Ceea ce veti citi in continuare, este strict parerea mea despre notiunea de ŞEF, in ţara de care, tocmai dispunem. Am atâta desconsideraţie pentru noţinea de ŞEF, incât nici măcar eu nu mi-aş dori să fiu ŞEFUL cuiva, in aceasta viaţă. Ieri, printre multele chestiuni casnice pe care le aveam de facut, am lasat televizorul, in fundal, sa vorbeasca de unul singur, doar asa, ca sa mai aflu si eu ce se mai intampla prin lume. Dintr-o data, ciulesc urechile, la o stire banala: Ion Iliescu (fost ŞEF de stat, fost ŞEF-ul celui mai important partid din Romania, fost..., fost...., fost... mare ŞEF, lanseaza o carte, la care lansare, ATENTIE!!!... nu participa nici un membru PSD! M-am apropiat de sursa de informatie, cu gura cascata si, am asteptat continuarea. Ce sa vezi? Un Ion Iliescu relaxat, asaltat de sute de oameni, sursa spunea mii, dar asta imi vine cam greu sa cred, dar in mod cert asaltat, iar langa el... nimeni dintre FOSTI... In clipa aceea mi-am adus aminte de o secventa, de la inceputurile mele in ale administratiei publice. Am sa va povestesc imediat, ce mi-am amintit, dar inainte de aceasta, mi-as dori sa fac o bucurie cuiva drag, de aceea, am sa va povestesc cate ceva din viata mea de angajat, cat si din viata mea ca "ŞEF", povestire pe care o vor aprecia, sper, minim doi oameni.
Asadar, cartea mea de munca, incepe prin anul 1999, intr-o vara, cand tocmai ma gandisem eu sa fac ceea ce iubesc cel mai mult si anume RADIO! Nu va dau mai multe detalii, pentru ca este neesential acest moment. Singurul aspect, de mentionat, este acela ca n-a durat mult "startul" meu in munca oficiala, pentru ca, am aflat dupa multi ani, "unii factori de decizie" credeau ca sunt combinata "sus", asa ca, m-au pus pe liber, cu ajutorul "colegilor" mei de atunci. Au facut-o elegant, desfiintandu-mi emisiunile. Dar nu voi vorbi despre acest aspect, pentru ca nici momentul, nici evenimentele, n-au avut conotatii serioase in viata mea. Cert este ca in 1995, o fost colega de liceu, ma suna intr-o dimineata, spunandu-mi sa o insotesc intr-un loc,unde si-ar dori sa se angajeze. Ca prietena de o viata, n-aveam cum sa o refuz, drept care m-am imbracat si am pornit in a o sustine. Zis si facut! Am ajuns la usa angajatorului, o usa metalica, pe care nu scria nimic, a unei garsoniere dintr-un bloc turn. Batem la usa si... ne deschide un slabanog pletos: "DA! SPUNETI!" se exprima el, cu o maxima superioritate. La care prietena mea, intr-o balbaiala ferma, ii explica, cum ca ar vrea cu... ŞEF-ul. Individul (ciudat) ne invita-n nauntru, ne conduce intr-o fosta bucatarie, devenita birou cu chiuveta, unde se aflau doi oameni: o ochelarista cu "aere" si un barbat grizonat, cu tigarea intre degete. Luam loc, iar dupa o scurta discutie, suntem amandoua provocate la o proba si asta, pentru ca prietena mea vorbise in asa fel, incat se intelegea ca vrem sa ne angajam amandoua. Iar acum, explicatiile: locul de munca vizat de prietena mea, era cel de redactor la un post de radio, radio care se numea SICA Hunedoara, primul post de radio din oras. Slabanogul pletos ara Spartacus, ochelarista era secretara Viloleta, iar grizonatul a fost primul meu ŞEF, din istoria mea de angajat: Aurel Stana. Nu mai stiu ce s-a intamplat cu prietena mea, de ce n-a mai venit, cert este ca, de la aceasta intamplare a pornit o aventura de viata, una extrem de frumoasa, pe care n-am s-o uit niciodata. Acolo am cunoscut primii si, poate, unicii oameni cu suflet din viata mea: pe langa cei trei mentionati deja, mai erau: Nelutu Panaite, Mihai Mehes, Cristina Furdui (Lazar), Dan..., Claudiu Seder, Gigi Punga, Cornelia Serban, Marinela Bilavu, Sebastian Szava, Petre Gherman, etc. unii dintre ei fac si acum radio, altii... nu stiu. Dar, sa revin la ideea principala, deci, la primul meu ŞEF: Aurel! Nu stiu daca numele sau are vreo legatura cu fundalul constructiei umane, dar daca va spun ca, eu, si in zi de azi, ii spun ŞEF-u' cred ca se intelege de la sine, ce fel de om este. Stia sa fie sef, sa puna in valoare oamenii laga care lucra, stia sa accepte pareri si sa analizeze situatii, stia sa fructifice avantaje, stia sa fie OM. Chiar si atunci cand urla ca totii dracii era ŞEF, pentru ca nu urla niciodata anapoda, iar cand mai lua decizii gresite, sau nepotrivite, calitatea lui umana, ii permitea sa-si asume faptele, ceea ce e mare lucru. Iar cand era chef... era! Mi-amintesc o etapa din viata noastra comuna, una pe care as vrea s-o povestesc, pentru ca multi dintre cei ce vor avea rabdare suficienta sa citeasca aceste randuri, vor avea ce invata. Dupa un an si ceva, de cand se deschisese in Hunedoara primul post de radio, cand lumea era inebunita pe aceasta tema, din multe motive pe care n-am sa le enumar acum, se liciteaza o alta frecventa si se mai deschide un post de radio in Hunedoara, unul care functioneaza si astazi: Radio Color.
Cand am ajuns in sediul radioului, cand am dat asa zisa proba, despre care am vorbit la inceput, m-a intamplinat un domn barbos, care n-a fost foarte vorbaret, dar nici extrem de ursuz, ce era pe atunci redactor sef la Radio SICA Hunedoara, respectiv Mircea Goian. Cand s-au pornit demersurile pentru a doua frecventa din Hunedoara, primul care a plecat, a fost chiar Mircea Goian, in calitate de director al viitorului post de radio. Apoi au plecat pe rand, a se citi: dezertat, cam toti oamenii buni, incepand cu Gabi Pocola si terminand cu subsemnata. De ce spun "terminand"? Pentru ca eu am fost lasata la final, din nu stiu ce motive, cert este ca am fost ultima racolata, a se citi: inselata. Mai vreau sa fac cateva precizari, asa de dragul artei: cand am inceput sa lucrez in radio, aveam un venit de 90 000 de lei. Dupa mai bine de un an, ajunsasem la 300 000 lei. Iar la negocierile avute pentru Radio Color, batusem palma la 3 emisiuni de week-end si la o suma de 600, sau 800 000 lei (nu-mi mai amintesc exact). Nu spun ca n-a contat si aspectul financiar in propria-mi dezertare, dar intervenisera cateva aspecte care m-au derutat fantastic. Plecand aproape toti oamnii buni din SICA, au aparut, normal, altii. Tot felul de fete dubioase, tot felul de povesti, intrigi, situatii aiurea, pe care nu le mai intelegeam. ŞEF-u', omul pe care eu ma bazam 100%, devenise un ciudat, nimic din ceea ce vazusem eu in el, pana atunci, nu mai era valabil. Nu mai aveai cu cine vorbi, nu mai reactiona dupa principiile pe care eu le cunosteam. Multi ani, mai tarziu, am gasit explicatia... intrase in "sevraj"! E atat de greu sa gasesti oameni... e cumplit sa reconstruiesti... La vremea aceea, n-am inteles asta... Cu mintea frageda, nu sti sa-i judeci pe cei care dezbina, pe cei care nu-s in stare sa formeze oameni si gasesc solutii miselesti de a lua totul de-a gata de la altii, ci ii judeci pe cei pe care-i trnsforma panica, sau neputinta, sau... durerea. Cert este ca am batut si eu palma cu noul angajator si... am plecat. A fost prima mea PROASTA ALEGERE! Am schimbat OMUL cu un "ŞEF". Eeeeeee, si de aici sa vedeti cum au decurs lucrurile, intr-o viata de angajat: cand a inceput Radio Color sa emita, m-am trezit cu o singura emisiune si aceea imjumatatita, cu un slar de 50 000 lei, cu niste colegi macinati de orgolii si invidii, cu clevetiri si excese de zel, cu o "doamna" redactor sef care, din motivele dansei, personale, isi IUBEA tare mult colegii (unii) de gen masculin si extrem de putin, aproape de loc, colegele, motiv pentru care a si maturat cu noi, de nu ne-am vazut. Evident, n-a durat foarte mult experienta mea in acest loc, pentru ca am si eu principiile mele proaste, dar sanatoase si... inainte sa ma dea cineva afara, mi-am "facut vant" singura. De fapt, aici am vrut sa ajung. Dumnezeu are legile Lui, pe care uneori nu le intelegem, dar nu-i lasa niciodata, pe cei care cred in El cu adevarat. Asa se face ca, inainte sa vin acasa intr-un week-end si sa prestez la job-ul meu de o jumatate de ora, imi rup piciorul. Ce necaz!!! Ce mai plansete!!! Cum mai urlam eu ca nu e drept ce mi se intampla!!!... tocmai acum, cand trebuia sa fiu perfecta, cand stiam ca sunt urmatoarea pe lista si toti sunt cu ochii pe mine... tocmai acum, trebuia sa patesc eu asta!!! Ei bine, cu piciorul rupt, ma duc sa-mi anunt "ŞEF-ul", pe Mircea Goian, de ceea ce mi se intamplase si de faptul ca urma sa ma internez si sa suport o operatie. Ajung la sediu, cu mama care ma ajuta sa merg, si aflu ca "ŞEF-ul" e intr-o minisedinta. Ma gandesc sa astept si o trimit pe mama sa stea (in picioare) langa usa, pentru ca eu n-aveam cum. Dupa cateva minute, vine mama la mine, intr-un suflet, sa-mi spuna ce a auzit din intamplare: se discuta de mine!!!... si de faptul ca ar trebui sa-mi iau zborul. Imi zic: asta e!... doar n-o sa oblig pe cineva, sa ma tina cu forta. Asa ca, intr-un tarziu, ajung in fata "ŞEF-ului" si ma trezesc spunandu-i urmatorul lucru: stiu ca nimeni nu este de neinlocuit, chiar daca cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit, dar eu ma aflu intr-o situatie delicata, am nevoie de o operatie, care nu-mi va permite deplasarea ( se vedea, oricum, ca nu mint), drept urmare, nu stiu cand voi putea reveni in radio. Iar ca sa nu incurc pe nimeni, prefer sa-mi dau demisia. Omul a mestecat cu tot cu barba sa stufoasa, un darab de guma, intr-o viteza specifica, a spus un dadadadada, ca pe mess si inca ceva ce nu-mi mai amintesc, cert este ca am plecat definitiv si fara nici un regret, iar dupa mine, au plecat unul cate unul, aproape toti cei care venisem pe aceeasi filiera. M-am internat in aceeasi zi iar in urmatoarea, am intrat in operatie. Cu piciorul in atele gipsate, spanzurat de un scripete, cu un partener de salon de vreo 2 anisori, care nu plangea, dar scotea niste sunete ciudate, operat si el saracutul, mi-am alinat suferinta cu un radio cu ceas, adus de acasa, pe care prindeam ambele posturi. Nu va ganditi ca m-a sunat cineva de la Color, sa-mi spuna de sanatate, nici eu nu m-am asteptat, de altfel, la una ca asta. Dar ascultam la radioul meu de suflet, emisiunea de dedicatii muzicale si pe prietenii mei, radioascultatorii, care-mi transmiteau mesaje de bine, vocile acelea, dragi mie, care au ramas il locul lor aparte din inima mea. Plangeam in hohote si numai ca nu-mi dadeam palmi de cat de proasta am putut fi, cand, de-o data, aud o alta voce: ŞEF-u'!!!! Sar ca arsa si dau mai tare: " vreu sa-i transmit si eu,Valentinei Ghorghe, sanatate si c-o astept la lucru!" Nu va spun ce a urmat, pentru ca oricine isi poate inchipui, cert este ca primul drum pe care l-am facut, cand am iesit din spital, a fost la... Radio SICA. Si acolo am ramas, pana la "ultima suflare" cand ne-am pomenit intr-o dimineata, cu un mesaj de la tovarasul Campeanu, marele "ŞEF", in care scria cam asa: "Urmatarele persoane: grizonatul, adica ŞEF-ul, ochelarista, adica secretara, slabanogul pletos si subsemnata, nu mai au ce cauta in acest post de radio, incepand din data de...bla-bla". Iar ca un "ŞEF-de-ŞEF" ce era dl. Campeanu, a lasat anexate si doua carti de munca, ale primilor doi, ca noua nu apucase in aproape 3 ani sa ne faca. Nu ma refer la un gest de onoare, in care se da mana cu omul care a lucrat pentru tine si-i multumesti de participare (macar de ochii lumii si pentru propriul respect de sine). Dar, evident, nici pomeneala de asa ceva, drept care eu am mai facut o emisiune, una pentru oamenii cu basca, pe care ŞEF-u o are si astazi. Am incheiat acea etapa unica din viata mea, am arhivat-o in suflet ca pe un diamant rar, ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat acea experienta de viata si un ŞEF adevarat, caruia nici astazi nu-i spun pe nume, ci... ŞEF-u'!!!
Ultimul meu ŞEF, cel de acum, este din nou un om intre oameni, dar n-am sa vorbesc acum despre el, preferand sa o fac atunci cand nu-mi va mai fi ŞEF, tocmai pentru a nu lasa loc de interpretari si de a putea spune lucrurilor pe nume, fara a ma acuza cineva ca-l pup in fund, sau il perii, pentru simplu motiv ca-mi e ŞEF, sau ca ma poate da afara. Intre primul si ultimul meu ŞEF, au mai fost cativa ŞEFI-surogat, care nu merita nici macar efortul de a-mi aminti numele lor, drept urmare n-am sa-i mentione aici.
Iar acum, am sa revin la ceea ce mi-am amintit, ascultand stirea cu Iliescu: cand m-am angajat la Consiliu, noua fiind si eu ca angajata si ŞEF-ul meu ca Presedinte, incercam sa ma acomodez cu restul colegilor, sau restul "ŞEF-ilor", pentru ca, dupa cum bine se stie, lumea administratiei publice e plina de "ŞEFI". Fiind vorba de cateva luni dupa plecarea fostului Presedinte, Mihail Rudeanu, era normal sa se faca si anumite schimbari, adica oamenii fostului, au plecat cu acesta, iar cei ramasi, care in urma cu doar cateva luni, erau 100% si ei, oamenii fostului, au devenit brusc si dintr-o data oamenii actualului, etc. Povestea mea scoate in relief, insa, altceva... mitocania de a fii sobolan si nu om, lipsa de coloana vertebrala, mizeria din orice institutie de stat si imposibilitatea de a-ti asuma faptele. Cand am ajuns in Consiliu, singurul om pe care-l cunosteam, era Bogdan, un fost coleg de scoala generala, care ulterior a plecat in SUA. Exista in mod clar, mai multe generatii, mai multe tipuri de angajati:
- cei de 55-65 de ani, care habar n-au nici macar ei, de ce mai lucreaza, pentru ca oricum nu s-au adaptat la tehnologie, nici la sisteme, nici la conditiile de lucru, dar trebuie si ei sa iasa cumva la pensie si toata lumea intelege asta.
- cei de 45-55 ani, care sunt si buni profesionisti (unii) si niste dobitocii (altii), cei buni, se cred de neinlocuit, unici si brilianti, astfel incat nu mai au nimic de invatat, pentru ca le stiu ei pe toate si sunt mari experti si in pupat cururi, iar cei dobitoci, sunt pur si simplu dobitoci...
- cei de 35-45 de ani, care au facut "scoala multaaaaa", in mod obligatorii, desi unora nu le foloseste la nimic, ajunsi in posturi cheie, pe diferite filiere si criterii politice, iar lumea se invarte in jurul lor, pentru ca sunt "puternici" si nu le poate face nimeni nimic, dar au o mare problema: economist fiind, nu stie nici macar operatiuni simple, cum ar fi extragerea TVA-ului dintr-o suma, ca sa nu amintesc de lucruri ma grave... Mai sunt printre ei si oameni O.K. dar ai nevoie de lupa, ca sa-i gasesti...
- cei de 25-35 de ani, care habar n-au pe ce planeta sunt, i-a trimis "tata" la un loc caldut si bine vazut, ca sa se mandreasca cu progenitura, stupida de altfel si fara prea multa scoala reala. E drept ca mai sunt si exceptii...
Cam asa arata lumea reala a angajatilor de la stat, in proportie de 80%, fapt care determina o majoritate covarsitoare. Ei bine, dupa plecarea sa, dl. Rudeanu, isi mai suna fostii subalterni, devotati candva si experti in pupat..., sa-i mai faca unele servicii, sau, cine stie, poate ca se mai scapau si ceva informatii utile, intr-o conversatie banala. Cert este ca, la inceput, a mai fost servit, poate pe ideea ca "nu se stie niciodata", sau de rusine, sau... ei mai stiu de ce. Dupa un timp, aud expresia: "spune-i ca NU sunt in birou!" si mai pe urma: "...iar asta? Da' sa se mai duca... si sa ma lase in pace!"
Asa ca, treaba asta cu ŞEF-ia, e complicata! Am fost si eu ŞEF-a, unora o vreme, dar m-am lecuit, am inteles ca n-ai cu cine lucra, ca nu poti forma profesionisti, ca oamenii sunt ciudati si in marea lor majoritate-s de rahat, drept urmare prefer varianta freelacer, in care nu dau explicatii nimanui, execut doar propriile decizii, nu injur nici un ŞEF, nu ma injura nimeni, nu am colegi invidiosi si nici lingai pe langa mine, nu ma "sapa" nimeni si nu-i e teama nimanui ca i-as putea lua locul. Raman la ideea aceasta, pentru ca mi-a dat bunul Dumnezeu doua maini, doua picioare si un cap cu neuroni sanatosi, deci n-am nici un motiv sa nu ma pot descurca. Sunt artist, deci am doza mea de boemitate, prezint spectacole, manageriez artisti, organizez evenimente, iar ceea ce am facut pana acum a iesit aproape perfect, astfel incat nimeni nu mi-a putut reprosa nimic, de la primul spectacol organizat in 1996 si pana acum. Se mai intampla ca unele persoane, alaturi de care am lucrat, sau care m-au angajat pentru organizarea unui eveniment, sau am przentat spectacole organizate de ei, sa colaboreze si cu alte persoane, dar DE FIECARE DATA, in urmatorul an, sau la urmatorul eveniment, au revenit la colaborarea cu mine. De ce? Simplu! Fiecare are dreptul sa aleaga. Iar ca sa alegi, trebuie sa sti ce alegi. Se experimenteaza, iar asta e normal. Dar si-au dat toti seama ca, atunci cand au colaborat cu mine, n-au fost nevoiti sa-si bata capul cu nimic, pentru ca sunt un om riguros in ceea ce fac, mi-am selectat si eu colaboratorii, sunt serioasa cand ma apuc de ceva si, lucrul cel mai important, nu am incurcat niciodata pe nimeni. Asa incat, sa nu-si imagineze nimeni ca ma voi supara vreodata, daca nu sunt contactata pentru un eveniment la care am colaborat in anii trecuti, pentru ca am foarte multe angajamente in toata tara si eu si Florin. Eu chiar ii apreciez pe cei care incerca mai multe variante, dar raman devotata celor care raman langa mine. Asa e si cu ŞEF-ia, poti schimba zeci de ŞEFI, important e, sa nu uiti niciodata cand un OM, a stiut sa-ti fie ŞEF. Iar asta, e drept, mai tine si de el!
Ultimul meu ŞEF, cel de acum, este din nou un om intre oameni, dar n-am sa vorbesc acum despre el, preferand sa o fac atunci cand nu-mi va mai fi ŞEF, tocmai pentru a nu lasa loc de interpretari si de a putea spune lucrurilor pe nume, fara a ma acuza cineva ca-l pup in fund, sau il perii, pentru simplu motiv ca-mi e ŞEF, sau ca ma poate da afara. Intre primul si ultimul meu ŞEF, au mai fost cativa ŞEFI-surogat, care nu merita nici macar efortul de a-mi aminti numele lor, drept urmare n-am sa-i mentione aici.
Iar acum, am sa revin la ceea ce mi-am amintit, ascultand stirea cu Iliescu: cand m-am angajat la Consiliu, noua fiind si eu ca angajata si ŞEF-ul meu ca Presedinte, incercam sa ma acomodez cu restul colegilor, sau restul "ŞEF-ilor", pentru ca, dupa cum bine se stie, lumea administratiei publice e plina de "ŞEFI". Fiind vorba de cateva luni dupa plecarea fostului Presedinte, Mihail Rudeanu, era normal sa se faca si anumite schimbari, adica oamenii fostului, au plecat cu acesta, iar cei ramasi, care in urma cu doar cateva luni, erau 100% si ei, oamenii fostului, au devenit brusc si dintr-o data oamenii actualului, etc. Povestea mea scoate in relief, insa, altceva... mitocania de a fii sobolan si nu om, lipsa de coloana vertebrala, mizeria din orice institutie de stat si imposibilitatea de a-ti asuma faptele. Cand am ajuns in Consiliu, singurul om pe care-l cunosteam, era Bogdan, un fost coleg de scoala generala, care ulterior a plecat in SUA. Exista in mod clar, mai multe generatii, mai multe tipuri de angajati:
- cei de 55-65 de ani, care habar n-au nici macar ei, de ce mai lucreaza, pentru ca oricum nu s-au adaptat la tehnologie, nici la sisteme, nici la conditiile de lucru, dar trebuie si ei sa iasa cumva la pensie si toata lumea intelege asta.
- cei de 45-55 ani, care sunt si buni profesionisti (unii) si niste dobitocii (altii), cei buni, se cred de neinlocuit, unici si brilianti, astfel incat nu mai au nimic de invatat, pentru ca le stiu ei pe toate si sunt mari experti si in pupat cururi, iar cei dobitoci, sunt pur si simplu dobitoci...
- cei de 35-45 de ani, care au facut "scoala multaaaaa", in mod obligatorii, desi unora nu le foloseste la nimic, ajunsi in posturi cheie, pe diferite filiere si criterii politice, iar lumea se invarte in jurul lor, pentru ca sunt "puternici" si nu le poate face nimeni nimic, dar au o mare problema: economist fiind, nu stie nici macar operatiuni simple, cum ar fi extragerea TVA-ului dintr-o suma, ca sa nu amintesc de lucruri ma grave... Mai sunt printre ei si oameni O.K. dar ai nevoie de lupa, ca sa-i gasesti...
- cei de 25-35 de ani, care habar n-au pe ce planeta sunt, i-a trimis "tata" la un loc caldut si bine vazut, ca sa se mandreasca cu progenitura, stupida de altfel si fara prea multa scoala reala. E drept ca mai sunt si exceptii...
Cam asa arata lumea reala a angajatilor de la stat, in proportie de 80%, fapt care determina o majoritate covarsitoare. Ei bine, dupa plecarea sa, dl. Rudeanu, isi mai suna fostii subalterni, devotati candva si experti in pupat..., sa-i mai faca unele servicii, sau, cine stie, poate ca se mai scapau si ceva informatii utile, intr-o conversatie banala. Cert este ca, la inceput, a mai fost servit, poate pe ideea ca "nu se stie niciodata", sau de rusine, sau... ei mai stiu de ce. Dupa un timp, aud expresia: "spune-i ca NU sunt in birou!" si mai pe urma: "...iar asta? Da' sa se mai duca... si sa ma lase in pace!"
Asa ca, treaba asta cu ŞEF-ia, e complicata! Am fost si eu ŞEF-a, unora o vreme, dar m-am lecuit, am inteles ca n-ai cu cine lucra, ca nu poti forma profesionisti, ca oamenii sunt ciudati si in marea lor majoritate-s de rahat, drept urmare prefer varianta freelacer, in care nu dau explicatii nimanui, execut doar propriile decizii, nu injur nici un ŞEF, nu ma injura nimeni, nu am colegi invidiosi si nici lingai pe langa mine, nu ma "sapa" nimeni si nu-i e teama nimanui ca i-as putea lua locul. Raman la ideea aceasta, pentru ca mi-a dat bunul Dumnezeu doua maini, doua picioare si un cap cu neuroni sanatosi, deci n-am nici un motiv sa nu ma pot descurca. Sunt artist, deci am doza mea de boemitate, prezint spectacole, manageriez artisti, organizez evenimente, iar ceea ce am facut pana acum a iesit aproape perfect, astfel incat nimeni nu mi-a putut reprosa nimic, de la primul spectacol organizat in 1996 si pana acum. Se mai intampla ca unele persoane, alaturi de care am lucrat, sau care m-au angajat pentru organizarea unui eveniment, sau am przentat spectacole organizate de ei, sa colaboreze si cu alte persoane, dar DE FIECARE DATA, in urmatorul an, sau la urmatorul eveniment, au revenit la colaborarea cu mine. De ce? Simplu! Fiecare are dreptul sa aleaga. Iar ca sa alegi, trebuie sa sti ce alegi. Se experimenteaza, iar asta e normal. Dar si-au dat toti seama ca, atunci cand au colaborat cu mine, n-au fost nevoiti sa-si bata capul cu nimic, pentru ca sunt un om riguros in ceea ce fac, mi-am selectat si eu colaboratorii, sunt serioasa cand ma apuc de ceva si, lucrul cel mai important, nu am incurcat niciodata pe nimeni. Asa incat, sa nu-si imagineze nimeni ca ma voi supara vreodata, daca nu sunt contactata pentru un eveniment la care am colaborat in anii trecuti, pentru ca am foarte multe angajamente in toata tara si eu si Florin. Eu chiar ii apreciez pe cei care incerca mai multe variante, dar raman devotata celor care raman langa mine. Asa e si cu ŞEF-ia, poti schimba zeci de ŞEFI, important e, sa nu uiti niciodata cand un OM, a stiut sa-ti fie ŞEF. Iar asta, e drept, mai tine si de el!
This entry was posted
on sâmbătă, 23 iulie 2011
at 12:29
. You can follow any responses to this entry through the
comments feed
.
