Intre DA si NU... esti tu  

Posted by Valentina

Stiu ca nu sunt atat de originala pe cat mi-as dori si asta pentru ca ideea apartine cuiva atat de drag, incat mi-e teama sa plagiez, dar am sufletul hai-hui prin lume si mie dor, ma doare, canta, moare...
As incepe prin a va indemna sa deschideti acest material audio:



Muza mea
Asculta mai multe audio Blog »

apoi... apoi sa lasati ciresii sa va-nfloreasca printre degete!

Dincolo de sunet, ceea ce imi vine in minte, e cuvantul lui Adrian Paparuz, care suna asa:
Iubire nu există,
exista doar creduli,
iluzii şi speranţă
şi visuri de nebuni...

iubire nu există,
ci,numai dor de ea,
minciună şi orgolii,
putinţă de-a putea....

iubire nu există,
e-un fel de Dumnezeu,
în care crezi o viaţă
şi-l tot aştepţi mereu...

iubire nu există,
de nu crezi în minuni,
ci,doar dureri sfinţite
în lacrimi de nebuni!

Mda... Am trait in aceste ultime zile, o multime de experiente. Nici nu stiu exact in ce categorie sa le incadrez.
Am visat cu talpile desculte pe pulbere de stele, am retrait ceva ce credeam ingropat pentru totdeauna, am ars pe ruguri incinse de nedumeriri si intrebari la care nu le-am aflat raspunsul, am clipit peste ele si mi-am amintit...
Mi-am amintit ca nu exista iubire fara o doza considerabila de nebunie, de sacrificiu, de neinteles, pentru ca iubirea, pasiunea, trairile fara margini, nu au nimic in comun cu logica, nu se justifica si nu le intelege nimeni din afara. Ele-si pastreaza savoarea de interior, pentru ca la final, sa izbucneasca negura desertaciunilor. Spuneam, de mult, ca-mi iubesc cu dispaerare toate nebuniile si toate patimile lor. Le iubesc atat de mult, incat nu le-as da nimanui sa le traiasca. Ba mai mult, le-as mai trai eu o data, de-ar fi cu putinta, chiar daca ar trebui sa patimesc de mii de ori mai mult.
Nu-mi plac femeile fatale! Dar admir de la distanta, femeile puternice... eu nu sunt! Am realizat astazi, ca am spus o singura data in viata: nu te mai vreau! La ce mi-ar fi folosit sa spun de mai multe ori? Desi cred ca mi-as fi dorit... Dar doare enorm, cand spui ceva din suflet, si nimeni nu crede. Poate ochii mei nu tradeaza trairea din interior, sau nu am privit eu ochii spre care trebuia sa ajunga mesajul.
Interesant! Eram ratacita, cautam ceva ce nu stiam cum arata, nu stiam nici daca locul in care incercam sa gasesc, era cel menit sa ma salveze, cautam ceva ce nu mai aveam, desi locul gol imi urla haotic si obsedant, ca de acolo lipseste ceva. Un bun prieten, pe care cred ca-l stiu de-o viata, mi-a spus ce cautam... Cred ca socul constientizarii, m-a bulversat in asa masura, incat mai aveam nevoie de un singur branci sa ma prabusesc. Iar branciul nu a intarziat. Tot el, bunul si vechiul meu prieten, care de fapt este fratele uneia dintre putinele mele prietene, m-a sfatuit sa caut ce-am pierdut, acolo unde il lasasem ultima data... Imi lasasem sufletul intre doua lumi!!! O lume pe care o iubeam si una pe care nu contenesc s-o detest. Dupa clipe intregi de agonie, in care ma rugam sa scap de amarul ce-mi otravea existenta, in care ma rugam sa-mi dea Dumnezeu forta de a depasi obstacolul inca o data, o raza de lumina mi-a deschis o cale pe care, desi nu mai pasisem pana atunci, o stiam pe de rost, ca pe un poem vechi, invatat in copilarie. Am inteles atunci, ca solutia nu mai e una simpla, merg si imi recuperez sufletul... pentru ca am facut imprudenta de a-l lasa pe maini nesigure, pe nisipuri miscatoare, care nu m-au invatat sa iubesc, nici sa uit, nici sa iert, ci m-au invatat sa calc pe cioburi de vise. Solutia era mult mai complicata. Trebuia sa resadesc o samanta de suflet, pentru a umple golul acela dureros, pe care-l ascundeam de fiecare data dupa un zambet. Iar Dumnezeu mi-a mai aratat o data ca, atunci cand Il chem, stie sa fie langa mine. Pentru ca, de cele mai multe ori, folosesc o chemare draga Lui si atat de nefericita mie... dar e unica pe care o stiu, o vreau si o inalt spre El.
DA! Cred in iubire, cred in pasiune si in forta pe care o da ea lumii, spre a atinge nemurirea, De fapt, avem atat de putina minte, incat nu intelegem esenta reala a existentei: iubirea! De fapt iubirea, ca poruncă, este cea mai înaltă dintre porunci, şi ca virtute, este cea mai înaltă dintre virtuţi. Şi vorbind despre iubire ca despre o harismă, o prezintă ca fiind o cale mai presus de orice altă cale, ca un lucru care trebuie urmărit mai presus de orice altceva. Iubirea vindeca, iubirea omoara, reinvie, si te poate face nemuritor. Insasi in scriptura, iubirea devine porunca:
"De-aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. 8. Dragostea nu cade niciodată." (I Corinteni cap 13:1-8)
Mi-am dorit mult sa public intr-o buna zi aceste cuvine, aceasta porunca divina spre iubire, si cu atat mai mult imi doresc sa o spun, la un momentdat.
Nu v-am vorbit despre prima iubire, nu v-am vorbit nici despre cea de pe urma, ci am stat la taclale cu mine insami, ramanand sa-mi raspund la finalul celor 99 de ani pe care mi-am propus sa-i petrec aici cu voi, daca merita, sau nu, sa iubesti, sa te lasi iubit, sau sa marturisesti fara a fi crezut... Raman sa cred, pana la capatul trairilor, ca Paparuz are dreptate, ca iubirea e o iluzie dulce, pe care o poti trai cu pasiune si patimi, doar daca exista si putina nebunie...

This entry was posted on luni, 6 aprilie 2009 at 19:44 . You can follow any responses to this entry through the comments feed .

4 comentarii

mda, aici o regasesc pe Valentina pe care am cunoscut-o si am placut-o pentru sufletul ei frumos.

7 aprilie 2009, 15:54

Valentina,multumesc pentru gingasia sufletului tau poezia este minunata ai un har dumnezeiiesc pe care putin muritori il au ,ai o muza care te inspira si pe care o iubeste foarte mult,de abia astept si celelalte postari cu poeme scrise de tine,o seara placuta! cu stima Octav :)

10 aprilie 2009, 00:45

comemorare



de te-am iubit cândva îţi cer iertare
să te urăsc de-aş fi putut
acum această tristă întâmplare
ne rascoleşte ca un început
--------------------------------------


erai frumoasă ca o duminică
de paşte
cu mirosul de cozonaci în priviri
şi sânii plini de vinul împărtăşaniei
surâsul ţi-era încondeiat
aşa ca un ou de pus în vitrină
iar tălpile păreau să te poarte
deasupra colbului

nimeni nu ştie nici acum de ce
sau de unde
dar când ai intrat în biserică goală
de orice prejudecată
timpul s-a oprit câteva eternităţi
să numere cu tine lacrimile
unui trecut pe care l-ai atârnat
fără să ceri voie de urechea dreaptă
a preotului topit şi el ca o lumânare

apoi ai ieşit la fel de goală
iar umbra ta de lumină
a rămas scrijelită pe toate porţile
şi mirosul tău bântuie încă
pe străzi
ca un blestem fericit


///////////////////////////////////////
am trecut cu drag si am lasat aici ceva din sufletul meu!

8 iulie 2009, 21:20

Speranţă prin teamă


când mă sufoc de teamă
şi cerul se coboară
strivind acoperişuri
şi cuşti de şobolan
când dăngănit de clopot
mi-e inima ce urlă
şi ochii-n întuneric
se-agaţă de tavan
eu doar o mână slabă
abia mai pot s-aşez
pe fruntea unui înger
băiatul meu
visez
şi-ncet se urcă cerul
lumină prin ferestre
îngerul meu
copilul meu
poate că Dumnezeu
chiar ne iubeşte

8 iulie 2009, 21:24

Trimiteți un comentariu