As fi vrut sa va scriu despre vise plimbate pe cerul simtirilor unice, as fi vrut sa va scriu despre nebunia gandului ratacit in mod constient departe, departe de noi sau de voi, as fi vrut sa va scriu despre ingenuncherea sfanta a neputintei de a face totul si despre nefericirea de a fi fericit... N-am reusit!

Am pasit prea mult pe internet si am dat peste Bond... scuze! Peste Hada, James Hada! Mai precis, m-am oripilat din nou si mi s-au stins luminitele colorate din suflet, uitandu-ma la ASTA. Initial am fost doar curioasa, m-am gandit ca... na!... omul are ceva timp de rancezeala prin Romanica, drept care, speram sa vad un om reorientat in traseu, infipt in realitate si, recunosc (desi nu e in avantajul meu) ca mi-am dorit ca pierzand eu si altii si castigand el, sa ne-o traga la toti, demonstrandu-ne ca suntem niste dobitoci, niste nenorociti si niste inconstienti, care ne-am crezut rude neuronice cu Nostradamus, incat sa anticipam dezastrul de acum. Dar ce sa vezi?

Cred pe zi ce trece ca sunt, cel putin eu, nu doar ruda, ci reincarnarea in sine a lui Nostradamus. Pai, sa vedem: pe langa calitatea precara a intromisiunii subiectului in sfera on air, si a perierii ilogice si nejustificate a invitatului, incat am avut revelatia lui Don Coyote si Sancho Panda, am descoperit si faptul ca nu aveam de ce sa sper ceva. Omul nu vrea si nu poate! Daca ar fi sa subliniez ca ma simt umilita, jignita, cu demnitatea pusa la zid de acest cetatean, cat si de adjunctul sau, care sunt, fara nici o scuza, cauza, sau motivatie, lipsiti de vocabular, exprimare, interes... daca ar fi sa atrag atentia asupra exprimarilor de genul: "...colegii mei, din Consiliul Local POATE sa demonstreze..." "...trebe vazut...", "...masinile, pe domeniu public nu poa' sa fie...", "...strada Rotarilor am mutat-o jos...", "... o sa-l trimit pe dansul acolo...", "...telespectatorii care suna, daca sunt amabili si VREA, casa putem lua legatura cu dansii...", "...pana in 2010 VA trebui sa fie reabilitate toate...", iar lista este lunga. Pornind de la exprimare si concluzionand cu subiectele, am putea ajunge la concluzii lacrimogene de mare expresie dramaturgica. Va recomand sa pasiti prin Hunedoara, sa nu veniti cu masin, sunt scumpe piesele. Va recomand sa aruncati o privire razanta, fara aprofundarea subiectului, ca miroase la iasomie defecta... pentru ca, inclusiv la o privire superficiala, se pot observa problemele reale. Dar subiectul vorbeste de sport, de proiecte depuse, pe care nu le cunoaste exact, de reabilitari multiple la care nu se face referire, deoarece nu are listele in fata si, evident, ii lipseste vicele, iar partea apoteotica e ultimul telefon, pe care vi-l recomand, intrebare pe care i-o pun (pardon!), i-o adresez si eu: va place Hunedoara?

Promit sa va scriu in week-end despre toate cele programate, despre puterea dragostei la prima vedere si despre nefericirea de a fi fericit. Gataaaaaaaaaaaa!