Pentru ca tot suntem la capitolul nostalgii, am mai facut astazi un lucru: am cautat si pagina primei mele reviste si, gasind-o, am recitit un articol care inca mi-e drag si pe care vi-l ofer si voua:
CUM E SA VISEZI UN INGER?
"Am refăcut de mii de ori în mintea mea, tot felul de scenarii pe care să le aştern pe această pagină, dar niciunul dintre ele nu era mai potrivit ca acesta. De aceea am refăcut o pagină mai veche, aşternută în sufletul meu, şi i-am adăugat doar completările de rigoare. M-am întrebat, adesea, cum e să visezi un înger şi niciodată nu am reusit să-mi raspund într-un mod firesc, în urma unui astfel de vis. Drept urmare, singura şansă care mi-a mai rămas era să-mi pun la treabă imaginaţia şi să visez cu ochii deschişi, un înger… de Crăciun.
Mi-am plecat privirea, uşor înlăcrimată de neputinţa mea, peste fotografii vechi, unele alb-negru, şi m-am lăsat purtată înapoi în timp, când marea mea preocupare era sa-mi curăţ ghetele de Moş Nicolae şi să fiu cât se poate de cuminte ca să nu-l dezamăgesc pe Moş Crăciun. Nimic special, până aici, deoarece cu toţii am făcut acelaşi lucru. Dar cum îmi rememoram eu acele clipe unice, care nu s-au mai întors niciodată, nici măcar acum, când sunt la rândul meu mamă, mi-a batut în poarta amintirilor un chip străin, deşi cu cât îl priveam mai mult, cu atât mi se părea că l-am mai văzut undeva. Era destul de scund, cu părul său alb şi ochii albaştri, dar un albastru profund, ce părea când viu şi ancestral, când obosit şi trist… După ce l-am privit iscoditor câteva minute, i-am deschis şi l-am poftit să intre, deşi nu înţelegeam ce caută omuleţul acesta în intensitatea gândurilor mele. Am crezut că dorinţa mea urma să se împlinească şi Dumnezeu mi-a trimis într-adevăr un înger, dar feeria aceasta avea să se spulbere foarte repede, deoarece omuleţul acela care stătea în faţa mea parcă-mi citise gândurile şi mi-a şoptit, aproape fără glas, că nu e cine mi-aş dori eu să fie, că rătăcit fiind şi fără vreo speranţă că şi-ar mai putea găsi destinaţia reală, a văzut lumină la „fereastra” mea şi a îndrăznit să intre. Cred că l-am privit ceva timp, total nedumerită, fără să pot înţelege dacă întâmplarea e doar în imaginaţia mea, sau o trăiesc în mod real. Şi-a abandonat straiţa pe care o purta în mâna stângă şi s-a aşezat pe covorul din odaia mea, fără a-mi cere cel puţin permisiunea. L-am întrebat uluită dacă îl pot sevi cu ceva, dacă îi este foame sau sete. A zâmbit a mulţumire şi m-a întrebat dacă am un ceai de scorţişoară. Nu i-am răspuns, convinsă fiind că doar acest lucru îşi dorea şi am pornit spre bucătărie să îl prepar. Eram în postul Crăciunului şi oricine are în casa lui un gram de scorţişoară. Am turnat repede apa fierbinte, pusă de bunica mea pe sobă, peste câteva flori de tei şi bucăţele dintr-o scoarţă de scorţişoară şi îndulcind-o cu miere, i-am întins-o bătrînelului ce-mi era oaspete. Stătea aşezat pe covor, iar lucrul acesta m-a determinat să cred că nu va zăbovi prea mult. Dar cum îl analizam eu, bătrânelul a început să-mi intre-n gânduri şi să mi le completeze. " (citeste mai departe...)
Nu esti infrant, atunci cand sangeri,
Chiar daca-n lacrimi ochii ti-s!
Adevaratele infrangeri sunt
RENUNTARILE LA VIS!!!
A trai liniar, intr-o rutina anosta si fara curajul de a schimba, de a aduce, de a lua, de-a te lasa purtat de viata, mi se pare o atitudine vecina cu moartea. Iar moartea, imi pare finalul a orice. Nu mi-e teama de moarte... doar o urasc! Mi-e teama de fiorul ei, de momentul trecerii si de cat de cumplit ma poate rupe de cei ce mi-au ramas pe pamant. Am spus cuiva ca nu vreau sa traiesc mai mult de o secunda in urma lui. Ce simplu e sa spui... dar cat de firesc am simtit eu asta, n-am cuvinte sa exprim nici acum, niciodata. Pentru ca nu vad nimic dincolo de "trecerea" lui, decat, poate, secunda "trecerii" mele. Este, similar cu ceea ce scria Pavel Corut: "ne-om intalni iubite-n cer...".
Iubire,lacrima de stea,
Nu simti sperantele cum pier,
Cum scade viata mea si-a ta?
Se-nfrunta zeii nostri -n Cer.
Sa pleci desculta,mandro-n Cer
S-ajungi la zeii rai si cruzi,
Nu vezi sperantele cum pier?
Nu vezi,iubito si n-auzi...
Sa strigi,iubito,sa te-aud
Ca lumea noastra-i in dureri,
Caci sub destinul rau si crud,
N-avem sperante de-nvieri,
N-avem nici vreme sa iubim.
Nu vezi sperantele cum pier?
Cum inseram si asfintim?
Ne-om intalni,iubito-n Cer...
Dar uite ca eu, umanoida cum sunt, mai ingenunchez o data si ma rog Maicii sufletului meu, sa nu mi-l lase departe, sa-i deschida sufletul, sa-i lumineze mintea si sa ne dea petecul de lumina pe care-l cer, pe care l-am visat pentru noi, pe care l-am distrus din prea multa asteptare, durere, nesiguranta, dar pe care-l pot reconstrui mai frumos si mai curat ca niciodata. Si pot sterge orice, si amintirile care dor si chinul cumplit al uciderii viselor, unicele visate vreodata cu sufletul si nu cu mintea, singurele care pareau reale si n-au fost... Iar in cer, vom merge de mana, asa cum n-am visat ci am hotarat, pentru ca nu vreau nimic mai mult, decat cativa pasi rataciti pe pamant.
Pentru anul acesta, nu va pot dori decat exact ce-mi doresc mie: sa iubiti si sa fiti iubiti. Iubire inseamna Dumnezeu si, oricum vi s-ar infatisa ea, lasati-o sa va insangereze sufletul, sa va macine judecata, pentru ca nici un venin nu e atat de amar pe cat se spune, cum de altfel nici mierea nu e doar o chestiune dulce...
Va-mbratisez cu drag!
Adela Popescu - Dragostea tine cu mine
Asculta mai multe audio Muzica
Sa zicem ca anul 2009 mi-a despicat destinul si imi forteaza mana sa gandesc un nou inceput. Nu stiu care va fi directia pasilor mei, nu mi-am gasit inca drumul, stiu si am convingerea, insa, ca am o datorie de onoare fata de mine in primul rand, sa nu las viata sa treaca pe langa mine, sa pretuiesc fiecare clipa si sa mi-o daruiesc cu demnitate.
DUPA 20 DE ANI
ni s-a umplut trecutul de zăpadă ,
ne legănăm durerea în hamac ,
Crăciunul este iarăşi trist pe stradă
şi de minciuni nici azi nu am scăpat...
sunt 20 de ani de „libertate”
şi defilăm frumos ,independent ,
ni-i foame încă de dreptate ,
eroii i-am pierdut pe internet.
sub cruci luminile sunt stinse ,
ne viscoleşte frica şi uitarea ,
bisericile goale sunt proscrise ,
„mogulii” râd când ne arată „calea”.
copiii mai colindă doar în vise
un Dumnezeu ştiut doar de bunica ,
speranţele pe cer sunt triste
ne vindem viitorul pe nimica ;
suntem stafii , de lanţuri atârnate
prin galantare bântuim smintit ,
nu mai avem un gram de demnitate ,
suntem un „fleac”, ne-au ciuruit!
Iubirea mea, iti scriu din departare,
Ti-am aratat in gand taramuri fermecate,
Inima mea si astazi freamata-ntre maluri,
Stiu eu pe cineva, care mi-ar putea canta versurile, dar n-am pile suficiente si nici forta de convingere, asa incat, am sa ma limitez la a-mi pune sperantele intr-un cantec, intr-alt cantec, deja existent, deja cunoscut, deja inteles:
Nana Mouskouri & Julio Iglesias - Se que volveras
Asculta mai multe audio Muzica
Ca un răspuns la un post anterior, ca un dans al inimilor si al vietii, este ceea ce va ofer mai jos. Decideti voi daca va place, sau daca va regasiti printre versuri:
Iar la vot, iar la prosteala, naiba stie cand scapam de ipocrizie, minciuna, sau bataie de joc?!? Pana una, alta, chiar trebuie sa votam, din ce avem si sa mai si cantarim, pe principiul: dintre doua rele, cel mai mic rau. Eu am decis! Ma duc! Votez! Nu spui pe cine, ca votul este, inca, secret, dar va pot da o sugestie, chiar trei:
ROXANA OLSANSCHI FLORI DE GHEATA
Vezi mai multe video din Muzica
EPISODUL 1:
Episodul 2, magistral:
Pentru ca in ultima vreme, deschid din ce in ce mai des albumul vietii mele, in care regasesc si zambete si lacrimi si durere si lumina, am mai postat si astazi o fila.
DANIEL IORDACHIOAIE-DACA INTR-O ZI MA VEI IUBI
Asculta mai multe audio Muzica
CLIK PE FOTO PENTRU A MARI!
In tineretile noastre nelinistite, pe vremea cand Ovidelu avea par.As aprecia lucrurile nu prin ceea ce valoreaza, ci prin ceea ce semnifica.
As dormi putin si as visa mult, deoarece cu fiecare minut in care inchidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumina.
As merge cand altii se opresc, m-as trezi cand altii dorm.
As asculta cand ceilalti vorbesc, si cum as mai savura o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar darui putina viata, mi-as pune haine simple, m-as intinde la soare pe burta, dezvelindu-mi nu numai corpul, ci si sufletul.
Doamne, daca as avea o inima, mi-as scrie toata ura pe o bucata de gheata si as astepta sa iasa soarele.
As picta pe stele un poem de-al lui Benedetti, cu un vis al lui Van Gogh; si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care as oferi-o lunii.
As uda trandafirii cu lacrimile mele ca sa simt intepatura dureroasa a spinilor si sarutul vindecator al petalelor.
Doamne, daca as avea un crampei de viata nu as lasa sa treaca o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc.
As convinge fiecare femeie si fiecare barbat ca el imi este cel mai drag si as trai indragostita de iubire.
Le-as arata oamenilor cat de mult gresesc daca cred ca nu se mai indragostesc cand incep sa imbatraneasca, nestiind ca, de fapt, imbatranesc atunci cand nu se mai indragostesc.
Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete singur sa zboare.
Pe cei in varsta i-as invata ca moartea nu vine o data cu batranetea, ci o data cu uitarea.
Am invatat atatea lucruri de la voi, oamenii.
Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe culmea muntelui, nestiind ca adevarata fericire este sa urci panta.
Am invatat ca, atunci cand un nou nascut strange in pumn pentru prima data degetul tatalui sau, il va tine strans pentru totdeauna.
Am invatat ca un om are dreptul sa-l priveasca pe altul de sus numai atunci cand il ajuta sa se ridice.
Am invatat atatea lucruri de la voi, dar de fapt nu-mi vor folosi mai deloc caci din nefericire, cand ma vor pune in valiza aceea, o sa mor. "
1.
De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2.
Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8.
Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9.
Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10.
Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11.
Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12.
Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13.
Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.



















