Sunt arhitectul propriilor amagiri  

Posted by Valentina

Incet, incet, fiecare farama din noi, devine trecut, fiecare vorba zboara sau primeste alte valente, in functie de timp. Imi aplec uneori tamplele peste zilele, lunile, sau anii care au trecut si le ascult freamatul simplu sau complex, le adulmec parfumul, sau doar fumul si ma intreb unde s-au dus? Cine le-a curmat zborul? Ma uit in oglinda si aflu raspunsul: TIMPUL! Cu cat rasfoiesc mai multe pagini din viata mea, realizez cu ardere in piept, ca nu ma mai pot bucura de lucruri, de fapte sau oameni, cum ma bucuram in urma cu 20 de ani, ca nu mai am aplecarea spre lectura ca acum 15 ani, ca nu pai pot iubi ca acum 10 ani, sau nu mai sunt eu, cea de acum un an...
Mai dau o fila si descopar cate ganduri am construit in mintea mea, cate lucruri au ramas nefacute si cate cuvinte nespuse... Apoi ridic din nou ochii spre oglinda si realizez ca sunt cel mai bun arhitect al propriilor amagiri. Si asta, pentru ca aura lumii mele nu a capatat culorile pe care mi le-as fi dorit. Aura iubirilor strivite sub infernul timpului, s-a stins fara zgomot, fara simtire, fara urma. Din timp in timp, mi-am proiectat cate o mica-mare amagire... si ce amagiri frumoase-am avut?!? S-au furisat pe sub usa destinului meu si au disparut fara urma, lasandu-mi si mie, feeria ochilor inchisi intr-o visare adanca, la ce a fost si ce-ar fi putut sa fie. Nu ma incrunt cand imi revad amgirile. Sunt atat de ale mele, incat le iubesc si pe ele si nu le-as da nimanui, iar incapatanarea cu ajutorul careia mai alcatuiec un astfel de proiect, este imensa. Poate ca intr-adevar, cea mai mare amagire ar fi renuntarea la vise. Ocolirea propriilor greseli, ar presupune abandonarea amintirilor intr-o sfera plina de regrete si de compromisuri. De aceea nu caut lamuriri, nu incerc sa descopar pragul pe care nu l-am trecut. Urasc perfectiunea, meticulozitatea, planurile perfecte. Nu se incadreaza in firea mea, nu ma definesc.
Lamuresc aspectele de maxima necesitate cu mine insami si astept vant la pupa, pentru un nou proiect, pentru ca nu-i asa, sunt un arhitect bun si-ar fi pacat sa renunt...
Valentina

This entry was posted on sâmbătă, 9 august 2008 at 12:01 . You can follow any responses to this entry through the comments feed .

1 comentarii

imi place mult ce ai scris...:X:X....bv...:*>:d<

9 august 2008 la 22:55

Trimiteți un comentariu