Este cea mai frumoasa declaratie de dragoste, pe care am primit-o in aceasta viata! De aceea am postat-o ca si titlu, de aceea n-am s-o uit niciodata!
Sunt, intr-adevar, cea mai autentica balanta din cate exista sub soare... nu contenesc nici o clipa balansarea... acum sunt la doi metrii sub pamant, iar in secunda urmatoare, ating cerul cu varful degetelor. Si, DA! Poate ca "sacul" si-a gasit "petecul"! Cum as putea fi veritabila, fara motorul care ma coboara, apoi ma urca, iar in clipa de dupa... imi da drumul si, iar cad, iar ma inalt... un perpetuum mobile al sufletului meu, al GANDULUI care nu ma ajuta sa-i masor,niciodata, iubirea.
Ma uit in jurul meu, imi privesc gadul in profunzimea ochilor sai, apoi ii sarut ca de "noapte buna!", si-l privesc, mangaindu-i fata pana adoarme in mangaierea mea si... ma intreb: divina sa fie iubirea mea, sau este doar o joaca a ingerilor pe pamant? Si-mi dau seama ca, oricum ar fi, si ingerii sunt divini, iar motivul care ma ingenunchiaza, care ma pune in miscare in fiecare clipa, care l-ar lua in brate si l-ar topii sub iubirea inimii mele, nu poate fi decat trimis de "Maicuta inimii mele", special pentru a-mi mantui sufletul.
Vorbeam ieri, cu un OM deosebit, care-mi spunea ca Dumnezeu sadeste in fiecare dintre noi, samburele iubirii, dar nu suntem cu totii in stare sa-l crestem in noi, sa-l ajutam sa infloreasca, apoi sa-i culegem roadele si sa le oferim mai departe, celui pe care destinul ni-l scoate in drum, la un moment dat. De aceea, pentru multi, ceea ce traiesc eu, e un soi de nebunie, care "numai mie mi se putea intampla"...
Si ma intorc la Dumnezeu, pentru a-l mai intreba o data: ce ma poate mantui in aceasta viata? Lupta pe care o duc, iubirea pe care o daruiesc atat de neconditionat si de curat, durerea care imi zdrobeste sufletul, abadonul "de mine" spre tot ce inseamna "el"?...
La toate intrebarile mele, sunt sigura ca voi gasi raspunsul la final de drum... Am gasit insa, un alt raspuns, la o acuza care mi-a "dat acele peste cap": obsesie, sau iubire? Si am aflat ca e iubire!!! Obsesia pune in miscare creierul, care refuza sa accepte, care pune intrebari obsesive, care impune carari, pe care Dumnezeu le accepta prin liberul arbitru. Iubirea insa, descatuseaza, rabda, accepta-spre binele celuilalt, toate deciziile, iar arsura se simte in inima, nu in creier. Tot acea persoana deosebita, care mi-a vorbit ieri despre ceea ce nu se vede, dincolo de ceea ce traim, mi-a spus un banc, pe care vi-l spun si voua, celor ce puteti intelege notiunea de "liber arbitru", atunci cand viata va pune intr-o rascruce de drumuri:
Se zice ca, intr-un sat, a venit un potop nemaivazut, care a generat cu o inundatie dusa dincolo de imaginatia omului. Apa crestea vertiginos, iar lumea s-a suit care pe unde a apucat: unii pe stalpi, altii pe case, popa pe biserica, etc. La un moment dat, guvernul anunta ca trimite camioane spre zona afectata de inundatii. O parte din populatie se suie in camioane, iar un sofer striga la popa:
- Parinte, sui-te-n camion!
- Lasa, ca pe mine ma ajuta Dumnezeu, spune popa si nu se salveaza...
Dupa un timp, guvernul trimite barci spre sinistrati, unii se urca in barci, iar popa refuza din nou, cu aceeasi replica:
- Nu urc, pe mine ma ajuta Dumnezeu!
Intr-o ultima incercare disperata, de a-i salva si pe ultimii ramasi in pericol, guvernul trimite elicoptere:
-Parinte, prinde-te de scara si urca in elicopter!... striga pilotul.
- Lasa, fiul meu, spune popa, ca pe mine ma salveaza Dumnezeu!
Din pacate, apa a crescut atat de mult, incat a trecut si peste turla bisericii, iar popa si-a gasit sfarsitul in acea inundatie. Ajuns la D-zeu, ingenunchiaza in fata Lui cu smerenie si nedumerire si-L intreaba:
- Doamne, ti-am slujit cu credinta atata amar de vreme, de ce nu m-ai salvat, cand am fost in pericol?
- Cum nu te-am salvat?... zise Dumnezeu cu uimire... Doar ti-am trimis camioane, barci, elicoptere... ce puteam sa fac, mai mult, pentru tine? A fost decizia ta, sa ramai catarat pe biserica....
Ganditi voi mai departe... cuJetati, cum ar spune o buna prietena! Iar daca gasiti in voi raspunsul la toate nedumeririle vietii, poate reusiti sa tineti cont si de semnele pe care vi le trimite Dumnezeu, dincolo de liberul nostru arbitru...
Te iubesc enorm, gandul meu pribeag... raman aici, asteptand sa te urci in camion, in barca, sau in elicopter...
This entry was posted
on vineri, 19 februarie 2010
at 12:15
. You can follow any responses to this entry through the
.
