De fapt, există două tipuri de singurătate: cea fizică, palpabilă şi conştientă şi cea interioară, nebănuită şi neînţeleasă. Cred cu tărie că cea de pe urmă este cu adevărat mistuitoare şi greu de trăit. Să fi înconjurat de cei ce te iubesc, de toţi ai tăi, dar să-ţi plesnească sufletul de atâta singurătate. Să-i priveşti pe cei din jurul tău ca pe nişte străini oarecare, să te întrebi în gând daca ţi se poate citi în ochi disperarea şi la final să zâmbeşti...acel zâmbet amar şi tăgăduit, care doare mai tare decât miile de lacrimi vărsate atunci când nu te vede nimeni...
Nu este aceasta, adevărata singurătate? Aş putea vorbi despre ea ore-n şir, căci m-a părjolit ani de zile şi mi-a fremătat sufletul aşa cum numai ea ştie să o facă.
| M-am întrebat haotic şi infinit de ce trebuie să stau cu oamenii aceia, care se bucurau de tot ce le dăduse bunul Dumnezeu, rădeau, se veseleau, iar sufletul meu... | lăcrima....lăcrima acea lacrimă a deşertăciunii, a neîmplinirii, a acelui etern şi blestemat „DE CE?” Îmi lipsea ceva, ceva ce nu ştiam decăt eu. Îmi lipsea„el”...acel „el” care nu era niciodată atunci cănd îmi doream să-mi străngă mâna intr-a lui, atunci când mi-era dor... ieşeam afară, în plină noapte şi-l căutam printre stele, ascultam printre foşnetul frunzelor, doar, doar voi deslusi paşii lui, imi împreunam mâinile, ca pentru o rugăciune şi, nu ştiu dacă cea mai fierbinte dintre rugăciunile mele era să vină cu adevărat, sau să-l pot scoate din sufletul meu pentru totdeauna, să-mi curme Maica Fecioară suferinţa aceea nebună de care nu mă puteam mantui... căci în tot sufletul meu plin de o iubire interzisă, ştiam că „el”... nu va veni!!! | Invocând apoi o scuză oarecare, mă furişam în universul meu, adâncindu-mi faţa în perina moale şi încercănd măcar, ca un pansament invizibil, să-mi imaginez că şi el simte la fel, că-l doare la fel şi că de fapt, a venit! Apoi, îmi vine în minte aproape instinctiv o întrebare: ce cadou am pentru el? Mi-ar fi plăcut să-i cumpăr ceva ce l-ar face să zâmbească, să-i şteargă de pe faţă orice urmă a neputinţei de a-mi fi alături, şi mi-am adus aminte că mi-a mai rămas pe undeva, un suflet plin cu DRAGOSTE. L-am ambalat repede într-o mulţime de sărutări, care să i se coboare încet pe tâmple, atunci când eu nu pot fi lângă el şi le-am strâns bine cu un şnur de lacrimi, pentru atunci când e prea departe...
Acum, el este doar un gand al unor vise. Mi-au rămas doar amintirile pe care nu mi le poate lua nimeni. V-am împărtăşit vouă dor o poveste a singurătăţii de Crăciun... atât!...
Iar pentru că eu mai cred incă în minuni, în miraje şi în Moş Crăciun, în lacrimile de fericire şi în vise iluzorii, trăiesc în mod feeric simplitatea poveştilor de Crăciun şi vreau, mă încăpăţânez să sper că ele se împlinesc uneori. Că ne este greu, doar pentru că în imensa lui bunătate, Dumnezeu vrea ceva mai bun pentru noi. Ceea ce ne rămâne cu adevărat e pacea din interiorul nostru, pe care nu avem voie să o alterăm. E divină şi mult prea scumpă...
| Aşteptăm în tăcere, fiecare, o aripă de înger care să ne ferească de nenorociri, căci cea mai mare dintre ele nu este singurătatea. Iar acest lucru vi-l spun cu mare convingere. | | Sunt multe altele care ne pot mistui intreaga viaţă, sau ne pot duce spre capătul tunelului. De aceea ingenunchez în întuneric şi-mi spun rugăciunea cu frică şi ezitare. Nici macar nu ştiu dacă e drept să cer ceva. | Sărbătorile sunt menite să ne bucurăm de ele, chiar dacă cel iubit lipseşte, sau a plecat definitiv, chiar dacă sunteţi singuri în odaia voastră, chiar dacă nimeni nu va dat nici măcar un telefon. Cineva, undeva…veghează asupra noastră a tuturor şi nu ne lasă singuri niciodată! Este singura şi cea mai mare consolare pe care pot să v-o dăruiesc, cu credinţă şi convingere.
Nu am o putere magică, pentru a vă face să simţiţi sufletul meu lângă al vostru, dar am posibilitatea de a ma ruga pentru ceva cu totul special, acum cand anii se schimbă, visele se înnoiesc, iar iubirea triumfă, pentru că e veşnică. "
Asa imi inmuiam eu condeiul, cu ani in urma, fara sa stiu ca voi transpune fictiunea in real si ca o urmez intocmai. Ajung in gara refugiilor mele si ma urc in primul tren de cursa lunga ce a poposit in ea. Imi spun cu convingere ca voi merge pana la capat, imi fac cruce crestineste si... pornesc! Imi arunc ochii pe geam si, ce sa vad?! Muresul! Apa care m-a fascinat in anii facultatii, pe care am privit-o neincetat si fara sa ma plictisesc vrodata de undele ei. Dintr-o data, imi dau seama ca Muresul mai inseamna ceva... si-mi tintuiesc privirea in unduirile ei. Da! Pentru mine, Muresul inseamna mult mai mult...
Julio Iglesias - El Choclo
Asculta mai multe audio Muzica
Imi intorc privirea, las imaginile sa curga, cum curge Muresul, mereu in aval, niciodata in amonte, respir adanc si incerc sa gandesc pozitiv... Un alt vuiet, o alta gama si acelasi final. Se opreste trenul in prima statie, iar in cateva secunde, ma vad pe peron, in bratele aceluiasi destin, pe urmele acelorasi pasi, la fel de ratacita, dar cu sufletul asternut la talpile gandului de care fugeam.
Zambesc, ma intreb daca e cazul sa o iau de la capat, apoi mai zambesc o data si hotarasc... sa raman!!! |
|
|
