Scrisoare catre romani... LA MULTI ANI ROMANIA!  

Posted by Valentina


------------------------ ----Încoronarea modernităţii --------------------------
- libertate şi geopolitică -

Principele Radu al României

"Viaţa naţiunilor, ca alcătuiri de fiinţe-împreună supuse destinului istoric, este controlată de jocul dintre libertatea trăită şi mutările geopolitice.
Pentru România ultimilor 90 de ani, ca şi pentru majoritatea celorlalte state influenţate de schimbările mari ale anului 1918, constrângerile geo-strategice au diferit puţin. Între instinctul de supravieţuire şi presiunile forţelor disjuncte, care au acţionat pe axa Est-Vest a continentului, aproape toate au avut de făcut alegeri împotriva propriei istorii sau a logicii, după cum au avut de suportat consecinţele drastice ale alegerilor pe care alţii le-au făcut, călcându-le în picioare tradiţia, continuitatea, identitatea şi aspiraţiile de dezvoltare, în tiparele cultural şi social ale locului. Ceea ce s-a schimbat, nu neapărat în bine, este modul în care societatea românească şi personalităţile ei şi-au asumat spaţiul libertăţii pe care l-a creat istoria.
Marea noastră Unire din 1 decembrie 1918 a venit ca urmare a primeia dintre cele două tentative de sinucidere a Europei modernităţii, războaiele mondiale. În Secolul XX, societatea europeană, şi cu ea cea românească, a fost mai mult bântuită de moarte, decât de viaţă, iar spaţiul libertăţii a fost constant restrîns, pînă la sufocare.
După 1989, am trăit speranţa că arcul libertăţii, deschis mai larg ca niciodată de la crearea României moderne, va defini destinul nostru european şi euro-atlantic, reaşezat de schimbările geo-strategice.
Suntem, în continuare, precum în secolul XX, însă, prea stăpâniţi de instinctul distrugerii. Vanitatea, în rândul elitelor intelectuale, este mai puternică decât instinctul binelui naţional. Continuăm, în sinea noastră, să ignorăm, să dispreţuim Statul, ori să-l manevrăm în numele puterii, aşa cum a făcut-o regimul comunist, împotriva căruia ne-am ridicat. Libertatea se exprimă, în arena publică, mai mult prin agresivitate şi bădărănie, decât prin etică şi comportamentul instituţional corect.
Pentru a schimba modelul de leadeship, pentru a limpezi şi a face instituţiile fundamentale ale Statului să fie complementare, pentru a realiza diferenţa între a fi om de stat şi a fi om politic, este nevoie de cultură politică bazată pe respectul valorilor, de o textură psihologică, în societatea românească, permeabilă la ideea de respect faţă de binele public. Generaţia care a făcut Marea Unire ştia ce înseamnă această diferenţă.
Altminteri, 99% dintre cei care comentează realitatea zilei sunt de acord că Marea Unire din 1918 a fost o operă benefică pentru România şi că cei care au înfăptuit-o au fost lideri locuiţi de viziune. Cu greu am găsi pe cineva care să nu fie de acord că, astăzi, situaţia nu mai este, nici pe departe, aceeaşi. Doar că nimeni nu va spune de ce: pentru că atunci exista un respect intrinsec faţă de instituţia statului, care era întruchipată, servită şi îmbogăţită de instituţia Casei Regale şi nu ipotecată tranzacţiilor politice. Fiindcă atunci exista o diferenţă între un şef de stat şi un şef de partid, de parlament sau de guvern. Fiindcă atunci etica însemna ceva, ţinerea cuvântului dat era o performaţă care „neliniştea“, iar spiritul de răspundere şi generozitatea erau un fel de mortar aflat între cărămizile instituţiilor. Chiar dacă ele, instituţiile, nu erau la momentul 1918 atât de democratice precum astăzi.
Echivocul, lipsa limpezimii instituţionale şi lipsa de complementaritate a instituţiilor crează vulnerabilitate în realitatea românească acum, la 90 de ani de la Marea Unire. În decembrie 1989, în timp ce comunismul se prăbuşea cu vărsare de sânge, biblioteca lui Carol I, care însemna exact legământ european şi conştiinţă de sine a României, era mistuită în flăcări. Ca şi cum cineva făcea cu ochiul către istorie şi comenta pişicher: democraţie da, identitate şi instituţii nu!
În ultimii 18 ani, anticomunismul a supravieţuit comunismului, tot aşa cum anti-monarhismul a apărut după ce a dispărut monarhia. Spirite alese ignoră sau dispreţuiesc regalitatea din România, dar vor să şteargă urmele dictaturii comuniste din minţile noastre. Ei doresc democraţie şi libertate, în timp ce Statul şi coerenţa instituţională nu le spune mare lucru.
Dacă instituţiile ar fi puternice, respectate de cei care le servesc şi coerente, atunci corupţia ar scădea. Instituţia nu are cum să meargă dacă cel care o serveşte este talentat şi inconsecvent, erudit şi iresponsabil sau clarvăzător şi imoral. Aceste pete de culoare sunt posibile la nivel individual, nu însă şi la nivel instituţional.
În lumea euro-atlantică, interacţiunea dintre clasa politică, oamenii de afaceri şi mass-media este liberă şi inevitabilă. Dar dacă ea se manifestă într-un climat în care etica instituţională este dispreţuită sau ignorată, atunci interacţiunea devine un fel de mâl, în loc să fie un mediu proteic al ideilor şi libertăţilor.
Este de înţeles că oamenii politici nu au cum să se simtă oricând tentaţi să rezolve chestiunile fundamentale ale naţiunii, fiindcă temele solide sunt întotdeauna pe termen lung, iar ei sunt aleşi pe patru ani. Tot ce este fundamental este de lungă durată. Dar atunci, diferenţierea între omul de stat şi omul politic, între valorile şi ritualurile statalităţii şi virtuţile democratice, diferenţa între leadership-ul statal şi cel politic ar trebui să fie înţelese, mai ales de către cei inteligenţi şi erudiţi.
Continuă să nu se facă o legătură între înlocuirea monarhiei cu republica şi impunerea totală a comunismului la 30 decembrie 1947 şi evenimentul cel mai grav al acelei zile: înjunghierea Statului român şi înlocuirea lui cu o grupare de indivizi care răspundeau comandamentelor altcuiva. Diferenţa dintre instalarea comunismului şi sfărâmarea statalităţii unei naţiuni este echivalentă cu diferenţa dintre consfiscarea şi incendierea unei case.
Nu toate dictaturile au sfărâmat instituţiile existente înaintea instalării lor. Unele dictaturi, dimpotrivă, au întărit instituţiile îngrijorător de mult. Comunismul în variantă românească a făcut praf fibra statalităţii şi a îngenuncheat complet establishment-ul. Iar instinctul binelui şi uneori chiar bunul-simţ s-au pierdut ca reflex, ca practică publică. De aceea noi, cei de după 90 de ani de la Marea Unire, putem face critici fulminante împotriva corupţiei şi apucăturilor staliniste din România anului 2008 iar apoi, în aceeaşi zi, să trecem prin faţa statuii provizorii a lui Carol I, din Piaţa Palatului, şi să îi criticăm amplasarea. De parcă biblioteca, palatul şi statuia nu ar fi bucăţi de geopolitică, de viziune statală, ci bunuri de consum cultural ajunse prin hazardul istoriei în Piaţa Revoluţiei. Acest fapt îmi aminteşte de o glumă a ducelui de Edinbugh, care citează afirmaţia recentă a unui american: „Eu nu înţeleg de ce au construit ăştia castelul Windsor atât de aproape de aeroportul Heathrow“!
Faptul că instituţiile publice din capitală nu se mai află aproape niciuna în clădirile lor tradiţionale nu este un semn de modernism, nici de pragmatism. Este o confuzie strategică, o slăbiciune identitară. Instituţiile şi relaţiile dintre ele au nevoie să fie reclădite nu numai la propriu, ci şi la figurat. Iar apoi, ele au nevoie să fie respectate.
Casa Regală este astăzi, la 90 de ani de la Marea Unire, aproape de masa profundă a societăţii româneşti. Şi aceasta pentru că există o legătură între regalitate şi instituţii, între regalitate şi statalitate, între regalitate şi leadership. La 142 de ani de la crearea ei, în ochii a 69% dintre români, Casa Regală are relevanţă, în timp ce Statul român este, conform unui sondaj european, pe unul dintre ultimele locuri la eficacitate şi relevanţă. Armata şi Biserica se bucură de încrederea a 80-90% dintre români, dar acest lucru este şi pentru că instituţiile publice nu sunt respectate de cei care le servesc.
Unii contemporani consideră că lumea viitorului globalizat va depinde de tehnologie, instituţii şi valori. Un motiv în plus să urmărim, de aici încolo, evoluţia instituţiei publice, nu a destinului individual al liderului politic. Nici spectacolul lui autonom şi fără orizont. România, ajutată de un segment din elita ei intelectuală, a experimentat în ultimii ani un bolnăvicios exerciţiu de admiraţie sau ură faţă de indivizi politici, în loc să încurajeze structura europeană a instituţiilor şi comportamentul corect faţă de ele.
Nevoia de a fi flatat, ca şi ura, vanitatea şi intriga măruntă sunt creatoare de emoţii, nu de instituţii. Ele sunt limbajul indecent al „privatului“ care a năpădit „publicul“. Acum 90 de ani, Marea Unire s-a făcut cu viziune, nu cu cinism primitiv. Ea s-a înfăptuit cu strategii şi instituţii, nu cu umori, dispreţ şi gelozie personală.
Învăţătura lăsată de Ferdinand şi Maria, de oamenii politici sau de românii care au murit cu sutele de mii în primul război mondial este că instituţia şi valorile sunt singurele care contează, în gravele momente istorice, ca şi în norocoasele momente istorice."

This entry was posted on luni, 1 decembrie 2008 at 13:25 . You can follow any responses to this entry through the comments feed .

1 comentarii

Acum 19 ani, romanii curajosi primeau bate pe spate si gloante in piept pentru ca noi sa avem libertatea de a (nu) ne aminti asta si a (nu) le arata respectul ce il merita.
49 de bucuresteni au fost omorati pe 21-22 decembrie 1989 pentru ca noi sa avem lucruri “de baza”: libertate, democratie, presa libera, bunastare.
Daca TU iti amintesti asta, arata-le respectul cuvenit – DUMINICA, 21 DECEMBRIE, ORA 17:00, LA UNIVERSITATE www.eroiinumor.ro

18 decembrie 2008, 20:32

Trimiteți un comentariu