Avand in vedere ca mi-a placut atat de mult acest titlu (Nr. I ), care nu stiu de unde mi-a venit, dar a ajuns... am hotarat sa-l desfasor pe mai multe capitole, atunci cand imi vin dracii si am ceva de spus.

Zilele acestea, am asistat la o discutie (pentru ca nu pot spune ca am participat, atata timp cat stateam tampita de uimire), la care au participat cateva persoane mai mult decat respectabile (din punct de vedere politic si economic), a caror nume imi scapa, poate in mod intentionat, care au dezvoltat un subiect ce ma roade si pe mine de ceva timp, dar... neavand anumite date, puteam doar sa banuiesc, sa intuiesc, sau sa mi se para. Nu pun la indoiala cele spuse in acel context, dar nici nu pot sa certific 100% ca sunt date concrete, reale si sigure in acelasi procentaj. Dar mi-au deschis un orizont din care lipseau amanunte care-mi puteau confirma teoria.

Va spuneam cu un an in urma, atunci cand mi-am dezvoltat nebunia de a candida la alegerile locale, ca nu pot concepe viata mea in alta tara, departe de radacinile pe care mi le-ainfipt destinul aici. In principiu, cred si acum in acest aspect, si ma doare sufletul ori de cate ori constat ca imi vine sa fug din Romania. Am trait mereu cu ideea ca, decat sa o iau de la zero intr-o tara pe care n-o iubesc, n-o inteleg, nu-i cunosc trecutul si nici nu ma intereseaza, iar pe de-asupra nici nu ma pot adapta in ea, e mult mai simplu sa cred si sa incerc sa schimp ceva in tara mea. Ei bine, cred ca in loc de acceleratie, am pus piciorul pe frana. De ce nu mai cred eu in aceste lucruri? Pentru ca tara mea, e tara hotilor, a minciunilor, a jafurilor si a criminalitatii, a criminalilor si infractorilor pe care n-are nimeni interes sa-i pedepseasca, decat daca sunt niste amarati la capat de triaj. Nu mai pot crede intr-un popor care voteaza ca robotii, caruia nu-i pasa de ziua de maine, care crede in minciuni si aplauda circul, care se lasa umilit si batjocorit din proprie vointa, care nu are personalitate, nu are mandrie si nici coloana vertebrala. Ne-am batjocorit istoria pana in adancul fiintei ei, i-am ponegrit eroii, ne-am negat valorile si le-am risipit trecutul, tinerii de astazi nu mai citesc o carte, fiind mai simplu sa obti de la ei un raspuns daca-i intrebi de Guta, Salam sau de Minune, decat sa le ceri o explicatie in legatura cu Vuia, Coanda, Goga, Rebreanu, Iorga si lista este infinit mai mare. I-am enumerat aleator pe cei ce mi-au venit acum in minte.

Ma intreb de ce, creatorii celui mai celebru dictionar occidental "Larousse" , nu vorbesc despre importanta contributie adusa de Romania si romanii nostri, la cultura, stiinta, dezvoltarea civilizatiei umane in general, de ce nu sunt recunoscute contributiile unor romani extraordinari? Ei bine, pentru ca pe unii dintre acestia, nici macar romanii nu-i cunosc, sau recunosc... de ce? Raspunde-ti-va singuri! Ma intreb cati romani stiu sau au auzit macar ca rachetele expediate de la Cape Kennedy şi aripile "Delta" au fost inventate la Sibiu încă din 1555, ca radioactivitatea artificială a fost descoperită de o savantă de la Facultatea de Ştiinţe Bucureşti, însuşită apoi de Marie Curie şi întrebuinţată pentru distrugere. Cerând un grad superior la facultate, savanta româncă îi scria regelui Carol al II lea: "Numirea mea s-ar putea face pe aceeaşi cale excepţională ca şi a domnilor recomandaţi de dl. Perrin, ca o recompensă a descoperirii radioactivităţii artificiale, care este a mea şi de al cărui fruct s-a bucurat d-na Joliot Curie, recomandată de însuşi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (… ) Domnul Decan al Facultăţii de Ştiinţe şi o parte din profesori mă sacrifică pentru a nu-i nemulţumi pe dl. Perrin şi pe soţii Joliot Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie." Veşnicile "plecăciuni" faţă de cei de afară, bogaţi, deci deştepţi şi merituoşi! Nedreptăţită savanta înfiinţase din proprie iniţiativă Catedra de Radioactivitate de la Facultatea de Şiinţe Bucureşti…

Stie cineva ca Petrache Poenaru, membru al Academiei Române şi unul dintre organizatorii învăţământului naţional, inventează predecesorul stiloului modern: "condei portăreţ, fără sfârşit, alimentându–se singur cu cerneală" ?

Mai vreti? Va mai ofer cateva:

- Bucureşti - primul oraş din lume iluminat cu petrol şi prima rafinare a petrolului.

- Dumitru Văsescu - construieşte automobilul cu motor cu aburi

-Alexandru Ciurcu - obţine un brevet din Franţa prin care prevede posibilitatea zborului cu reacţie.

-Victor Babeş- realizează primul tratat de bacteriologie din lume.

-Emil Racoviţă - fondatorul biospeologiei.

-Augustin Maior - telefonia multiplă.

-Aurel Vlaicu - lansează primul avion din lume fuselat aerodinamic.

- in 1910- Henri Coandă reuşeşte primul zbor al unui avion cu reacţie (fabricaţie proprie).

-Ioan Cantacuzino - vaccinarea antiholerică (metoda Cantacuzino)

-Emil Racoviţă - pune bazele Institutului de Speologie Cluj (primul din lume).

-in 1952 ia fiinţă Institutul Naţional de Geronto-Geriatrie „Dr. Ana Aslan", primul institut de geriatrie din lume, model pentru ţările dezvoltate, prin asistenţă clinică şi cercetare. „Ana Aslan" are, anual, mii de pacienţi. Efectele terapiei Aslan asupra îmbătrânirii au convins încă de la început, aducând institutului pacienţi cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, prinţese, conţi şi directori ai unor mari bănci ale lumii. Renumele produselor "Aslan" a trecut şi Oceanul, John Kennedy recurgând, pentru o afecţiune a coloanei vertebrale, la un tratament la domiciliu cu "Gerovital".

-Ştefan Odobleja - Părintele ciberneticii generalizate.

-Ion Agârbiceanu – primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiaţie infraroşie (1962).

- România este pe primele locuri în lume la… exportul de inteligenţă. De exemplu, la "Microsoft", a doua limbă vorbită este româna, iar la NASA mulţi dintre specialiştii de prim rang sunt tot români…

-Justin Capra este un inventator celebru al României, din păcate mereu tratat cu indiferenţă (chiar ostilitate) de autorităţile statului, condiţii în care nu e de mirare că unele din invenţiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur şi simplu furate de americani… În 1956, la nici 25 de ani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburător, un aparat individual de zbor. După 7 ani în care "semidocţii savanţi" l-au tratat cu dispreţ pentru că era doar tehnician şi nu inginer, în 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin şi Robert Cunings au preluat invenţia din România şi au lansat-o în fabricaţia de serie… În 1958, Justin Capra a realizat prima variantă a rachetonautului, cu care s-a ridicat de la pământ la… Ambasada SUA din Bucureşti. Rezultatul: invenţia a fost şi aceasta furată şi brevetată în 1962 de Wendell Moore ("specializat" deja!), iar inventatorul… a fost arestat de Securitate pentru că ar fi dorit să fugă din ţară cu aparatul său… Justin Capra mai este şi realizatorul celui mai mic autoturism din lume, "Soleta", care consumă … 0,5l/100 km şi al unei motorete unică în lume ce funcţionează cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o încărcare).

-Mihai Ruşeţel a inventat motorul cu apă! "Cazul Ruşeţel", este elocvent pentru geniul românesc dar şi pentru "talentul" cu care ne risipim forţele şi putem să ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM în 1980 şi a fost brevetat în … ianuarie 2001. Până atunci, Securitatea l-a şicanat pentru refuzul de a cesiona invenţia statului, iar în februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca şi consilier tehnic la "Mercedes" ( 2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea invenţiei… Motorul său se bazează, ca principiu de funcţionare, pe "cazanul Traian Vuia", invenţie folosită încă la locomotivele Diesel electrice pentru încălzirea vagoanelor. Poate fi utilizat în domeniul transporturilor terestre şi navale, în locul turbinelor din termocentrale, şi chiar a centralelor termoelectrice. În lume, mai există două brevete în domeniu (Japonia şi SUA), dar acestea nu depăşesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitând combustibil solid sau lichid. "Motorul Rusetel" foloseşte drept combustibil doar apă, şi are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie iniţială fiind o banală baterie de maşina. Datele tehnice preconizate de a patra sa machetă (10 l/100 km consum de apă, 70 km/h viteza maximă) pot fi îmbunatăţite la realizarea prototipului: un motor cu apă montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing.Constantin Stroe, care cunoaşte acest proiect chiar din 1980, a afirmat că este dispus să ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului şi a declarat, încântat: "reuşita ar fi un miracol, şi cred că un asemenea caz ar trebui să se inventeze pentru acest om Premiul Super Nobel".

Iata doar cateva... sunt infinit de multi oameni despre care acest popor nu stie mai nimic sau deloc. Am cautat pe "gugalu" lui Basescu o evidenta a acestor valori, dar am cautat degeaba. Nici un motor de cautare nu mi-a dat un raspuns complet. Semn ca pe unii i-am inlaturat sau i-am uitat. In ce Romanie traim? Cu ceva timp in urma, am publicat un filmulet, pe care mi-as dori sa-l vedeti AICI...

Dar, sa revin! Ce aflu eu din discutia celor mai sus mentionati... Ca Romania este campionul Europei la credite externe, ca zilnic, si subliniez ZILNIC, aceasta tara plateste Unuinii Europene 700 000 de euro pe ce credeti, pe credite pasive, ca acest guvern a facut un credit mult discutat si aici, dar... despre care nu a spus nimeni ca in mod normal si in virtutea legilor de acordare a creditelor, Romania nu l-ar fi luat. Punct si de la capat! Vin acasa si incep sa cujet in maniera prostiei specific feminine pentru unii si clasica pentru un intreg univers: cum? de ce? pentru ce?

Cum de Uniunea Europeana a acordat cel mai mare credit pe timp de criza mondiala, unei tari care nu-si poate plati nici macar angajatii din sistemul de stat? Cum poate Basescu si guvernul lui sa vina in fata poporului care i-a votat in virtutea unei prostii lipsite de argumente, sa ne spuna ca s-a strans cureaua? Cum poate acorda Eurouropa un credit Romaniei, in conditiile in care se stie ca in Romania mai mult de jumatate din populatie traieste din 120 de euro pe luna? Sa inteleg ca si celebra si incoruptibila Uniune Europeana a coalizat cu perfecta coruptie romaneasca? NUUUUUUUU! Iata ce intelg eu: Cei 700 000 de euro platiti zilnic de Romania catre uniune, sunt banii pe care tara asta ii plateste pentru ingaduinta europenilor, in virtutea unor datorii mai vechi. Atunci cum platim dobanda acestor datorii? Sau... o platim? Cum achitam acele datorii? Sau... le achitam? Imprumutul luat de la unuine este, in mod evident carne de tun pentru spagi si comisioane care nu mai aveau din ce fi platite. Acesti bani, in mod clar si evident, nu se regasec nicaieri. Ununea doarme, dar doarme iepureste, va asigur eu! Ce garantii are Romania? Ha! Ha! Cele pe care le-a sistat aducerea la lumina tot celebra Uniune Europeana!!! Subsolul. Cu ce va plati Romania datoria externa? Cu subsolul intregii tari! Ma sucesc in ganduri pe alta parte si dau de Ceausescu. Prost, tiran si neindragit de marile puterile puteri ale lumii. Si-a infometat poporul (spun unii), dar nu si-a vandut tara!!! Sa moara dracu!!! Ce s-a intamplat cu tara asta? O jumatate din romanii Roamniei traiesc si muncesc in afara ei. O duc bine, nu o duc, macar nu sunt umiliti de propria tara. Toti acesti roamni, cu mici exceptii, trimit bani acasa, investesc aici... Cine isi bate joc de munca lor pana la urma? Scursurile care conduc aceasta tara... Ce fac romanii din Romania? Fac credite, isi cumpara masini de zeci de mii de euro, in conditiile in care noi nu avem strazi... isi mananca de sub unghii si traiesc ca lipitorile, dar n-ar iesi in strada sa darame coruptia si umilinta la care sunt supusi, au devenit lasi si nepasatori, poti muri in strada ca nimeni nu va striga dupa ajutor... vreau sa plec de aici! Nu vreau sa traiesc intr-o tara vanduta pe nedrept de basesti, boci, tariceni, iliesti, cocosi sau casuneni, udrii sau alti ebisti. Vreau sa fiu un om liber, sa nu-mi trimit propriul copil la o condamnare de (poate) 50 de ani de umilinta. Mi-am pus in gand serios si ferm, de data aceasta, sa astept alegerile prezidentiale, apoi sa decid incotro... Astept ca Romania sa dea un semn de trezire, sa mai pot spera ceva. Daca Radu Duda, cel pe care eu il consider supapa de salvare a romanilor in acest moment, degajat politic si cu interese care nu pot afecta in nici un chip acest popor, asa cum a fost afectat de acesti 20 de ani de minciuni si interese financiare peste limita normalitatii, atunci cu siguranta imi fac bagajul. Nu stiu unde am sa plec, nu stiu cum am sa fac acest lucru, dar am siguranta ca o pot lua oricand de la zero, oriunde... oriunde n-am sa fiu umilita in propria mea casa...

In ultimul timp, m-a plesnit nostalgia. Si nu este vorba de nostalgia faptelor ci a oamenilor trecuti prin viata mea si, uneori, plecati mult prea devreme. Babi nu este bunica mea, desi, de cele mai multe ori i-a tinut locul. Babi este lumina aceea care apare de undeva si de niciunde, pe care o intelegi prea tarziu, sub fascicolul careia poti arde

sau te poti cali in valtoarea acestei vieti crude. Nu era un om cu multa scoala, pentru ca parintii ei erau oameni simpli, iar la vremea ei, scoala era pentru chiaburi, nu pentru tarani. In anii razboiului a facut cursuri de infirmiera si a ramas pe front. Nimic nu a convins-o ca era in bataia gloantelor, iar asta ii putea fi fatal. Stia ca acasa e mult mai greu, iar ea, fiind cea mai mare, prefera sa lase bucatica ei de paine, fratilor mai mici. Dorinta de a nu ramane un om comun, risipit printre steaguri de victorie, sau gemetele surde ale infrangerii, au invatat-o sa faca orice. Bandaja, curata rani, intra in sala de operatie cu medicii militari, amputa la nevoie, si-si dorea sa nu plece vie de acolo, pentru ca, de fapt, nu avea unde sa plece. Pe front, acolo unde toti sunt egali in fata mortii, cand nici macar gradele de pe umerii coloneilor sau generalilor, nu mai contau, a intalnit un ofiter. Nici astazi nu stiu cum il cheama. Stiu doar ca era din Timisoara, dintr-o familie bogata si cu traditie. Ea, o fata simpla si frumoasa, cu un par lung si negru, impletit in doua cozi groase ca antebratul, de-i ajungeau pana la brau, straina de jocurile parsive ale vietii, s-a lasat purtata de iubirea ofiterului, ca si cand s-ar fi sfaramat lumea cu ei, intr-o apocalipsa de neiertat. Si n-au iertat nici o secunda, pentru ca fiecare dintre cele ce urmau, puteau sa le aduca dezastrul sau pieirea. Imi povestea cu atata tristete despre ofiterul ei... Cred ca eram prea mica sa inteleg ce mesaj aparte aveau cuvintele ei atunci, iar rezonanta de acum si-a pierdut culoarea in timp... N-am vazut nici o poza, il stiu insa din descrierile ei: un om inalt, inalt ca pentru ea, care depasea un metru optzeci, robust, mandru si elegant prin fiecare respiratie, miscare sau gest. Spunea ea: il adoram! In tinuta de gala, era un tablou de care iti era teama sa te apropii. Imi vorbea de manusile lui albe, de la tinuta de ceremonii, de sabia pe care o purta la tinuta, nu ca si mijloc de aparare, ci ca pe un accesoriu, o podoaba unica si de mare pret. Imi mai spunea ca, privindu-l, spera ca viata ei sa ia sfarsit odata cu sfarsitul razboiului. Oricum, timpul a trecut, razboiul s-a sfarsit, iar soarta i-a separat. El, avocatul-ofiter, bogat si cu un viitor impecabil, era nevoit sa se casatoreasca cu o fata de rangul lui. Nici o concesie nu isi avea rostul. Ea, fata simpla, intoarsa din razboi la o familie ciuntita nu doar de saracie, dar si de virtutile razboiului, s-a intors la cel pe care i-l alesase familia, spre a-i scapa de obida unei dezonorari nepermise. Asa se face ca, avocatul a urlat la ceruri in urma ei, fara ca cineva sa-l inteleaga, iar ea a venit cu Nicu la Hunedoara, fara ca cineva sa poata citi intunericul din viata ei. Ideologic, casnicia ei a fost de bun augur. Nicu a primit casa, i-a oferit tot ce era mai bun, s-a ingrijit sa nu-i lipseasca nimic, dar... n-a iubit-o. Dupa prima luna de la impartirea actelor pe capete de familie, Nicu si-a separat dormitorul si si-a vazut de viata lui, timp de 35 de ani. Babi nu a avut copii. S-a multumit cu nepoatele daruite de frati si cu mine, care am crescut sub ochii si indrumarea ei. Dupa trei decenii si jumatate de casnicie, Nicu moare, rapus de un cancer devastator. L-a ingrijit pana in ultima clipa, l-a spalat ca pe un copil si i-a tinut lumanarea. La finele suflarii, a prins-o de mana, i-a sarutat-o si i-a spus : te-am iubit mereu! N-a apucat sa afle parerea ei despre ultimile lui cuvinte. S-a stins si, la batranete, i-a dat curajul de a face ceea ce-si dorea cel mai mult. Sa-si mai priveasca o singura data in ochi, omul iubit. Astfel ca, de-ndata ce si-a trimis sotul la cele vesnice, batrana si fara gandul de a face rau cuiva, l-a cautat pe ofiterul ei, pe cel caruia ii lasase sufletul pentru vesnicie. Spera sa-l gaseasca in culmea gloriei, cu avutiile sporite si bine-nteles... fericit. Sora lui, cea care a ajutat-o sa-l vada, i-a impartasit si povestea ultimilor trei decenii si jumatate din viata lui: obligat sa se casatoreasca cu o fata bogata pe care n-o iubea, silit sa o uite pe cea care l-a-ngenunchiat pe el, sufletul lui si toata viata data de Dumnezeu, ofiterul ei le-a oferit parintilor nepotul mult dorit si dupa nici doi ani, a inceput incet si sigur sa-si piarda mintile. O implora pe sora lui sa o caute pe Babi a mea, sa o roage, s-o sileasca de e nevoie, ca sa o mai vada macar o data. In ultimii cinci ani de dinaintea revederii, ofiterul ei a locuit intr-un spital de boli nervoase de langa Timisoara, iar cu doi ani inainte de a se revedea, el nu mai recunostea pe nimeni. Isi rupea hainele de pe el, in puseuri de furie, o striga si ii vorbea ei, doar ei... Familia se obisnuise cu gandul ca el nu mai exista decat fizic si foarte curand, va pieri cu totul. Eu n-am auzit niciodata o poveste de iubire mai frumoasa ca aceasta. Acum imi dau seama ca iubirea eterna isi are sens doar in iubiri imposibile. Ajunsa la el, l-a privit printr-o crapatura a usii. Imi povestea, iar eu traiam spaima revederii ei. Ii era frica sa vada un om muribund, pe care in mod sigur nu-l putea recunoaste. Iar omul acela era exact omul pe care-l visase toata viata, seara de seara, clipa de clipa, fara a inceta niciodata sa spere ca, undeva, candva, il va putea, macar, atinge din nou. Femeia aceasta, pe care eu o credeam tanc, soldat de otel sau stanca, isi ascundea lacrimile povestii, insiruite pe toata fata, intr-o disperare pe care nu o pot reda in cuvinte. Clipa revederii, i-a fost cea mai grea clipa din viata. A deschis usa, a inaintat pas cu pas, spre patul muribundului care, in nebunia lui, o visa exact pe ea. Innebunita de imaginea pe care o vedea, terifiata de neputinta de a-l mai putea ridica, sa stea demn, in fata ei, asa ca alta data, i-a cuprins tamplele in palmele ei tremurande, incercand sa mai regaseasca pe undeva pe chipul sau, o particica cunoscuta de ea. Simtind prezenta cuiva in camera care-l tinea departe de lume, a deschis ochii si i-a cercetat chipul. A privit-o lung, timp de minute in sir, fara sa miste, fara sa scoata un sunet, fara sa riposteze, sau sa dea un semn de luciditate. O privea si atat. Acelasi lucru facea si ea, parca hipnotizata de un sfarsit pe care nu-l intelegea. In final, a ridicat o mana, i-a prins mana ei intr-a lui, si fara sa spuna nimic, fara sa clipeasca, respirand adanc si sacadat, a dus mana ei, in dreptul inimii lui. A fost ultima lui clipa de viata, dintr-o lume nedreapta cu el si cu femeia pe care a asteptat-o o viata, pentru cateva clipe in care a privit-o in ochi. Iar ea, mai mult neom decat femeie, a purtat cu ea acea privire, pana cand Dumnezeu a dus-o inapoi la el.

Cand eu am aparut in viata ei, am gasit un om singur, trist in majoritatea timpului, extrem de priceputa, cu o rabdare de fier si o vointa de neinchipuit. Ea m-a invatat sa cred in ceea ce fac si sa fac cu credinta tot ce imi propun. Ea mi-a dat povara celor doua principii de capatai ale vietii mele: ce-ti vad ochii sa-ti faca mainile si... sa plangi mereu, acolo unde nu te vede nimeni! Ceea ce nu stie ea, este ca lacrimile mele au udat fiecare loc pe unde si-a pus pasii in viata pe care a impartit-o cu mine. Nu mi-a pasat daca ma vede cineva, nu m-a interesat daca cineva rade de disperarea mea, pentru ca in acele clipe conta doar faptul ca am pierdut pilonul pe care imi sustineam identitatea. Ea era cea la care fugeam cand lumea mea se sfarama sub mine, ea era cea care ma lua de mana si-mi povestea ore in sir lucruri pe care le intelegeam mai mult sau mai putin, ea m-a invatat la doar oar opt ani sa fac injectii, sa cos goblenuri si sa fac prajituri. Babi a mea broda cele mai frumoase lucruri din lume. Babi asculta muzica culta, facea colectii si statea noaptea pe geam, singura, privind cerul. Cand am vazut-o ultima oara, eram singura in casa in care am trait peste doua decenii, iar ea, la etaj deasupra mea, isi inchidea obloanele, pentru ultima oara. A doua zi, foarte devreme, avea sa plece pentru totdeauna, la o nepoata care trebuia sa o ingrijeasca o perioada. M-a strigat pe geam, i-am raspuns si mi-a spus doar atat: eu plec maine de dimineata. Te iubeste Babi! Orice faci in viata asta, nu uita sa fi fericita!... in clipa aceea sangele meu a inghetat instantaneu. Era vara. Ea nu se simtea bine, dar era departe de a fi un om care sa-si incheie socotelile cu viata. Atunci de unde si de ce simteam eu acea ghiata in tot corpul?... Instantaneu, fara voia mea, mi-am amintit o alta discutie purtata cu doar cateva zile inainte. Mi-a spus ca, a vorbit la telefon cu nepoata ei si a rugat-o sa-i faca un loc de veci, departe de cel pe care si-l facuse din banii ei, langa Nicu, cel caruia i-a purtat numele. Intelegeam incet, ca n-am sa o mai vad niciodata. Stiam ca pleca pentru totdeauna, iar eu eram muta si inlemnita. Am coborat de unde ma catarasem sa o pot vedea, am intrat in casa si m-am culcat ca odinioara, in fosta mea camaruta. N-am dormit toata noaptea, sperand sa fiu treaza cand va pleca. Stiam ca-i voi auzi pasii scartaind pe podeaua ei , respectiv tavanul meu. Asa a si fost. Am auzit-o umbland prin casa, inca inainte sa se lumineze... dar n-am apucat sa o strang in brate pentru ultima oara. Ceva, sau cineva, m-a adormit instantaneu. Nu stiu de ce, n-am inteles cum a fost posibil, dar asa s-a intamplat. La inceputul anului urmator, in doi ianuarie, am primit vestea: Babi a mea a fugit in ceruri la iubirea ei. Am urlat de durere si de ciuda. Stiam ca asa se va intampla si eu eram prea saraca sa pot ajunge sa-i aprind o lumanare. Au mers cativa vecini, dar pentru mine nu a mai fost loc in masina. Nu vor sti niciodata cat mi-au amarat sufletul cu acest gest. De atunci, ani in sir am sperat sa pot pune o floare la mormantul ei... nici pana azi nu am ajuns. Anul trecut, venind de la Timisoara, l-am rugat pe sotul meu sa ma ajute sa o gasesc. Cand am ajuns la Izvin, satul in care se odihneste umbra ei pamanteana, am identificat un cimitir si exact in acel moment a inceput o ploaie torentiala. M-am simtit ca intr-un film de groaza, alergand printre criptele reci si ude, in speranta ca pe una din ele voi gasi numele ei. In zadar!

Femeia care mi-a pus cartea pe cap sa pot merge drept, dascalul imocentei mele, batranica buna la toate, locuieste doar in sufletul si in amintirile mele. Nu stiu daca voi ajunge in viata asta, sa imi implinesc visul de a-i duce o floare. Stiu insa, ca florile ei preferate, o adapostesc asa cum si-a dorit. Poate a fost ales acel loc in mod intentionat, poate a fost voia intamplarii care a tinut cu ea, dar stiu in mod sigur, ca deasupra ei isi scutura mireasma si florile, teiul pe care si l-a dorit.

Nu e nici pe de parte o amintire din copilarie, nu este nici o gaselnita de-a mea, este, in schimb cu bataie lunga, aceasta istorisire, pe care as inscri-o mai degraba la capitolul "oameni deosebiti" din viata mea. De ce am ales sa incep cu proful de mate? Pentru ca realitatea zilelor pe care le traim, este cea care ne sfarama pe interior si ne macina exteriorul, facand din noi neoameni, transformandu-ne in animale salbatice, in hiene, gata sa ne sfasiem unii pe altii. Iar proful meu de mate, a fost omul pe care l-am urat cel mai mult, l-am blestemat pentru doua vieti, nu i-am aprobat niciodata comportametul, deciziile, modul de a comunica cu cei din jur, uneori ma intrebam daca e capabil de sentimente, daca stie notiunea de regret, de bun simt sau de omenie. Cu toate acestea, este unul dintre putinii oamenii care mi-au marcat existenta si in mod pozitiv. In el, ca in nimeni altul, am regasit toate contradictiile... profu de mate!!!

L-am cunoscut la o varsta intermediara, cand destinul imi facea trecerea de la o etapa la alta. Pe atunci nu stiam ce am de gand sa fac in viata, nu ca as sti acum, dar in momentul acela eram clar pe alta planeta si chiar nu-mi pasa daca maine e azi sau azi a fost ieri. Am picat primul test! Dar l-am picat in cap! Prima confruntare pe principiu verificare, a fost impartirea unei fractii. Va mai amintiti strategia? Ei bine, eu ma uitam la ea, ca boul la deal si ma intrebam de unde mama dracu' s-o apuc. Tovarasul profesor, s-a gandit sa ma ajute, spunandu-mi ca " impartirea unei fractii, este inmultirea primeia cu a doua inversata". Ce credeti ca am facut eu? Evident, le-am inversat intre ele, adica pe prima fractie, am pus-o in locul celeilalte si le-am inmultit... Saracul om, ramas pe dinafara de lume la cele vazute, m-a pus sa scriu prima fractie pe tabla, apoi m-a apucat de picioare si m-a intors cu capu-n jos. Cam asa am picat eu in cap, la primul test de mate.

Au urmat trei ani, in care am luat bataie ca hotii de cai. Nenorocul meu a fost ca profu' era prieten bun cu tata. Mai putin cu mama... Si venea des pe la noi. Tata era si vanator, iar lui ii cam placea vanatul cu tarie la aperitiv. Si na! Duminica seara, era instalat la noi. Adica "dracu" semna condica duminica, exact la mine-n casa. Cum eu ii stiam naravul, duminica invatam toata ziua, ca nu stiam cand apare. Iar seara, picam rupta de obosita. Tovarasul, pe la ora 23, era gata incalzit si se muta la subiectul lui preferat, adica la mine. O punea pe mama sa ma trezeasca din timp in timp si ma punea sa-i zic o definitie, sau o teorema, trezita din somn, de fata cu ai mei. Si, na drace! Pe la ora 3, 4 din noapte, mai visa Stan Papusa matematica. Le cam invarteam printre neuroni si sa vezi bataie ce luam, de-mi sarea tot somnul, pentru o saptamana intreaga.

Un alt obicei nesanatos, era aplicat la scoala. Intra in clasa, arunca catalogul pe catedra si ne lua la rost pe rand. Cand gresea unul, il separa de restul clasei intr-un colt. Dupa ce se adunau vreo 10, 15 nestiutori, ne incolona, scotea cureaua de la un ghiozgan si ne ardea de ne sareau creierii din cap, pe modelul sir indian. In viziunea lui, un copil trecut de clasa a patra, nu mai avea voie sa se joace in fata blocului, nu mai avea voie sa aibe prieteni sau sa isi permita luxul de e sta degeaba. Drept care, facea plimbari prelungite cu masina, in jurul blocurilor in care ii locuiau elevii si ne alerga pana ne capia. Ne ascundeam ca potarniciile cand auzeam un motor de masina mai zgomotos, pentru ca "trotineta" lui era pe gaz si facea un zgomot de raliu. Era inconfundabila, iar noi eram niste mici obsedati de culoarea neagra. Mi-amintesc ca o data, fiind cu parintii la Techirghiol, jucandu-ma in fata hotelului cu alti copii de varsta mea, am fugit ca o disperata, tragandu-i si pe ceilalti dupa mine, pentru ca intrase pe straduta, o dacie neagra.

Privind in retrospectiva aceste evenimente, realizez acum, ca ceea ce facea tovarasul profesor la vremea aceea, se numeste astazi hartuire psihica. Pentru toate aceste metode, pentru bataia pe care am luat-o, pentru multe alte neghiobii profesorele si profesionale, l-am urat enorm. Si nu numai eu, ci generatii intregi de elevi. Sunt aproape sigura ca sunt singurul lui elev care scrie cateva randuri despre el. Multi dintre colegii mei, nici nu l-au mai salutat pe strada, iar majoritatea elevilor lui, l-au sters din memorie, din clipa in care au terminat orele cu el.

Din pacate, fara sa inteleaga nici pana astazi acest aspect, recunostinta si respectul pe care le-a pierdut atunci cand nu le pretuia, se datoreaza exact comportamentului sau. Iar cele doua, sunt irecuperabile in viata.

Acum , poate ma veti intreba, dupa cele povestite anterior, cum mi-a marcat... totusi, existenta in mod pozitiv. Ei bine, in ceea ce ma priveste, desi destul de tarziu, intre noi a existat momentul adevarului. La cativa ani buni, dupa ce am terminat scoala generala, chiar si liceul il terminasem de ceva ani buni, ne-am intalnit si am avut ocazia sa-l privesc ca pe un om obisnuit, ca pe un om caruia aveam sa-i spun cateva adevaruri, care nu puteau fi spuse atunci cand eram doar un copil. Inainte sa va relatez o parte a discutiei avuta atunci, am sa va spun si latura pozitiva a trecerii sale prin existenta mea, si cum am gasit eu resurse sa-i iert mentalitatea. In primul rand, cam doi ani, am facut pregatire in particulr cu domnia sa, ani in care a aplicat si acasa, aceeasi metoda severa si de neinteles pentru mine. Uram matematica, uram si faptul ca m-am nascut si am dat cu nasul de ea. Dar iubeam, adoram altceva: minutele de dinaintea inceperii oricarei ore de matematica. Ii adoram gesturile, ii studiam fata si miscarile. Ma fascinau si stiam ca undeva, candva, ma vor ajuta. La fiecare inceput de ora, iar orele incepeau cu o punctualitate dusa la extrem, primele 15, 20 de minute le vorbea cu noi. Era un monolog extraordinar, pe care il intelegeau doar cine putea sa-l inteleaga. Erau minutele lui de triumf asupra nostra. In acele clipe se ridica peste noi, moral, spiritual, uman... dupa care, incepea, evident, macelul. Facea un fel de monolog gen Mircea Badea. Nu i-a fost niciodata frica sa acuze un sistem comunist care nu-l lasau sa ajunga de ani buni sa-si vada sora plecata/fugita in strainatate, un sistem care-i contoriza banii facuti pe propria sa munca, un sistem care-i confisca orice primea de la rudele sale plecate. In acele momente, noi faceam diferenta, intelegeam ca ceva nu e tocmai roz in sistemul comunist. Iar el facea asta fara teama. Ne invata sa gandim, ne sugera sa nu ne lasam incatusati de sistem, de obligatii, de viata, pentru ca omul pe pamant trebuie sa fie liber sa gandeasca, sa se exprime, sa munceasca, sa iubeasca sau sa moara asa cum vrea. I-am iubit fiecare cuvant, i-am savurat fiecare gest al mainilor si mi-au ramas toate in memorie, intrecand orice asuprire profesorala revarsase asupra mea. Mai mult decat atat, i-am imprutat in viata, pe langa gesturi si o mica parte din atitudine, si cateva vorbe:

"- o persoana, a carei nume imi scapa, poate in mod intentionat..."

"- mai bine acum si aici, decat undeva si niciodata..."

"-daca teroria e in cap, practia e bagatela..."

"- numele meu e cu s, nu cu z... sa facem diferenta!... iar eu spuneam: numele meu e cu "e" nu cu "i", sa facem diferenta... etc.

Stiu si acum toate definitiile, toate teoremele, toate formulele matematice pentru care am luat bataie. Nu m-au ajutat in viata, pentru ca am urmat o cale a literelor, ca scap de cifre, iar confruntarea cu matematica nu a mai avut loc. Probabil si posibil sa ma izbesc de ea. cand fiica mea va incepe scoala. Iar atunci am sa-l mai pomenesc o data!

Ei bine, cand am terminat scoala, si am obtinut la matematica, la examenul de admitere in liceu, peste 7, eu care abia imi scoteam media 5 in generala, ca ma umplea de 2 si 3 si-mi salvam media cu nota de la teza, am realizat ca in viata, examenele sunt cele care iti contorizeaza valoarea. Daca mi-ar fi dat note mari, in virtutea amicitiei cu tatal meu, iar eu nu as fi luat cinciul de care aveam nevoie la examen, astazi nu as fi scris despre proful meu de mate... Dupa ce am intrat la liceu fluierand, obtinand la matematica 7.37 (invatand de frica) si 9.50 la romana, invatand de dragul celei care ma medita, mi-am reevaluat atitudinea fata de "monstrul cifrelor". In fiecare an, timp de vreo sapte consecutivi, de ziua sa de nastere si de Sf. Petru si Pavel, ii punem in clanta usii de la intrare un buchet de flori si o felicitare, sunam si fugeam. A aflat cine facea acest gest, abia la intalnirea in care am avut curajul sa-i spun ce gandeam. Stiam de la cunoscuti, ca la un moment dat, statea la panda sa ma prinda cand vin sa-i pun buchetul de flori, ca sa afle cine face asta. N-a reusit niciodata, pentru ca el ma invatase sa ma pun in pielea celuilalt si sa gandesc ce ar gandi el. Iar eu stiam ca ma va urmari, asa ca, asteptam ore in sir in fata blocului, sa vad cand se aprinde lumina la baia lui. Iar el fiind fumator, scotea niste sunete de fiecare data cand intra in baie. Cunosteam sunetele, de pe vremea cand ma medita. Asa ca, in clipa in care aveam siguranta ca nu are cum sa ma vada, ii infigeam buchetul in usa, sunam si fugem de mancam pamantul. Stiu ca nu are cum sa-mi afle micul siretlic, pentru ca nu are cum sa-mi citeasca pagina de blog, scrisa cu si pentru el. Asa ca... tehnica mea e in siguranta.

Ei bine, la confruntarea care a avut loc la multi ani dupa ce nu ne mai ajuta pe nici unul momentul adevarului, i-am spus, privindu-l in ochi pentru prima data, ca l-as fi iubit cum n-am iubit nici un profesor, ca ar fi putut fi model pentru generatii intregi de elevi ce aveau sa devina oameni mari si care puteau sa-i duca numele departe prin lumea asta mare. Dar toate acestea vor ramane doar iluzii in mintea sa, pentru ca nu a stiut sa se apropie de noi, ca invatam ca niste papagali de frica si nu de drag, iar asta e o solutie comunista, acel comunism pe care el in ura. I-am mai spus ca, intr-adevar sunt copii care executa anumite lucruri de frica, dar majoritatea suntem persoane cu neuroni dezvoltati si stim, sau putem sa intelegem si de vorba buna.

Finalul conversatiei a fost asa:

"- Ma urasti?

-Da!

-Deci nu ai cum sa ma vezi intr-o lumina pozitiva...

-Ba da, pentru ca in acelasi timp, am sa va iubesc mereu...

-Cum vine asta? a spus el, cu o fizionomie pe care o stiam de ani de zile...

-Simplu... am stiut sa iau din anii aceia, exact ce mi-a trebuit. In plus, eu nu ofer flori, decat strict persoanelor pe care le iubesc si... an de an, v-am oferit florile mele preferate, pe furis, fara sa am curajul de a va privi in ochi. Ma multumeam sa le atarn de usa, ramanand cu speranta ca va vor bucura si ele si anonimatul lor. "

In clipa aceea m-a privit cu un chip pe care nu-l mai vazusem niciodata... pe undeva, m-am bucurat ca i-am spus si ca l-am facut sa sufere. Pe de alta parte, imi parea rau ca i-am dezvaluit acest secret, pentru ca stiam ca n-am sa-l mai fac niciodata... Si-a scos cu aceeasi eleganta, nelipsita batista din buzunar, pe care stiam ca o foloseste sa-si sufle nasul... De data aceasta, a dus mana la ochelari, si prefacandu-se ca isi sterge ochelarii, si-a sters de fapt cateva lacrimi pe care nu le-a putut controla...

A invocat un motiv ca sa se retraga si a disparut pentru totdeuna din viata mea, pentru ca nu l-am mai intalnit niciodata din acel moment. De multe ori, m-am intrebat daca m-a urat si el, ulterior discutiei noastre, sau daca nu cumva isi asuma razboiul pierdut cu el isusi, realizand ca am avut dreptate. Faptul ca nu a avut copii, nu l-a invatat sa tina de mana pe nimeni, nu l-a invatat sa sufere atunci cand propriul copil arde in focurile unei febre sau sa traiasca disperarea cand copilul isi vomita si laptele supt de la mama... Eu l-am iertat pentru nestiinta acestor lucruri, pentru ca le-am inteles imposibilul firesc... Si-l voi iubi mereu pentru ceea ce mi-a lasat, nu pentru ceea ce mi-a dat... Iar el, profu de mate, isi traieste singuratatea neinteleasa, departe de respectul sau admiratia care i se cuveneau, dar nu le va avea niciodata, pentru ca a preferat sa ramana mai mult profesor decat om...

Buchetul de flori, am sa il dau anul acesta, de Sf. Petru, pentru ca nu vreau sa astept implinirea de 20 de ani de la terminarea scolii... in 3-4 ani se pot intampla multe, si, vorba lui:

"mai bine acum si aici, decat undeva si niciodata..."

Perle la BAC

1. Latina clasica este o limba moarta, care nu se poate vorbi decit in scris. Dupa caderea Imperiului roman, o parte din latina clasica defuncta a devenit bulgara. Limba romana are la baza latina bulgara, amestecata cu elemente de daca si o groaza de cuvinte slabe. In secolul al XV-lea, limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o vorbea nimeni.

2. Poema "Miorita" circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa, din motive tehnice. In balada "Miorita" este vorba de trei ciobani care comploteaza impreuna sa-l omoare pe unul dintre ei. Ciobanul "Mioritei" a spus ca la cap sa-i puie diverse categorii de fluiere.

3. Haiducii din doine, balade si idile erau liberi si fericiti ca pasarile, animalele si pestii care zburda prin codri. De cum venea primavara, haiducii cei harnici plecau in padure. Acolo ei cintau suflind din frunza si lasindu-i pe boieri cu buza umflata.

4. Multimile de boieri exploatatori isi tineau banii numerar in pungi. Haiducii ii atacau si ii usurau de bani in toate baladele.

5. Balada e o specie a liricii populare inventata de Ciprian Porumbescu.

6. Scoala Ardeleana nu a avut propriu-zis sediu, din lipsa de fonduri austro-ungare.

7. Alexandru Lapusneanu s-a tinut de cuvint atunci cind a spus:de ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu! Dovada ca azi cel mai intilnit nume este Popescu.

8. Poezia "Sburatorul" de Ion Has Radulescu este un omagiu adus aviatorilor romani.

9. Mircea cel Batrin a fost inmormintat la Cozia impreuna cu umbra sa.

10. In "Sobieschi si romanii" autorul descrie cum o mina de plaiesi au rezistat asediului perfid al puternicei armate din Iasi. In final, plaiesii, se predau in mod eroic, lasind cetatea neamtului.

11. Desi s-a ocupat mai mult cu turismul, Calistrat Hogas vorbea latina la perfectie.

12. Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a treia. In "Scrisoarea a treia" se desfasoara batalia de la Rovinari.

13. Conversatia dintre Baiazid si Mircea este descrisa cuvint cu cuvint, cu toate ca autorul n-a prea fost cine stie ce de fata.

14. Mircea cel Mare, care prima data a fost batrin, sta la un discurs cu Baiazid. Acesta il primeste politicos, dar cu obraznicie, si-l face in tot felul, ca pe o albie de porci. Cind Baiazid il intreaba arogant "Tu esti Mircea?", domnitorul roman nu se pierde cu firea si ii raspunde la fix: "Da-mparate!"

15. Pina la urma Mircea cel Mare, desi batrin il va ingenunchia pe trufasul otoman cu citeva proverbe si zicatori bine plasate.

16. Imparati cu care lumea nu putea sa se mai impace au venit si la noi in Romania si au cerut pamint si de baut, dar cum venira s-a lamurit cu cine are de-a face si s-a dus de-a berbeleacul cu pleava pulberata, c-au ramas doar citeva de bucati de eniceri si spahii fugind, dintre care este amintita "inspre Dunare, o mina."

17. Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.

18. Calin tine de mîna mireasa care are parul lung de fericire. Ea lupta sa puna mîna pe dragostea flacaului.

19. Poetul îsi asteapta iubita ca împreuna sa cutremure o barca.

20. Ion Creanga s-a nascut între anii 1887-1889.

21. Este vorba de peripetiile lui Robinson Crusoe dupa ce pleaca din Troia.

22. Arhimede a fost grec de neam si a murit asa de barbari de fascisti hitleristi. Asta cînd el studia în palatul sau din Grecia. Si cum el studia a intrat un soldat si a zis "damio". Si a zîs Arhimede ca nu es. Asa a zîs hitleristu nu esi si a bagat baioneta în el. Dar multe principi de fizica a ramas de la Arhimede printre care principiul lui Arhimede.

23. Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi.

24. În romanul "Rascoala" personajul principal este poporul si marea masa a taranilor.

25. Dimitrie Cantemir a avut un rol însemnat în viata sa.

26. Ion sufera ca nu are pamînt dar o lipsa e ca macar în carte Rebreanu îl putea împroprietari. 27. Capitala SUA este Casa Alba.

28. În China traieste foarte multa lume care manînca o abundenta de orez, se încheie la gît si-a inventat guma de la capatul creionului.

29. Sahara se afla asezata pe un nisip uscat, lipsa apei avînd în zona o prezenta statornica.

30. În padurile Amazoniei traieste o jungla fioroasa.

31. Capitala Olandei este jumatate la Haga, jumatate la Amsterdam.

32. Toate rascoalele au cerut pamînt care era tinut sub talpa de boieri.

33. Optica se ocupa cu studiul ochelarilor.

34. Romanii i-au batut crunt pe cartilaginezii din Cartagina. (hahaha)

35. Lebada moare de cîte ori cînta. 3

6. Animalele salbatice traiesc în padurea zoologica.

37. În dogmatism, gîndirea devine rigida, casanta.

38. Punctul este o linie redusa la minimum.

39. În caz de accident nu trebuie sa fugi de la locul faptei fiindca victima, daca nu e lovita fatal, poate retine numarul masinii.

40. Al. Vlahuta a cules de pe drumuri multe peisaje pe care le-a descris cu un penel meserias.

41. Cosbuc ne spune liric ca boierii sa nu mai loveasca în cei dezbracati si goi, mai bine sa le dea pamînt arabil.

42. În multe poezii O. Goga a scos în evidenta natura si treieratul pe caldura.

43. Calinescu ne-a lasat o carte foarte groasa, în care arata cum s-a înfiintat literatura româna si ce scriitori au lucrat la origini.

44. Lucian Blaga povesteste în versuri ca pe vremea sa era atît de liniste ca daca mergeai pe apa nu te scufundai iar în pomi se auzea cum cresteau sicrie.

45. Marin Preda a avut viata ca o prada, de aceea a compus "Delirul". Scriitorii care se consuma mult, mor.

46. Antarctica este un continent alb din cauza zapezilor care nu se mai topesc odata.

47. Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.

48. Rascoala de la Bobîlna a început pe un deal si s-a terminat în 1438.

49. Razboiul de 100 de ani a durat putin mai mult.

50. Zaharia Stancu a scris un roman descult. A fost si sef de birou la scriitori.

51. Ion Barbu a scris si o poezie din încrengatura molustelor: "Dupa melci".

52. Ghita o omoara pe Ana cu propria lui mîna, bagîndu-i ghiara pîna-n gît.

53. În capitolul romanului "Mortii poruncesc celor vii" ce spun mortii aia trebuie sa faci, ca de nu...

54. Si Stroe Orheianu cînd îl vazu pe Tudor Soimaru zise în gînd: Pe unde o scot, vere?!

55. Cînd armata începu sa traga cu tunul în tarani, acestia se privira unii pe altii si zisera: E pericol, domnule! asta parca e din Caragiale...

56. Rascoala începu spre seara si taranii îsi aprinsera lanternele ca sa vada drumul spre ciocoi. 57. Cu cît ne apropiem de izbucnirea rascoalei, cu atît taranii stau mai mult în cîrciuma, ca sa faca în ciuda boierului.

58. Si cînd Petre Petre o vazu pe Nadina dezbracata îl gîdila în talpi.

59. Faptul ca gaina babei Ioana îsi gasi obstescul sfîrsit sub rotile masinii boierului, declansa rascoala.

60. Taranii loveau în boier cu ce aveau ei: cu una, cu alta...

61. Lui Ion, Florica nu-i apartinea în întregime, fiindca ceva din ea era si a lui George Buluc.

62. Sublocotenentul Rosu avea un singur ficat si ala gaurit în trei parti de un singur glonte. ricosheul, deh...

63. Sergentul Ionescu era un om bun dar avea pingelele de la cizme rupte de intrau gloantele prin ele!

64. Descoperirea Americii s-a produs într-un moment de neatentie a pazei de coasta.

65. Nilul este un fluviu ramas de pe vremea faraonilor.

66. Unul numit Don Quijote, a inventat o instalatie eoliana care producea vînt.

67. La sesizarea lui Hamlet, un control inopinat a constatat ca e ceva putred în Danemarca.

68. Sîngele soldatilor curgea dar el punea degetul pe gaura unde intrase glontul si sîngele nu mai curgea.

69. Soldatul Ionescu avea o misiune importanta: belea ochii la avioane.

70. Înclestarea era mare. Aviatia germana facea des atacuri infanteristice.

71. La Otopeni erau numai gropi si avioanele le ocoleau si tunarii trageau dupa ele în zig-zag.

72. Si tunarul ochi bine si lovi avionul cu teava tunului.

73. Dupa ce lupta mult timp, soldatului îi cazura creierii într-o gamela.

74. Contemporanii lui Eminescu l-au urmarit ca sa-i ghiceasca filozofia si ca sa-i caute nod în papura.

75. Din lumea satului tîsnesc figuri memorabile ca: pupaza, ciresul si altele care au completat actiunea operei.

76. Liviu Rebreanu are un mare talent de scriitor de la 300 de pagini în sus.

77. Si bietul Eminescu, scîrbit de bisnita societatii sale si ca Veronica Micle îi facea fite, intra într-o etapa noua pe care mi-e rusine s-o spun.

78. Tudor Soimarul era apt de lupta, cu vizita medicala facuta.

79. Dragu-mi era satul meu si pomul unde lega mama porcul!!! - citat din "Amintirile" lui Creanga.

80. Caragiale a scris nuvela "În vreme de razboi" fara a depune un mare efort fizic.

81. Eminescu este un mare clasic, pentru ca se studiaza între peretii claselor.

82. În versurile: "Ce-ti pasa tie chip de lut / Dac-oi fi eu sau altul?" poetul ne vorbeste despre aspectul fiintei cu care Luceafarul este în gagicareala si ea îi spune ca nu stie daca va fi al ei sau va fi altul.

83. Romanul "Rascoala" este conceput de Liviu Rebreanu sferic, pentru ca începe si se termina cu imaginea burtii lui Rogojinaru, care seamana cu o sfera.

84. La Humulesti Ozana curgea limpede fara prea mari framîntari sociale si politice.

85. Mos Danila îsi facu rugaciunea catre Dumnezeu dupa ce muri.

86. Stefan cel Mare a avut o sotie cuminte care sta în palat si îl astepta sa vina de la lupte ca sa puna masa.

87. În acest text se analizeaza trasaturile vitelor de la plug, caci aceste obiecte - boul si vaca - sînt cele mai valoroase ale taranului.

88. Ion pleca spre casa Anei Baciu cu gîndul la figuri mari ce se fac numai noaptea.

89. Nichita Stanescu a stiut el de ce a pus virgulele si punctele acelea în poezie si nu ma bag eu în ce a facut el. ...io ii dadeam 10 astuia...

90. Pe lînga aceasta poezie Nichita Stanescu a mai scris si un ou si o sfera.

91. Legile nescrise ale satului sînt respectate cu strictete de Vitoria, Gheorghita si cîinele lor.

92. Metoda folosita de Ion pentru a pune mîna pe pamîntul Anei este însarcinarea.

93. Versul "de la strabunii mei pîna la tine" explica distanta în km, care exista între poet si rudele sale ce traiau undeva la tara.

94. Danila Prepeleac era tovaras de copilarie cu Ion Creanga si cu el pleca iarna la sanius.

95. Eminescu a publicat frumoasa poezie "Pe lînga plopii Slavitesti".

96. La începutul fiecarei poezii eminesciene sta plantat cîte un tei mai gros sau mai subtire în functie de cîte strofe are poezia.

97. Si eroul, ca sa nu fie gasit, se ascunse într-o pititoare.

98. Cînd eroul muri împuscat de nemti pe cîmp, simti miros de marar si de patrunjel.

99. El mergea pe bicicleta cu picioarele goale, bagate în portbagaj.

100. Ioana îi zise eroului sa-i bage aparatul în priza.

101. Cînd veni fata, baiatul îi mîngîie pisoiul.

102. Soldatii îi urmareau pe nemti si, cum îi vedeau ca se urca în avioane, sareau calare pe tunuri si îi urmareau pe tot aeroportul.

103. Patima s-a pus pe capul oamenilor ca curca pe curcan.

104. Personajele principale din povestirea "O ora din august" sînt: ofiterul Rosu si avioanele nemtesti.

105. Pe aeroportul Otopeni se luptau nemtii cu americanii, iar românii trageau, cu succes, cînd în unii, cînd în altii.

106. Gala Galaction se mai numea si Grigore Pisulescu!!!

107. Agripina nu avea decît doi copii, pentru ca al treilea, Paunas, nu mai conteaza, pentru ca tot îl manînca vulturii.

108. Pe Tudor Soimaru, dorul pentru Magda Orheianu îl tragea jos de pe cal, mai-mai sa pice! 109. Orheianu sta drept pe cal, de parca avea un bat înfipt undeva.

110. Magda îl iubea pe Tudor Soimaru fara sa stie ca acesta nu stia limbi straine.

111. În "Amintiri" apare copilaria fericita a puiului de taran Crenguta Ionel.

112. Privind atent plugul vede ca e de fier si privind si mai atent taranul, Arghezi, ca un poet bun ce este, vede ca e de bronz.

113. Liviu Rebreanu are placerea de a ne aduce la cunostinta, în operele sale, iubirea de pamînt a taranului.

114. Semnele de punctuatie explica ca limba româna de aceea a aparut, ca sa aiba virgule si puncte.

115. Tu nu stii sa înoti, pentru ca nu ai vrut sa înveti carte.

116. Creanga a scris povesti ca: "Cocosul babei", "Gaina lenesa", "Punguta cu bani marunti", "Lupul si capra".

117. Vlaicu-Voda era un functionar model care avea un randament deosebit ca domn.

118. Sinonimul cuvîntului "pace" este "hai la razboi"!

119. În drama "Apus de soare" Stefan cel Mare era asa de batrîn, încît picioarele nu-l mai tineau, dar el mergea înainte cu inima.

120. Ceahlaul este situat sus pe munte. 121. Mos Danila sta pe vine sa prinda vulturii de pene.