Ma tot gandesc de cateva zile, cum si ce sa fac... Daca scriu, trebuie sa am grija ce scriu! Daca scriu doar ca sa scriu, nu-i corect, pentru ca eu, aici, nu mint! Si atunci, cum sa fac, sa ma impac in primul rand cu mine, apoi cu diversi si diverse? Nasol!... imi zic si, mai cuget o data...
DA! Stiu ce pot sa fac! Sa nu ma mint macar pe mine. Voi... treaba voastra ce intelegeti!
Am sa incep capitolul "diversi" cu intamplarea de dinaintea sarbatorilor Pascale. Mai intai de toate, trebuie sa cititi asta! Am citit-o si eu la vremea ei si am strambat din nas a dezaprobare. Apoi mi-a venit vremea sa ma dau cu capul de sfanta spovedanie. In Saptamana Mare, mi-am cam vazut de treaba. N-am prea facut d'alea nefacute... Asa ca, in "vinerea neagra" cum spun batranii, m-am gandit sa ma spovedesc si sa ma impartasesc, daca mi se va da dezlegare. Inainte sa plec la spovedit, m-am mai socotit eu cu mine o data. De peste zece ani, ii spun secretele mele unui singur preot. Anul acesta, mi-au iesit socotelile cu virgula si, m-am gandit logic: de-ar fi sa afle bietul om, ce-a patit sufletul meu in ultimul timp si prin cate am trecut, dar inainte de toate, cand ar afla ce-am putut sa fac... moare bietul om de inima, inainte sa imi ierte pacatele. Si atunci, intr-un gest de prietenie, am hotarat sa-l crut pe duhovnicul pacatelor mele, de spovedania aceasta si, dupa cum e de-nteles, sa-l incarc pe altul, necunoscut, cu pacatele mele. Normal ca si aici mi-a dat usor cu virgula... adica, fiind un preot necunoscut, ar putea sa nu mi le ierte si, atunci, ce ma fac? In ultima instanta, inima preasfantului meu prieten a fost mai de pret ca iertarea pacatelor mele, pentru care, oricum voi da socoteala, asa ca am decis in final sa caut un preot care sa nu ma cunoasca. Zis si facut! Gasit popa, sari pe el! Dar aici, alta belea. Pe langa descoperirea crudei realitati din aricolul sugerat mai devreme, cand ajung la rand, sa ma spovedesc, ma intreaba preotul: molifta aveti? Eu ma uit nedumerita, stiind ce ar presupune denumirea initiala de molifta, mai fac o socoteala rapida si zic: am! Popa ma priveste lung, ridica o spranceana, apoi zice: cum aveti, ca eu stiu ca nu aveti? Ma uit si eu lung la el si il intreb aproape fara glas: cum adica, daca am molifta? Eu n-am nascut de curand... "Pai da! zice popa... n-aveti! Stiam eu!" si pleaca. Eu grabesc pasul dupa el si insist: parinte, cu spovedania mea cum ramane? "Nu se face!" zice popa, "dupa Paste daca vreti." Parinte, insist eu, e tarziu dupa Paste, eu vreau acum. "Aveti molifta?" mai intreba el o data... N-am!... zic eu. "Pai aia zic si eu! N-aveti molifta, nu va spovediti. Asta e!" si pleca...
Cu alte cuvinte, s-a inchis pravalia. Am iesit din biserica, i-am mai tras o socoteala si mi-am dat seama, ca e mai bine sa ai pile la popi, decat fara. Daca ma duceam din prima la popa-prieten, imi asculta apasarile, imi dadea iertarile, ma si impartasea si... faceam si eu Pastele ca tot omul, asa... mi-am facut si pacate, spunand in gand tot felul de lucruri nasoale la adresa moliftierului, nici pacatele nu mi le-am spus, nici de iertat nu m-a iertat nimeni, iar de impartasit nici nu mai poate fi vorba. Drept urmare, m-am intors acasa, m-am dus la oglinda si am inceput, conform unor sfaturi anterioare, sa ma spovedesc singura. Mi-am spus tot ce-am avut sa-mi spun, mi-am dat rapid doua palme din vole, sa nu ma dezmeticesc cumva si sa ratez vreuna, am luat o gura de apa rece si m-am apucat sa transez una bucata miel.
In noaptea Invierii, m-am apucat iar de socotit. N-am facut ce faceam in anii anteriori, drept care, am preferat sa merg la o biserica din apropiere. Aici, alte patanii: a iesit preotul cu alaiul, a inconjurat biserica, o data, de doua ori, de trei ori, apoi s-a asezat la o masa. Mie mi s-a facut frig si am intrat in masina, lasand-o pe mama om de baza la procesiunea Invierii. La scurt timp, vine si ea in masina. Era trecut de miezul noptii. O intreb ce se intampla, iar ea-mi spune: plecam! Cum sa plecam?... intreb eu uimita. "Asa bine, zicea ea. Plecam si ne intoarcem peste doua ore." Fac ochii cat cepele si ii cer macar o explicatie. Mi se spune asa: "aici, se imparte Pastele la ora doua." Intre timp, vad lumea plecand, grupuri, grupulete. Imi dau seama ca nu e gluma si mai cer lamuriri: pai,popa ce face? "Slujeste!"zice mama. "Bine! zic eu... atunci stam aici doua ceasuri si asteptam." Pe la ora doua, am luat ce aveam de luat si am plecat acasa, timp in care fiica-mea m-a batut in cap cu o papusa, mi-a oracait la urechi o broasca, mama a tras un pui de somn, cersetorii mi-au batut in geam, iar la final, m-am intretinut cu vreo zece batranei, care mai ramasasera la slijba. Am ajuns acasa, mi-am pus copilul in pat si l-am culcat, dupa care am zabovit un ceas prin bucatarie. In ziua de Paste, am facut puzzle cu fiica-mea, ne-am jucat baba -oarba si am spart toate ouale din dotare. Unul a fost nefiert, drept urmare am prestat si un mic smotru la covor. Si uite asa, au trecut sarbatorile...
Dupa primele zile de Paste, m-au apucat alte pandalii si am intrat in silencio stampa cu toata lumea. Cand nu mai aveam lacrimi, executam o cana cu apa si, o luam de la capat. Am urlat din toate puterile, acolo unde iarba se uneste cu cerul, pana am ragusit, pana n-am mai avut putere. Apoi m-am calmat si sunt gata s-o iau de la capat, caci gadul meu m-a privit in ochi, iar ochii lui erau la fel de ai mei ca din totdeuna.
In principiu, la ora asta ar trebui sa fac altceva, dar mi-am dat seama ca muza mea nu s-a unit cu mine cum mi-as fi dorit eu, drept urmare, am sa urmez un sfat si-am sa ma duc la culcare, pana nu-mi adoarme gandul. Te iubesc enorm! ... pana la finalul iubirii...
Da! Da!
Asculta mai multe audio Muzica
This entry was posted
on duminică, 11 aprilie 2010
at 02:45
. You can follow any responses to this entry through the
comments feed
.
