De Craciun...  

Posted by Valentina

De Craciun, m-am cautat mai mult ca niciodata. De Craciun am sperat, am lacrimat, am zambit, am suspinat... nu m-am aflat nicaieri! Regret absenta mea si mai ales regret existenta acestui an, care pentru mine, a fost un dezastru din aproape toate punctele de vedere. Profesional am stagnat, pasinile mele au apus intr-un mod inexplicabil, am pierdut multi prieteni, am avut multiple probleme medicale, am infruntat inundatii, incidente auto si nu numai, iar supermediatizata criza financiara, ma ravaseste total printre ecuatii. Asadar, in ansamblu si in detaliu deopotriva, mi-as fi dorit ca acest an sa nu fi existat. Pe de-o parte ma bucur ca se sfarseste, pe de alta parte ma ingrozeste posibilitatea ca cel ce vine sa-i semene, sau sa fie si mai rau.



Am ramas restanta cu fotografiile micutei Izabela, fetita prietenilor nostrii pe care i-ati intalnit la cele doua picnicuri, astefl incat, salut acum prezenta ei in aceasta lume si va indulcesc lectura cu doua imagini ale unui copil superb.













In alta ordine de idei, vreau sa le multumesc medicilor care m-au ajutat in acest an sa depasesc anumite momente de disperare si spun asta fara sa exagerez, deoarece, tot acest an, m-a determinat sa ajung la concluzia ca multi dintre cei care se joaca de-a Dumnezeu, nu sunt altceva decat mecanici de utilaje grele, sau mai rau, ucenici de macelari iesiti la pensie. Oricum, am intalnit, prin vointa lui Dumnezeu si medici adevarati, de aceea imi plec cu resprect fruntea in fata lor, le multumesc sarutandu-le mainile care m-au, sau mi-au facut copilul sanatos, de aceea vi recomand si voua din suflet, desi sper sa nu aveti niciodata nevoie sa apelati la medici: Dr. Craciun de la Luis Turcanu din Timisoara, Dr. Luminita Pop (NPI) Spitalul Municipal Deva,
Dr. Jeflea (Pediatrie) acelasi spital, Dr. Corneliu Muntean (O.G.) Spitalul Mun. Hunedoara, Dr. Constantin Blaj (cardiolog) acelasi spital, Dr. Cristea (medicina generala) cea de pe urma fiind persoana care mi-a demonstrat efectele curative ale medicinii homeopate alternative. Tuturor le multumesc si ii port in suflet in toate rugaciunile mele.
Experienta traita in primavara cu alegerile locale, mi-a mai confirmat o data ca lumea asta nu ne apartine noua, ci lor... Ca politica dezumanizeaza, nu are valori, nu are caracter, nu se manifesta in oglinda, ci este facuta de niste destepti pentru niste prosti, ca nu duce spre nimic bun, atata timp cat politica=afaceri, iar in Romania asta este rezultatul. Mi-e teama de viitorul care ne pandeste dupa colt, pentru ca respira sacadat ca un astmatic cronic, caruia i s-a refuzat aerul oxigenat, mi-e teama ca nu cumva, acest popor despre care se spune ca e atat de incercat si de cerebral, sa nu fie altceva decat o adunatura de prosti prostiti de niste prosti care cred ca vor trai vesnic. La anu' am sa-l votez pe Basescu, daca nu mi se vor confirma profetiile cu Oprescu, si-l votez tocmai pentru ca este cel mai destept dintre desteptii care ne prostesc, pentru ca i-a ingenunchiat si pe ei. In rest, din punct de vedere politic nu ma mai implic in nimic pana la localele din 2012. Gata!
Anul acesta a distrus si bune, dar si rele, astfel incat, se pare ca mi-am recapatat atat de tergiversata libertate morala si nu numai, descatusandu-ma din ceea ce credeam ca e prapastia care ma va inghiti. Dar am pierdut si lucruri sau persoane la care tineam, iar asta doare maxim. Constientizez ca valoarea este data de existenta si de verticalitate. Doar mumiile egiptene sunt valoroase pe orizontala. Dar fiecare persoana la care am hotarat sa renunt din cauza dezamagirii produse, a plecat cu o parte din sufletul meu. Acum cativa ani, vorbeam despre singuratatea de Craciun, fara sa banuiesc atunci, cat de actual voi privi acum aceasta scriere:
"Unul din multele voastre mesaje mi-a amintit că e Praznicul Naşterii Domnului Isus....şi în acelaşi timp m-a întrebat dacă e voie să vorbim despre cât de singuri suntem de Crăciun... De fapt, despre acest lucru voi vorbi în tot acest număr al „Jurnalului de suflet”, despre Crăciun, despre noi, despre iubire şi singurătate. Nu ştiu dacă eu sunt cea mai în măsură să vorbesc despre singurătate, deoarece ma-numar printre cei care au avut casa plină de sărbători. Mi-a fost măicuţa mea alături, în ochii căreia mă uit rar, deoarece nutresc în permanenţă teama că voi începe să plâng...nu mai regăsesc în ochii ei de foarte mult timp energia şi candoarea care mi-au luminat copilăria şi adolescenţa. N-am înţeles şi nu cred că voi reuşi să înţeleg vreodată unde au dispărut. Acest lucru a lăsat în inima mea o rană mult prea mare şi imens de adâncă. Apoi am avut-o alături pe micuţa Dara-Antonia, îngeraşul rupt din sufletul meu, care-mi lumineaza clipele de viaţă într-un mod aparte şi pentru care i-aş stiga lui Dumnezeu în fiecare minut că-i mulţumesc că mi-o ţine sănătoasă...soţul meu, finii mei, şi toţi cei care, într-un fel sau altul, mă iubesc cu adevărat.Cam aceasta a fost atmosfera din casa mea, pe care am vrut să o împărtăşesc cu voi şi de aceea mă tem că nu sunt omul potrivit să vorbesc despre ... SINGURĂTATE.
Am să vă destăinui în schimb, sub forma unei poveşti de iarnă, ceea ce mi-a sădit mie in suflet destinul, ca un fel de remember a ceea ce am trăit şi ca un răspuns la noţiunea de singurătate. Cine nu a simţit vreodată prezenţa ei? Şi cine nu a blestemat-o de fiecare
dată când s-a năpustit asupra lui fără să-şi ceară permisiunea? Până la urmă cu toţii gustăm din veninul ei, unii mai mult, alţii periodic, dar e prezentă în vieţile noastre şi e cu atât mai dureroasă când se aşează confortabil exact de sărbători...
De fapt, există două tipuri de singurătate: cea fizică, palpabilă şi conştientă şi cea interioară, nebănuită şi neînţeleasă. Cred cu tărie că cea de pe urmă este cu adevărat mistuitoare şi greu de trăit. Să fi înconjurat de cei ce te iubesc, de toţi ai tăi, dar să-ţi plesnească sufletul de atâta singurătate. Să-i priveşti pe cei din jurul tău ca pe nişte străini oarecare, să te întrebi în gând daca ţi se poate citi în ochi disperarea şi la final să zâmbeşti...acel zâmbet amar şi tăgăduit, care doare mai tare decât miile de lacrimi vărsate atunci când nu te vede nimeni...Nu este aceasta, adevărata singurătate? Aş putea vorbi despre ea ore-n şir, căci m-a părjolit ani de zile şi mi-a fremătat sufletul aşa cum numai ea ştie să o facă.
M-am întrebat haotic şi infinit de ce trebuie să stau cu oamenii aceia, care se bucurau de tot ce le dăduse bunul Dumnezeu, rădeau, se veseleau, iar sufletul meu lăcrima....lăcrima acea lacrimă a deşertăciunii, a neîmplinirii, a acelui etern şi blestemat „DE CE?” Îmi lipsea ceva, ceva ce nu ştiam decăt eu. Îmi lipsea„el”...acel „el” care nu era niciodată atunci cănd îmi doream să-mi străngă mâna intr-a lui, atunci când mi-era dor... ieşeam afară, în plină noapte şi-l căutam printre stele, ascultam prin foşnetul frunzelor, doar, doar voi deslusi paşii lui, imi împreunam mâinile, ca pentru o rugăciune şi, nu ştiu dacă cea mai fierbinte dintre rugăciunile mele era să vină cu adevărat, sau să-l pot scoate din sufletul meu pentru totdeauna, să-mi curme Maica Fecioară suferinţa aceea nebună de care nu mă puteam mantui... căci în tot sufletul meu plin de o iubire interzisă, ştiam că „el”... nu va veni!!!
Invocând apoi o scuză oarecare, mă furişam în universul meu, adâncindu-mi faţa în perina moale şi încercănd măcar, ca un pansament invizibil, să-mi imaginez că şi el simte la fel, că-l doare la fel şi că de fapt, a venit! Apoi, îmi vine în minte aproape instinctiv o întrebare: ce cadou am pentru el? Mi-ar fi plăcut să-i cumpăr ceva ce l-ar face să zâmbească, să-i şteargă de pe faţă orice urmă a neputinţei de a-mi fi alături, şi mi-am adus aminte că mi-a mai rămas pe undeva, un suflet plin cu DRAGOSTE. L-am ambalat repede într-o mulţime de sărutări, care să i se coboare încet pe tâmple, atunci când eu nu pot fi lângă el şi le-am strâns bine cu un şnur de lacrimi, pentru atunci când e prea departe... Acum, el este doar trecut. Au rămas amintirile pe care nu mi le poate lua nimeni. V-am împărtăşit voua o veche poveste a singurătăţii de Crăciun... atât!... Iar pentru că eu mai cred incă în minuni, în miraje şi în Moş Crăciun, în lacrimile de fericire şi în vise iluzorii, trăiesc în mod feeric simplitatea poveştilor de Crăciun şi vreau, mă încăpăţânez să sper că ele se împlinesc uneori. Că ne este greu, doar pentru că în imensa lui bunătate, Dumnezeu vrea ceva mai bun pentru noi. Ceea ce ne rămâne cu adevărat e pacea din interiorul nostru, pe care nu avem voie să o alterăm. E divină şi mult prea scumpă...
Aşteptăm în tăcere, fiecare, o aripă de înger care să ne ferească de nenorociri, căci cea mai mare dintre ele nu este singurătatea. Iar acest lucru vi-l spun cu mare convingere.
Sunt multe altele care ne pot mistui intreaga viaţă, sau ne pot duce spre capătul tunelului. De aceea ingenunchez în întuneric şi-mi spun rugăciunea cu frică şi ezitare. Nici macar nu ştiu dacă e drept să cer ceva.
Sărbătorile sunt menite să ne bucurăm de ele, chiar dacă cel iubit lipseşte, sau a plecat definitiv, chiar dacă sunteţi singuri în odaia voastră, chiar dacă nimeni nu va dat nici măcar un telefon. Cineva, undeva…veghează asupra noastră a tuturor şi nu ne lasă singuri niciodată! Este singura şi cea mai mare consolare pe care pot să v-o dăruiesc, cu credinţă şi convingere.Nu am o putere magică, pentru a vă face să simţiţi sufletul meu lângă al vostru, dar am posibilitatea de a vă ura ceva cu totul special, acum cand anii se schimbă, visele se înnoiesc, iar iubirea triumfă, pentru că e veşnică:
STEAUA MAGILOR SA VA CALAUZEASCA SPRE ADEVAR Si DREPTATE,
IUBIREA SA VA VINDECE RANILE TRECUTULUI,
CREDINTA SA STRAJUIE SANATATEA TRUPULUI SI MINTII VOASTRE,
AUR SI SMIRNA SA PRESARE BUNUL NOSTRU DUMNEZEU ÎN ….CALEA TUTUROR ! ! ! "
CRACIUN 2008





This entry was posted on vineri, 26 decembrie 2008 at 04:06 . You can follow any responses to this entry through the comments feed .

8 comentarii

va asteptam cu colinda.... :)

26 decembrie 2008, 13:49
Anonim  

A doua zi de Craciun
Am venit ca sa iti spun
Ca l-am petrecut frumos
L-am vazut chiar si pe mos

Sper ca si tu l-ai petrecut cu bine
Caci eu m-am gandit la tine
Si am ciocnit in cinstea ta
Ti-am spus ca nu te voi uita....

Si vine si Anul nou....
Sper ca si cu alt cadou
Un an nou fericit si bun
Asta iti doresc acum...

LA MULTI ANI !.................Mary [hug] [angel]

26 decembrie 2008, 19:14
Anonim  

Sint alaturi cu sufletu de dumneavoastra,a-m pierdut o prietena anu-l acesta, craciunul mi-l petrec cu sotu si fetita, de fiecare data de sarbatori in sufletul meu traiesc cu nostalgie anii copilariei mele care ami amintesc de parinti mei si fratele meu de cozonacii facutii de mama in cuptor de aceii ani care au ramas an sufletul meu pt totdeauna . Multumesc ca ati fost alaturi de mine la nevoie va respect si va doresc ca Dumnezeu sa va dea sanatate si ampliniri sa trecem peste tuate greutatile care vin peste noi . LA MULTIANI Norica H

26 decembrie 2008, 20:40
Anonim  

Sint alaturi cu sufletu de dumn,este o durere imensa cind mama care ti-a dat viata nu mai este fizic,dar in sufletu nostru va ramine cit vom fi noi,viata ma incercat de copil cei doi parinti ma vegheaza din cer inpreuna cu fratele meu,grea povara pentru sufletu meu,de acolo de-la D-nezeu mi-au dat putere sa merg mai departe.Multumesc ca ati fost alaturi de mine la nevoie Dumnezeu sa va ajute sa treceti aceasta grea ancercare,cu speranta invieri domnului,LA MULTI ANI ! NORICA H

26 decembrie 2008, 21:33
Anonim  

LA MULTI ANI!

26 decembrie 2008, 21:36
Mihaela Stefanescu  

Draga Valentina,ma bucur pt. tine ca ai petrecut intr-un mod deosebit sarbatorile avand alaturi de tine familia, finii, prietenii si vecinii si-ti doresc ca la anul viitor sa va gaseasca tot impreuna.Pe Dara,fetita ta o imbratisez cu multa caldura,sa fie sanatoasa si-i doresc sa-i ajute Dumnezeu cand va fi mare sa-si aleaga cariera pe care si-o doreste.Si atunci cand orologiul va bate pe 31 dec ora 00.00,iti urez ca dorinta pe care tu ti-o vei pune in gand, sa ti se indeplineasca.
"LA MULTI ANI 2009!!!!!!!!!"

27 decembrie 2008, 13:06
Anonim  

Am crescut pana la varsta de 8 ani la bunica din partea mamei, bunica nascuta in Mures, bunica pe care toti nepotii ei au zeificat-o pentru tot ce a facut, vorbit si stiut ea dar mai ales pentru dragostea pe care ne-a daruit-o si pentru sfaturile minunate. Eram foarte bucurosi sa o ascultam si nicidecum nu ne trecea prin cap sa o suparam cu ceva, cand realizam ce inseamna ea pentru noi. De la ea am copiat cat mai mult posibil vietii noastre atat de agitate. Asadar, pe langa preparatele din porc si o salata de legume, facem cozonaci, prajituri, uscatele-figurine cu miere pe care le taiem cu forme in clopot, stea, etc. si o placinta seara pe la 7-8 sa o scoatem din cuptor. Este o traditie la noi din strabunici ca in ajun sa mancam o placinta si sa bem vin fiert cu mirodenii, de care are omul prin casa, indeosebi scortisoara si anason. Placinta o facem din coca de cozonac si o umolem cu mere, branza dulce sau dovleac. In ajunul craciunului noi nu mancam altceva decat figurine si bem putina tuica fiarta cu zahar si boabe de piper, desfacem cadourile de sub pom, apoi servim placinta cu vin. Doar a doua zi consumam celelalte preparate. E o magie aceasta sarbatoare iar eu simt cum plutesc, abia astept bradutul, colindele, filmele cu Iisus si Mosul dar si colindatorii care ne umplu casele de veselie. Imi place sa vorbesc despre Craciun si as face-o pana dimineata ca sa impart impresii cu oricine.

28 decembrie 2008, 23:23
Anonim  

Si eu am copilarit in Harghita, atunci Regiunea Mures Authonoma Maghiara si o parte in Maramures.

In Harghita zona fiind mai saraca si Craciunul a fost celebrat doar demn in casa noastra, niciodata din belsug. Doar cat cerea traditia sa avem ca altii pe masa, nimic in plus n-am avut niciodata.

Bradul se taia din padurile noastre si avea o aroma si in Julie inca in camara de lemne!!!

Decoratii faceam noi din hartie colorata ca ne invata la scoala la lucru de mana.

Mai coloram cativa nuci cu bronz, cateva mere mici rosii agatam si mama facea niste biscuiti din maci ci nuci, numai ea stie cum, lasa sa se usuce si le agatam cu ata pe pom, lumanari naturale aveam pe fiecare creanga si cate un pic de vata mai puneam sa arete ca un fulg de zapada.

Pe varf aveam un inger din primul razboi mondial sau mai inainte si era tinuta ca o relicva sfanta.

"Csillagszóró" parca Stelute se spune pe romaneste mai aveam si imi lipseste ca aici este interzis !!! este in categoria de exploziv !!! am vrut sa aduc din Germania si ce mi-au facut la aeroport !!!

Cateva bomboane daca ne cumparau de pom si portocale era ceva de vis.

Abia asteptam 6 Januarie sa sfinteasca popa casa si pomul sa avem DREPT sa ne atingem de pom !!!

In multe case pomul era legat de tavan si nu se putea ajunge decat cu scara !!! Erau case cu interior inalt, noi puneam pomul pe o masa rotunda si ajungea pana-n tavan.

Ne torturau !!! dar si atunci ne dadeau doar cu bucatica sa tina cat mai mult dupa ce se impartea in mod egal intre membri familiei . . . Bunicul era cu aceste idei si mama, fiica lui nu avea nici in cuvint sa zica.

Aveam de asteptat mereu sa ne vina randul la ceva, asa era traditia, copii nu erau speciali ca azi.
N-am primit cadouri niciodata de Craciun sau de alta ocazie.

Cozonac se facea cu maci ca nu creste nuca in zona. Sarmalele erau o raritate pe masa si de Ajun se fierbea cu o oala enorm de mare, vazut de un copil mic !!! Se puneau la fiert si carnati si costita sa fie mai multe feluri de mancare.

Porcul se taia mult inainte de Craciun ca era frig si ger acolo destul inca din 15 Septembrie.
Traditia cerea sa fie casele zugravite de Craciun si toata munca murdara era terminata inainte de marea curatenie care dadea aspect Sarbatorilor.

Pentru colindatori se dadea un "porumbel" facut din aluat de cozonac cu ochi de margele !!!

Unii copiii umblau in toata comuna sa adune cat mai mult, eu nu m-am dus niciodata la usa nimanui.

Fierbeau sarmalele de la pranz si pana dupa miezul noptii cand ne intorceam de la biserica cu bunicul.

El nu era religios deloc dar la slujba de la miezul noptii se mergea ca era un fel de raport anual si de acolo se mergea la carciuma inainte de a merge acasa. Lumea canta pe strada foarte frumos, era feeric acea noapte desi gerul plesnea si rocile pe munti la -28*C.

Mirosea sarmale si afumatura in toata comuna si a cozonac cu maci, iar in departari se auzea colindele si la 6 dimineata. Atunci ajungeam acasa sau ceva mai inainte si mancam sarmale.

A doua zi numai la oa 11 era serviciul religios festiv de Craciun la biserica unde era tot satul cine putea sa se ridice in picioare. In acea zona si vreme nu mancarea dadea tonul Sarbatorilor, nimeni nu se lauda ca a facut mai mult ca restul satenilor.

Se manca foarte rational si doar la mese, nu aiurea ca vreau sa gust ceva, era ordine.

Mai era o supa de vita ca fara supa nu exista viata si se terminau zilele sfinte deodata cu mancarea speciala de sezon, delicatese pentru noi.

In ziua de Craciun nu se vizita decat familiile, nici chiar vecinii nu intrau daca nu era ceva urgenta.

A doua zi duceam vecinilor sa guste dintr-a noastra mancare si ei ne aduceau la fel din tot ce au gatit.

Plutea fericire in aer desi nu era nimic luxos. Dupa 3 zile de pauza totala, se fierbea piftia sa fie gata pentru Anul Nou ca de Revelion mult mai tirziu am auzit.

Mai faceam si gogosi sa intimpinam noul an si asteptam sa treaca timpul, ascultind radio.

De miezul noptii toti vecinii ieseam pe strada sa ne uram de bine, inainte barbatii mergeau cu sticla de bautura in mana, pe urma femeile si copii, nu era sampanie niciunde.

Hornarul facea bani a doua zi, urind An Nou Fericit, recolta bogata si PACE la toata lumea ca el aducea noroc !!! Andreea

28 decembrie 2008, 23:27

Trimiteți un comentariu