DAAAAAAAAA! Sunt revoltata si nu vreau sa-mi revin deloc! Incerc sa depasesc de luni de zile, femomenul "telefon inutil". Ce inseamna asta? E mai complicat de explicat, dar incerc sa alcatuiesc un desfasurator...
Capitolul UNU:
Cu totii avem indatoriri, obligatii, situatii de rezolvat, serviciu, casa, etc... plus ca, in perioada asta a anului, suntem mai agitati ca oricand. Si in toata nebunia asta, suna telefonul. Te uiti pe ecran si ce sa vezi? Nu este unul din zecile de telefoane primite zilnic, cu probleme reale, care trebuiesc rezolvate, ci e un/o "X", la care te intrebi: oare ce-o vrea? Si ce auzi la capatul celalalt? "Ooooooo! Ce ma bucur ca raspunzi!... Ce mai faci?" Ii spui cu amabilitate cam ce faci, dupa care intrebi cu ce-i poti fi de folos... Afli ca a fost doar un telefon de curuazie, dupa care te intreaba din nou: "... si, ce mai faci?" Ii explici ca tocmai i-ai spus ce faci, asta... in timp ce, evident, ti telefonul la ureche sprijinit de umar, pentru ca in acest timp, tu chiar faci ceva... iar de la capatul celalalt, se aude din nou vocea aceea plictisita, odihnita, relaxata, etc. care mai pune o intrebare: " si?... de sarbatori, ce faci?" Iti vine sa aduni toti sfintii din calendar si sa-i dai cu ei in cap, dar gasesti repede o scuza: poti, te rog. sa inchizi doua minute, ca ma suna cineva in asteptare si trebuie sa raspund... Daca ai noroc, "stresul" inchide telefonul si... in sfarsit, iti vezi linistit de ale tale, zicand bodaproste c-ai scapat. Dar, ce sa vezi? In exact doua minute, suna iar... "Am crezut c-ai uitat de mine si m-am gandit sa sun inapoi tot eu..." Te ia cu lesin si, chiar in momentul in care e sa ramai fara aer, ce auzi? "Si... zi-mi ce faci... ca ma tot gandesc la tine de ceva timp..." Uiti ca trebuie sa lesini si te apuca dracii. Ii spui "stresului" cateva "urari" faine de sarbatori si-i trantesti telefonul in nas. NO! Ma gandesc... acu ai la ce te gandi, o perioada...
Alt exemplu, de mare exceptie, sunt apropiatii: rude, fini, prieteni de familie... Astia sunt alt factor de stres! Nu toti, evident... Dar marea majoritate. Sunt unii, care vad lumina la geam si suna sa vada ce faci, dupa care se autoinvita, pur si simplu. Mai sunt unii, care vad lumina si vin de-a dreptul peste tine. Chiar nu conteaza pentru niciunul din ei, daca esti obosit, daca tocmai intrai sa-ti faci baie, daca urma sa faci lectiile cu copilul, sau iti doreai, pur si simplu... liniste! Ei vin sa te tina din treaba, sa povesteasca, sa vada ce faci... Sau suna! Iar daca ai norocul sa nu te lovesti doar de un singur exemplar de "stres" pe zi, poti considera ca ai pierdut 24 de ore din viata ta... exact DEGEABA!!! Nu-i mai vreau! Nu mai pot! Mi-as dori sa stiu si eu, unde mama dracu au fost toti stresato-stresantii astia, atunci cand nu suna telefonul zile intregi, cand nu-mi deschidea nimeni usa, cand mi-a fost greu, etc... De ce nu m-a intrebat nimeni, atunci, ce fac? Si de ce sunt toti, atat de curiosi, tocmai acum?
Asa ca... voua, dragi strso-prieteni, va scriu azi, pentru ca stiu ca-mi cititi aceste randuri, iar daca nu va regasiti in descrierea mea, problema e la voi, iar urmatoarea etapa este sa va mut in categoria streso-prieteni-nesimtitiraude tot si rezovam problema instantaneu.
Capitolul DOI:
Profesia palmata! Stiti ce e aia: alba-neagra? Ei bine, sunt oameni in jurul nostru, unii buni profesionisti, altii profesionisti inchipuiti, care muncesc si ei in felul lor. Si, ca sa nu fie dubii in ceea ce priveste categoria careia ma adresez, am sa fac si precizarile de rigoare, fara a da nume, ca nu se cade, dar daca nu sunt NESIMŢIŢIRĂUDETOT, SE REGASETE FIECARE, PRINTRE RANDURI. In ultimul timp, cu riscurile aferente, am ales sa fac exact ce-mi place. Am lasat de-o parte munca la stat, pe nasturi, ocupandu-ma de oraganizarea unor evenimente, publice sau private, de spectacole, emisiuni de televiziune, etc. Normal, lucrez cu si printre artisti, dar nu numai. Asadar... Exista ARTISTI care au talent si-si fac meseria cu daruire si bun simt atat fata de ei, cat si fata de cei din jur, dar... exista si "artisti" care n-au fuştei la scară. Dar, am uitat să precizez: au scară!
Si acu, sa-i iau pe rand:
- particip de curand, la un eveniment "artistic", la care si-a facut aparitia si o "mare artista". Ea e MAREEEE, de felul ei, dar s-a cam plimbat printre game, tonuri si instrumentisti. Bine, adevarul e ca, publicul, saracul, nu si-a dat seama, ca nu suntem toti muzicanti. Nici macar "publicul elevat" n-a sesizat ca "doamna artista" era cu boii pe aratura. Dar nu asta e important... nici n-am vrut sa va povestesc acest aspect, ci altul. Dar daca tot am facut-o... Deci! Povesteam, cum o "mare artista", ( candva chiar a fost), o doamna, cum s-ar spune, ofuscata ca nu-si mai primea comisionele, de pe la sonorizari si alte chestiuni de organizare, s-a hotarat sa se razbune exact pe cei ce o ajuta sa "sune" bine, injurand de mama focului pe toata lumea. Asa da doamna-mi zic! Si dau sa parasesc incaperea cu pricina, de teama sa nu-mi aud si eu numele, cu mine de fata. Nu ca n-as fi auzit din alte parti ca nu-i prieste numele si prezenta mea la ficat, dar m-am gandit ca e mai bine sa nu ma barfeasca nimeni sub ochii mei, ca s-ar putea sa scot din mine vreun monstru, care sa le strice danturili de cristal. Asa ca, dau sa ies si, ce aud? Fereasca Sfantu', cate organe sexuale se ingramadisera in gura "doamnei" cu pricina!!!! Adevarul e, ca ma tot mir de-atunci, cum reusesc unele "femei", performanta asta... De unul, doua organe, am mai auzit... dar atatea si toate-odata.... e cam greu! M-am felicitat ca nu mi-a venit in emisiune, desi, recunosc ca am invitat-o de cateva ori si, mi-am vazut de ale mele. Am deschis acest capitol, nu neaparat din revolta, ci de scarba. DA! Mi-e scarba de tot ce tine de muzica populara. Pana la urma, folclorul, tot folclor ramane! Dar, cand ma uit la unii primari, tarani si ei, ce-i drept, care arunca cu banii in niste sfrijiti cu pretentii de artisti ai poporului... ma ia cu lesin din nou, dar imi aduc aminte repede, ca lumea mea, nu-i lumea lor si ma mai consolez cu ideea, o perioada. La fel de adevarat e ca, toata lumea trebuie sa traiasca, dar cand gasesc lipitorile, peste tot pe unde ma duc, ma apuca nervii. Asa ca, inchid capitolul doi si trec la urmatorul.
Capitolul TREI:
Deranjatii!! Specia asta de oameni o intalnesti aproape peste tot: de la ghiseele unde te duci sa-ti achiti darile de seama, pana la magazinele in care intri sa cumperi cate ceva. Atat de tare ma revolta "deranjatii", incat ma mai felicit o data ca am plecat din administratie. Daca, Doamne fereste!... ma punea necuratul sa beau ceva dupa ei si, ma molipseam si eu?!? Dar, aici situatia sta putin altfel... specia asta umana, este atat de mandra de propria deranjare, incat te fac sa te simti prost ca i-ai deranjat si, daca nu esti pe faza, ajungi sa-ti ceri si scuze ca vrei sa platesti gazul, sau curentul, sau te miri ce rata la vreo banca.
Capitolul PATRU:
Ţeparii. Specia asta m-a disperat de cativa ani buni. Aici intra cei care promit anumite lucruri, iar mai apoi nu+i mai veyi cu anii, cei care iti cer bani si nu ti-i mai dau in veci, cei care fac afaceri si te baga-n datorii, etc. Da, e adevarat ca cei mai periculori, sunt prietenii-ţepari. Cand ti-o trage un "prieten", e cel mai nasol. Si asta, pentru ca nu-ti mai vine sa-i crapi lui capul, ci pe al tau, propriu si personal. De aceea, imi fac si eu moara-n cap de data asta, pentru ca, guvernul asta bălegos, care ne-a dus la sapa de lemn, societatea plina de "artisti" de care nu mai incapi nici sa prezinti un spectacol, ţeparii pe care-i gasesti la fiecare pas, etc. m-au transformat şi pe mine în ţepar de criza si necesitate, astfel incat, am sa raman cu anumite datorii, pentru anul care vine. Eu imi cer iertare celor fata de care am gresit, sau pe care i-am lasat cu buza umflata, din cauza unor alti nermernici care nu-si achta datoriile la timp, dar, vine Craciunul, nu-i asa, trebuie sa fim mai buni, sa-i iertam si pe stresanti si pe tradatori si pe artisti-limbadepiatra si pe ţepari... ca doar traim impreuna, intr-o lume de rahat. I-am uitat pe INTERESATI si pe LIBIDINOSI, dar, despre ei am mai vorbit de-a lungul timpului, asa ca, nu e nici o pierdere.
Ma opresac aici si revin cu ganduri bune, mai spre sarbatori!
Hai pa!
Capitolul UNU:
Cu totii avem indatoriri, obligatii, situatii de rezolvat, serviciu, casa, etc... plus ca, in perioada asta a anului, suntem mai agitati ca oricand. Si in toata nebunia asta, suna telefonul. Te uiti pe ecran si ce sa vezi? Nu este unul din zecile de telefoane primite zilnic, cu probleme reale, care trebuiesc rezolvate, ci e un/o "X", la care te intrebi: oare ce-o vrea? Si ce auzi la capatul celalalt? "Ooooooo! Ce ma bucur ca raspunzi!... Ce mai faci?" Ii spui cu amabilitate cam ce faci, dupa care intrebi cu ce-i poti fi de folos... Afli ca a fost doar un telefon de curuazie, dupa care te intreaba din nou: "... si, ce mai faci?" Ii explici ca tocmai i-ai spus ce faci, asta... in timp ce, evident, ti telefonul la ureche sprijinit de umar, pentru ca in acest timp, tu chiar faci ceva... iar de la capatul celalalt, se aude din nou vocea aceea plictisita, odihnita, relaxata, etc. care mai pune o intrebare: " si?... de sarbatori, ce faci?" Iti vine sa aduni toti sfintii din calendar si sa-i dai cu ei in cap, dar gasesti repede o scuza: poti, te rog. sa inchizi doua minute, ca ma suna cineva in asteptare si trebuie sa raspund... Daca ai noroc, "stresul" inchide telefonul si... in sfarsit, iti vezi linistit de ale tale, zicand bodaproste c-ai scapat. Dar, ce sa vezi? In exact doua minute, suna iar... "Am crezut c-ai uitat de mine si m-am gandit sa sun inapoi tot eu..." Te ia cu lesin si, chiar in momentul in care e sa ramai fara aer, ce auzi? "Si... zi-mi ce faci... ca ma tot gandesc la tine de ceva timp..." Uiti ca trebuie sa lesini si te apuca dracii. Ii spui "stresului" cateva "urari" faine de sarbatori si-i trantesti telefonul in nas. NO! Ma gandesc... acu ai la ce te gandi, o perioada...
Alt exemplu, de mare exceptie, sunt apropiatii: rude, fini, prieteni de familie... Astia sunt alt factor de stres! Nu toti, evident... Dar marea majoritate. Sunt unii, care vad lumina la geam si suna sa vada ce faci, dupa care se autoinvita, pur si simplu. Mai sunt unii, care vad lumina si vin de-a dreptul peste tine. Chiar nu conteaza pentru niciunul din ei, daca esti obosit, daca tocmai intrai sa-ti faci baie, daca urma sa faci lectiile cu copilul, sau iti doreai, pur si simplu... liniste! Ei vin sa te tina din treaba, sa povesteasca, sa vada ce faci... Sau suna! Iar daca ai norocul sa nu te lovesti doar de un singur exemplar de "stres" pe zi, poti considera ca ai pierdut 24 de ore din viata ta... exact DEGEABA!!! Nu-i mai vreau! Nu mai pot! Mi-as dori sa stiu si eu, unde mama dracu au fost toti stresato-stresantii astia, atunci cand nu suna telefonul zile intregi, cand nu-mi deschidea nimeni usa, cand mi-a fost greu, etc... De ce nu m-a intrebat nimeni, atunci, ce fac? Si de ce sunt toti, atat de curiosi, tocmai acum?
Asa ca... voua, dragi strso-prieteni, va scriu azi, pentru ca stiu ca-mi cititi aceste randuri, iar daca nu va regasiti in descrierea mea, problema e la voi, iar urmatoarea etapa este sa va mut in categoria streso-prieteni-nesimtitiraude tot si rezovam problema instantaneu.
Capitolul DOI:
Profesia palmata! Stiti ce e aia: alba-neagra? Ei bine, sunt oameni in jurul nostru, unii buni profesionisti, altii profesionisti inchipuiti, care muncesc si ei in felul lor. Si, ca sa nu fie dubii in ceea ce priveste categoria careia ma adresez, am sa fac si precizarile de rigoare, fara a da nume, ca nu se cade, dar daca nu sunt NESIMŢIŢIRĂUDETOT, SE REGASETE FIECARE, PRINTRE RANDURI. In ultimul timp, cu riscurile aferente, am ales sa fac exact ce-mi place. Am lasat de-o parte munca la stat, pe nasturi, ocupandu-ma de oraganizarea unor evenimente, publice sau private, de spectacole, emisiuni de televiziune, etc. Normal, lucrez cu si printre artisti, dar nu numai. Asadar... Exista ARTISTI care au talent si-si fac meseria cu daruire si bun simt atat fata de ei, cat si fata de cei din jur, dar... exista si "artisti" care n-au fuştei la scară. Dar, am uitat să precizez: au scară!
Si acu, sa-i iau pe rand:
- particip de curand, la un eveniment "artistic", la care si-a facut aparitia si o "mare artista". Ea e MAREEEE, de felul ei, dar s-a cam plimbat printre game, tonuri si instrumentisti. Bine, adevarul e ca, publicul, saracul, nu si-a dat seama, ca nu suntem toti muzicanti. Nici macar "publicul elevat" n-a sesizat ca "doamna artista" era cu boii pe aratura. Dar nu asta e important... nici n-am vrut sa va povestesc acest aspect, ci altul. Dar daca tot am facut-o... Deci! Povesteam, cum o "mare artista", ( candva chiar a fost), o doamna, cum s-ar spune, ofuscata ca nu-si mai primea comisionele, de pe la sonorizari si alte chestiuni de organizare, s-a hotarat sa se razbune exact pe cei ce o ajuta sa "sune" bine, injurand de mama focului pe toata lumea. Asa da doamna-mi zic! Si dau sa parasesc incaperea cu pricina, de teama sa nu-mi aud si eu numele, cu mine de fata. Nu ca n-as fi auzit din alte parti ca nu-i prieste numele si prezenta mea la ficat, dar m-am gandit ca e mai bine sa nu ma barfeasca nimeni sub ochii mei, ca s-ar putea sa scot din mine vreun monstru, care sa le strice danturili de cristal. Asa ca, dau sa ies si, ce aud? Fereasca Sfantu', cate organe sexuale se ingramadisera in gura "doamnei" cu pricina!!!! Adevarul e, ca ma tot mir de-atunci, cum reusesc unele "femei", performanta asta... De unul, doua organe, am mai auzit... dar atatea si toate-odata.... e cam greu! M-am felicitat ca nu mi-a venit in emisiune, desi, recunosc ca am invitat-o de cateva ori si, mi-am vazut de ale mele. Am deschis acest capitol, nu neaparat din revolta, ci de scarba. DA! Mi-e scarba de tot ce tine de muzica populara. Pana la urma, folclorul, tot folclor ramane! Dar, cand ma uit la unii primari, tarani si ei, ce-i drept, care arunca cu banii in niste sfrijiti cu pretentii de artisti ai poporului... ma ia cu lesin din nou, dar imi aduc aminte repede, ca lumea mea, nu-i lumea lor si ma mai consolez cu ideea, o perioada. La fel de adevarat e ca, toata lumea trebuie sa traiasca, dar cand gasesc lipitorile, peste tot pe unde ma duc, ma apuca nervii. Asa ca, inchid capitolul doi si trec la urmatorul.
Capitolul TREI:
Deranjatii!! Specia asta de oameni o intalnesti aproape peste tot: de la ghiseele unde te duci sa-ti achiti darile de seama, pana la magazinele in care intri sa cumperi cate ceva. Atat de tare ma revolta "deranjatii", incat ma mai felicit o data ca am plecat din administratie. Daca, Doamne fereste!... ma punea necuratul sa beau ceva dupa ei si, ma molipseam si eu?!? Dar, aici situatia sta putin altfel... specia asta umana, este atat de mandra de propria deranjare, incat te fac sa te simti prost ca i-ai deranjat si, daca nu esti pe faza, ajungi sa-ti ceri si scuze ca vrei sa platesti gazul, sau curentul, sau te miri ce rata la vreo banca.
Capitolul PATRU:
Ţeparii. Specia asta m-a disperat de cativa ani buni. Aici intra cei care promit anumite lucruri, iar mai apoi nu+i mai veyi cu anii, cei care iti cer bani si nu ti-i mai dau in veci, cei care fac afaceri si te baga-n datorii, etc. Da, e adevarat ca cei mai periculori, sunt prietenii-ţepari. Cand ti-o trage un "prieten", e cel mai nasol. Si asta, pentru ca nu-ti mai vine sa-i crapi lui capul, ci pe al tau, propriu si personal. De aceea, imi fac si eu moara-n cap de data asta, pentru ca, guvernul asta bălegos, care ne-a dus la sapa de lemn, societatea plina de "artisti" de care nu mai incapi nici sa prezinti un spectacol, ţeparii pe care-i gasesti la fiecare pas, etc. m-au transformat şi pe mine în ţepar de criza si necesitate, astfel incat, am sa raman cu anumite datorii, pentru anul care vine. Eu imi cer iertare celor fata de care am gresit, sau pe care i-am lasat cu buza umflata, din cauza unor alti nermernici care nu-si achta datoriile la timp, dar, vine Craciunul, nu-i asa, trebuie sa fim mai buni, sa-i iertam si pe stresanti si pe tradatori si pe artisti-limbadepiatra si pe ţepari... ca doar traim impreuna, intr-o lume de rahat. I-am uitat pe INTERESATI si pe LIBIDINOSI, dar, despre ei am mai vorbit de-a lungul timpului, asa ca, nu e nici o pierdere.
Ma opresac aici si revin cu ganduri bune, mai spre sarbatori!
Hai pa!
This entry was posted
on miercuri, 15 decembrie 2010
at 14:12
. You can follow any responses to this entry through the
comments feed
.
