Precum spuneam azi-noapte târziu, ma tem că vă paşte un monolog, în care eu spun şi voi ceilalţi citiţi, unii vă-ntrebaţi ce m-a apucat, altii vor înţelege la ce mă refer, iar alţii, se vor simţi cu musca pe căciulă, dar ce să-i faci, soro, aşa e viaţa, iar când te mănâncă, musai să te scarpini, nu?
Dar ca să nu lungesc mult vorba, am să intru direct in miezul problemei, care poartă şi un titlu de ziar monden şi anume: VIAŢA MEA AMOROASĂ!
Ei bine, pentru că ani la rând, m-am tot izbit de acest subiect, eu ca eu, dar unii au făcut chiar o pasiune din a afla, descoase, comenta şi eticheta, am hotărât să rup pisica şi să le dau celor interesati, planurile peste cap. Cum facem? Simplu! Vă spun eu fraţilor, surorilor, etc. tot ce doriţi să ştiţi. Orice alta întâmplare, care vi se poate povesti, este pură ficţiune din acest moment. Nu va mai fi nevoie să vorbiţi despre mine cu nimeni, nici sa va puneţi intrebări de genul: o fi sau n-o fi adevarat că...? Gata! O lămurim!
Intâi de toate, să plecăm de la ipoteza obligatorie, că aşa cum eu nu sunt apă sfinţită, nici tu, cel care citeşti în acest moment aceste rânduri, n-ai cum să fii! Dar, mă consolez cu ideea că sunt atât de importantă pentru unii, încât nu pot dormi, mânca sau trăi, de grija mea. Şi atunci, mi se pare normal să mă constitui într-un subiect de discuţie. Ei bine, de la 19 ani, de când am dat adolescenţa la schimb pe maturitate, am avut şansa de a cunoaşte mulţi, foarte mulţi bărbaţi. Atât de mulţi, că n-aş putea să dau un număr exact. Şi uite că n-am făcut niciodată asta, dar i-am numarat pe degete, să fiu sigură că nu greşesc recensămantul, iar în urma numărătorii EXACTE, mi-a dat aşa: nouă (9) bărbaţi implicaţi cu desăvârşire intr-o relaţie mai mult, sau mai puţin oficială, cu subsemnata, de la începuturi şi până astazi. Mai avem un număr de trei (3), pe care i-i-aş putea numi tuşieri, sau rezerve, dacă mergem pe principiul: pentru-o ţâră şi o treabă, nici popa nu te întreabă. Mai sunt vreo două mii, poate trei mii, de bărbaţi, care mi-au terorizat nervii şi creierii, cu poveşti frumoase, declaraţii, telefoane, insistenţe şi alte alea de felul acesta. Şi, ar mai fi vreo alte câteva zeci, poate sute de mii de bărbaţi, pe langă care am trecut pe stradă, sau i-am întâlnit în magazine, la nunţi, botezuri şi înmormântări, că deh! Ce să fac şi eu? Trăiesc pe acelaşi pământ cu voi toţi şi nu m-am gândit niciodată să mă izolez. Din această ultimă categorie, mai fac parte prietenii mei de suflet şi de o viaţă, care, na!... sunt tot bărbaţi, pentru că, dracu ştie de ce, dar prefer să beau o bere cu un bărbat, decat să servesc un şerbet cu o ţaţă. Acestea fiind spuse, să mă anunţaţi vă rog frumos, dacă doriţi să le dau şi numele celor nouă, sau, poate preferaţi să jur pe ceva, sau undeva, ca să fie sigur şi fără urmă de îndoială. Iar dacă nu vă este suficient, putem alcătui şi statistici, care, pe ce loc se situează, cât si cum s-a comportat, statut, situaţia conturilor bancare, etc. Nu vă sfiiţi, intrebaţi şi vi se va răspunde! Pentru moment, însă, prefer să nu vorbesc neîntrebată, dar am să-mi cer, totusi, scuze, că au fost atât de mulţi, că mi-am permis să-i iubesc pe fiecare, aşa cum 99% dintre voi, nici nu visaţi că este posibil, cât şi pentru faptul că v-am lăsat atâta timp să fierbeţi în suc propriu, neştiind că vă apasă atât de tare pe neuron, incertitudinea legată de viaţa mea intimă sau amoroasă.
Eeeeeeeeeeeee! Dar acum, facem şi puţină lumină la mansardă! Că aşa mi se pare corect. Prin luna martie, scriam AICI cateva lucruri esenţiale, legate de colegialitate. Fir-ar al dracu de lucru! N-am putut să scriu atunci şi despre extrem de doamnele-doamne din instituţia în care lucrez? Poate că astăzi, ar fi stat cu capul in calculator, sau pe unde apucau, dar n-ar fi indraznit să le intereseze viaţa altora, sub nici un aspect. De fapt, chiar ma gandeam acum cateva ore, să le propun soluţia ideală pentru problemele lor: divorţaţi doamnelor! Aveti cuvântul meu de onoare, că bărbaţii pe care-i aveţi drept soţi, nu au nici o calitate. Vă fac viaţa stearpa şi fără sens, nu dau culoare existenţei voastre, vă întunecă cea mai mare parte a zilei, iar voi, amărâtelor, in lipsă de antren, găsiţi căte un subiect interesant şi-l transformaţi în bârfă. Minunat! Haideţi să vă dau o veste proastă! M-am luptat cu presa, ani de zile, pe această temă. Tot ce-au câştigat ei, atunci, este ceea ce au scris si, eventual, gustul dulce al poveştilor de şanţ. Acum, însă, situaţia stă altfel. Mă gândesc din ce in ce mai des, să vă lecui pe toate de mirajul povestirii. Şi uite cum facem: mă gândesc că, dacă v-aş da în judecată, pentru calomnie, defăimare, atac la persoană, etc, v-aş mai şi cere o despăgubire morală de vreo câteva miliarde, cred că v-ar ajunge pentru tot restul zilelor voastre. Nu mai punem la socoteală că nu-mi imaginez ce veţi spune voi acasă, la soţii voştrii de paie, când le veţi cere ajutorul pentru plata daunelor. Adică, mi s-ar părea culmea umilinţei să vă antrenaţi în următorul dialog:
- Dragă, şti, mi s-a întâmplat cea mai mare nenorocire şi acum trebuie să plătesc 3 miliarde.
- Cuuuuuuuuuum? (strigă soţul, cu ultimile puteri, evident, dupe ce-si revine din primul, al doilea, sau al treilea leşin)
-Păi, sti, dragă, eu, cum nu prea am de lucru la serviciu, mai vin si acasa la alta plictiseala, evident că trebuia sa fac ceva, ca viata mea sa capete sens.
-Si ce-ai facut?
- Pai, i-am ţinut lumânarea unei colege, apoi am facut un inventar, apoi am mai inflorit si eu, ca povestea sa fie mai palpitantă, apoi am mai şi răspândit-o, ca să capete sens si sa mă şi bucur de rezultate, cu alte cuvinte, dragul meu, sunt precum ceapistele, sau vânzătoarele de mărar din piaţă, am coborât la nivelul lor şi, jur că nu înţeleg de ce mă cred unii "doamna", numai pentru că şeful meu se încăpăţâneză să mă ţină-n scaun ergonomic.
Mişto dialog, nu? Si extrem de posibil. Singura diferenţă este că în realitate, explicaţia se va derula cam aşa: nu ştiu dragă ce i s-a căşunat la nenorocita aia, bat-o D-zeu, că are ceva cu mine. Şi uite, a platit avocaţi, vreo 400, a cumparat judecatori, martori, etc. şi m-a adus la sapa de lemn...
Zău că mă bate gandul să vă târâi puţin prin tribunale, măcar să ma lamuresc şi eu, care variană de explicaţie veţi alege. Şi uite aşa, poate ies şi eu din criză, că voi aveţi bani, din moment ce vă permiteţi să aveţi gurile slobode.
Pentru că ştiu, că voi fi citită de extrem de mulţi colegi, am să fac şi un gest, normal zic eu, de lămurire a situaţiei, pentru cei care, eventual isi doresc să se ferească de poveşti ca dracu de tămâie, sau, dupa caz, poate unii vor să facă chetă pentru o bună colegă, care le mai spunea şi lor câte ceva, că doar e mama bârfelor, e zvonacul principal şi răspândac de mare clasă. Vine şi la domiciliu, dacă e necesar. Aşadar, pentru interesaţi, număr de cod: 103, iar daca doriţi fir direct cu blonda de la ceape, scuze!... de la ceşije, butonaţi 116. Iar dacă nu doriţi neapărat să ajungeţi direct la Mama-lor, anunţaţi-ma, că vă trimit la ăia micii. Am si numerele lor de cod. Asta, referitor la colegii mei de birou, mai precis colege, faţă de care am tot respectul, pană cand nu ajung şi ele cu buchetul de mărar în mână.
Iar la final, o explicaţie mai logică şi mai directă nu puteam să formulez: măi, mainuţelele mele sexoase, staţi pe poponeaţa voastră, scoateţi numele "Valentina" din vocabular pentru tot restul vieţii voastre, lăsaţi ce fac eu sub plapumă în grija mea, că vă promit că am să mă descurc şi fără voi, nu le mai purtaţi de grijă bărbaţilor din viaţa mea si vă dau cuvântul meu de onoare că toţi au fost bărbaţi adevăraţi, cum n-aţi avut şi nici n-o să pupaţi voi în viaţa asta, care n-au nevoie de grija voastră în veci Amin! Iar dacă vă bate gândul să vă mai frecaţi neuronii din cauza mea, vreau să vă mai anunţ ceva! Am o viaţă atât de agitată, de complicată şi de neplictisitoare, incăt mai pot duce şi distracţia juridică pe care v-am promis-o! Nu mă puneţi la-ncercare, că s-ar putea să ne distrăm şi să-mi placă.
Hai vă pup! Şi spor la treabă!
