a platit avocaţi, vreo 400, a cumparat judecatori, martori, etc. şi m-a adus la sapa de lemn...
Zău că mă bate gandul să vă târâi puţin prin tribunale, măcar să ma lamuresc şi eu, care variană de explicaţie veţi alege. Şi uite aşa, poate ies şi eu din criză, că voi aveţi bani, din moment ce vă permiteţi să aveţi gurile slobode.
Pentru că ştiu, că voi fi citită de extrem de mulţi colegi, am să fac şi un gest, normal zic eu, de lămurire a situaţiei, pentru cei care, eventual isi doresc să se ferească de poveşti ca dracu de tămâie, sau, dupa caz, poate unii vor să facă chetă pentru o bună colegă, care le mai spunea şi lor câte ceva, că doar e mama bârfelor, e zvonacul principal şi răspândac de mare clasă. Vine şi la domiciliu, dacă e necesar. Aşadar, pentru interesaţi, număr de cod: 103, iar daca doriţi fir direct cu blonda de la ceape, scuze!... de la ceşije, butonaţi 116. Iar dacă nu doriţi neapărat să ajungeţi direct la Mama-lor, anunţaţi-ma, că vă trimit la ăia micii. Am si numerele lor de cod. Asta, referitor la colegii mei de birou, mai precis colege, faţă de care am tot respectul, pană cand nu ajung şi ele cu buchetul de mărar în mână.
Iar la final, o explicaţie mai logică şi mai directă nu puteam să formulez: măi, mainuţelele mele sexoase, staţi pe poponeaţa voastră, scoateţi numele "Valentina" din vocabular pentru tot restul vieţii voastre, lăsaţi ce fac eu sub plapumă în grija mea, că vă promit că am să mă descurc şi fără voi, nu le mai purtaţi de grijă bărbaţilor din viaţa mea si vă dau cuvântul meu de onoare că toţi au fost bărbaţi adevăraţi, cum n-aţi avut şi nici n-o să pupaţi voi în viaţa asta, care n-au nevoie de grija voastră în veci Amin! Iar dacă vă bate gândul să vă mai frecaţi neuronii din cauza mea, vreau să vă mai anunţ ceva! Am o viaţă atât de agitată, de complicată şi de neplictisitoare, incăt mai pot duce şi distracţia juridică pe care v-am promis-o! Nu mă puneţi la-ncercare, că s-ar putea să ne distrăm şi să-mi placă.
Hai vă pup! Şi spor la treabă!

Mircea Badea versus Basescu  

Posted by Valentina

Prea tare sa o ratez!!! Adica, pur si simplu, nu ma pot abtine! Badeaaaaaaaaa! Jur ca te iubesc, si din cauza ta, am ratat rafuiala cu niste maimute. Dar, dis de dimineata, promit in mod solemn, sa le servesc colegelor mele, pardon!... maimutelor, o super oferta, in materie de raspunsuri la intrebari puse pe la colturi. Cu alte cuvinte, va lamuresc cum sta treaba amoroasa infipta in viata mea si cu ecou in timpanele unor minti odihnite! Intrati pe blog, mai pe la ora pranzului, ca nici nu stiti ce pierdeti!


EPISODUL 1:


Episodul 2, magistral:

Alt remember, alta conotatie! Episodul 2  

Posted by Valentina

Pentru ca in ultima vreme, deschid din ce in ce mai des albumul vietii mele, in care regasesc si zambete si lacrimi si durere si lumina, am mai postat si astazi o fila.

Iar fila aceasta, se leaga de ochii mei albastrii din aceasta fotografie si de melodia de mai jos, care mi-a revenit in minte atat de clar, astazi, cand nu reuseam sa descopar granita dintre iubire si neiubire...

DANIEL IORDACHIOAIE-DACA INTR-O ZI MA VEI IUBI
Asculta mai multe audio Muzica
CLIK PE FOTO PENTRU A MARI!

In Parlamentul european, adica la Brusselles
La OMW, in Simeria, asteptand... ceva!
In tineretile noastre nelinistite, pe vremea cand Ovidelu avea par.
Pe vremea cand aveam copii, multi copii si toti ma iubeau.
Unii ma iubesc si astazi si nu uita sa ma sune de sarbatori, sa-mi spuna: "La multi ani, profa'!"
Ultima fotografie a lui Dragan Muntean, la spectacolul lui Tudor Gheorghe. La doua zile dupa eveniment, am aflat cu totii nenorocirea...
La Pasul Tihuta, granita dintre Ardeal si Moldova, la Castelul lui Dracula
Daca n-ati ajuns aici, va recomand sa vedeti emisiunea. Intrati AICI!
Pe telescaun, urcand deasupra lumii

Cu un fost senator, fost ministru de externe, fost... fost... dar!.. un super om: Adrian Cioroianu
O fotografie draga mie
Langa un om pe care il admir pe de-a-ntregul
Casa bunicilor mei, in care am crescut...
La Venetia
O amintire, pe care o pretuiesc peste timp
Fost vice de Hunedoara, un profesor etern
Cu Nicolae Schiau
Aceasta nu este o fotografie, este o amintire intre amintiri...

























Adevarul dintre muritori si sfinti...  

Posted by Valentina

I.
"Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipa ca sunt o papusa de carpa, si mi-ar darui o farama de viata, probabil nu as spune tot ce gandesc, dar cu siguranta as gandi tot ce spun.
As aprecia lucrurile nu prin ceea ce valoreaza, ci prin ceea ce semnifica.
As dormi putin si as visa mult, deoarece cu fiecare minut in care inchidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumina.
As merge cand altii se opresc, m-as trezi cand altii dorm.
As asculta cand ceilalti vorbesc, si cum as mai savura o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar darui putina viata, mi-as pune haine simple, m-as intinde la soare pe burta, dezvelindu-mi nu numai corpul, ci si sufletul.
Doamne, daca as avea o inima, mi-as scrie toata ura pe o bucata de gheata si as astepta sa iasa soarele.
As picta pe stele un poem de-al lui Benedetti, cu un vis al lui Van Gogh; si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care as oferi-o lunii.
As uda trandafirii cu lacrimile mele ca sa simt intepatura dureroasa a spinilor si sarutul vindecator al petalelor.
Doamne, daca as avea un crampei de viata nu as lasa sa treaca o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc.
As convinge fiecare femeie si fiecare barbat ca el imi este cel mai drag si as trai indragostita de iubire.
Le-as arata oamenilor cat de mult gresesc daca cred ca nu se mai indragostesc cand incep sa imbatraneasca, nestiind ca, de fapt, imbatranesc atunci cand nu se mai indragostesc.
Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete singur sa zboare.
Pe cei in varsta i-as invata ca moartea nu vine o data cu batranetea, ci o data cu uitarea.
Am invatat atatea lucruri de la voi, oamenii.
Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe culmea muntelui, nestiind ca adevarata fericire este sa urci panta.
Am invatat ca, atunci cand un nou nascut strange in pumn pentru prima data degetul tatalui sau, il va tine strans pentru totdeauna.
Am invatat ca un om are dreptul sa-l priveasca pe altul de sus numai atunci cand il ajuta sa se ridice.
Am invatat atatea lucruri de la voi, dar de fapt nu-mi vor folosi mai deloc caci din nefericire, cand ma vor pune in valiza aceea, o sa mor. "
Gabriel Garcia Marquez
II.
Capitolul 13
1.
De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2.
Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8.
Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9.
Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10.
Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11.
Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12.
Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13.
Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.
Sf. Apostol Pavel

Din amintiri...  

Posted by Valentina

Pentru ca nu mai inteleg nimic, pentru ca urasc trecerea timpului si mecanismul prin care ne face efemeri, am gasit cateva fotografii din ultimii ani, pe care am vrut sa le postez, sa le fac, macar pe ele nemuritoare.
CLIK PE FOTO PENTRU A MARI!


TUDOR GHEORGHE - Trandafirii Mor...Visurile Mint...
Asculta mai multe audio Muzica

Nea' Ciula, Maxim Ciula, unicul om in viata, care a inaltat pentru omenire, Coloana Infinitului a lui Brancusi.
Pe urmele lui Brancusi, la Tg. Jiu

La Balea Lac, in Biserica de gheata
Ce fac? Scot limba... La cine? La.... viata!
O nasa mandra de finii ei...
Deasupra Brasovului...
Revelionul 2008...
La filmari, cu iepurasi si oua, deci... de Paste!
Cine-l prinde?
Eeeeeeeeeeeeeeee, ce frumos mi-a cantat....
In San Marino
La malul marii... una dintre...
Din avion...
Cu Elena Merisoreanu
Depanand amintiri din facultate....
Era ministru, mare ministru, culoarea este a drumarilor...
Se-ntelege de la sine...
Un compliment din partea lui Viorel Gavrila...


Cu nea' Ceuta, la "casa lui Mos Craciun"
La filmari... ha! ha!
... de parca eu eram mai grozava!
Frumos, nu?
Isabela, ea miss, eu....
Cu Varu', zice-se ca-i dragoste mare...
La 31 de ani, ete na!
Da,.... si tort avem, sa vedeti ce fac cu el!
Ce fac eu, cu cele doua CD-uri?
DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA! Il decapitez!
Cine vrea o bucatica?
Zice-se ca era de album...
Din reclame...
La Densus


Un sarut de la Piersic...
Nu ma controlase nici un SPP-ist, dar eram plina de buline mici si rosii...
Schitul de la Straja
Pe varf de munte, la Straja

La Pestenita, inainte de "Impuscatul cocosului"
Catre tinutul padurenilor...
Un moment de neuitat... Corina Chiriac