Nu am cuvinte...  

Posted by Valentina in

... n-am scris nimic din data de 25 iunie. Mi-e greu si acum sa o fac, pentru ca nu inteleg nimic din ceea ce se petrece in jurul meu. Nu mai vad lucrurile in lumina in care eram obisnuita sa le vad, lipsesc culori si nici macar viata nu detectez prin anumite unghere. Da! Sunt trista si nu gasesc nici un motiv sa ma repun pe sinele initiale. De aproape doua saptamani, o lume intreaga vuieste de stirile legate de Michael Jakson. N-am fost fan si nu m-am topit dupa muzica lui. Cu toate acestea, i-am savurat concertul din 92 si l-am revazut acum de cateva ori. Ma intristeaza nefiinta unor sclipiri. M-a intristat si moartea printesei Diana si de fiecare data mi se pare ca totul e altfel. Nu prea am cuvintele la purtator, sper doar, in prostia-mi caracteristic feminina, sa fi murit doar pentru o lume intreaga si sa traiasca undeva, departe, doar pentru el. Mi s-a spus ca fac coalitie in teoria aceasta cu adeptii teoriei conspiratiei. Poate ca da! Iar asta nu ma deranjeaza. Pentru ca in ciuda faptului ca nu-l va vedea nimeni, niciodata si chiar daca-l vor vedea, nu-l vor recunoaste, macar si-a rezervat un timp pentru el insusi. Timp care-l poate vindeca, sau il poate ucide... prea putin conteaza. Important ar fi, ca in urma celor care pleaca, sa nu mai arunce nimeni cu pietre. Mi-e scarba sa mai citesc presa. Nu mai urmaresc emisiunile tv, pentru ca inevitabil dau peste crime, accidente mortale, violuri, jafuri din bani publici, ignoranta, prostie si multe alte mizerii.
Mi-e sila sa discut despre o criza financiara care va usca lumea, sa ma intreb daca va trece in timp util pentru romanii amarati, mi-e sila sa-i mai vad pe boci-porci si basesti sau alti ritzi, furand, mintind, injosind o lume intreaga. Ma intreb ce i-a scos pe oameni in decembrie 89 in strada si ce-i retine acum sa faca la fel, ma simt umilita de un guvern de kkt, care nu-si asuma urmatorii zece ani de chin ai unui popor intreg si mi-e sila de multe altele.
Astfel incat ma intorc la M.J. si ma intreb cum i-o fi lui...
Îmi pare asa de ciudat
Cã avem atâta vreme pentru urã
Când viata nu-i decât o picãturã
Între acest moment si celãlalt.
Si e neînteles de trist
Cã nu culegem flori,
Cã nu privim la cer mai des,
Cã nu iubim,
Noi, care atât de repede murim...

This entry was posted on luni, 6 iulie 2009 at 23:38 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the comments feed .

2 comentarii

Anonim  

Vale',ceea ce te revolta pe tine,m-a determinat pe mine,sa parasesc tara,definitiv...si dac-ai sti,cand ma intorc,sufar ca un animal injunghiat,de tot ceea ce vad si aud in jur.....stii ce-i trist? ....aparte ca nu acceptam ca suntem mult prea in urma.ne simtim,instinctiv jigniti....iar parvenitii din politica....cu sosete albe(in comportament!!!)...Vai de capul ei de tara!!!!ne batjocorim singuri...deseori,vad transmisiuni de la noi si mi se face parul maciuca...cat comert ieftin si cata prostitutie mascata...basta ca ai o fusta scurta de bazar,un par prost oxigenat,un maiou de plaja si (curaj,sa apari!!),ca esti persoana publica,bine cotata...zilele astea,am vazuto pe una Marinela Nitu....SARACA!!!!!!.....N-as vrea sa cred ca reprezinta tinerele cu aspiratii,din tara noastra...Pentru tine,un gand frumos,din insorita Sicilie,si "Buone vacanze!"...

Nicoleta Arpinte

8 iulie 2009, 14:07

steaua copilăriei


în geamul copilăriei mele
încăpea doar o stea
mereu aceiaşi
minunată mereu

în fiecare noapte senină
se oprea să îmi mângâie fruntea
şi să îmi povestească ceva despre Dumnezeu

pe tata îl împuşcaseră comuniştii
pentru cămaşa lui verde
(singura)
iar mamei nu-i ajunseseră niciodată
mâinile
pentru un geam mai mare

eu îi spusesem Ioana
aşa ca surorii mele
plecată şi ea tot acolo
sus

îmi ştia fiecare gând Ioana
steaua din fereastra mea
cât o nucă

ca o prietenă
ca o soră
mai apoi ca o mamă
când aceasta se duse şi ea

demult mi-am schimbat fereastra
şi viaţa
dar oricâte stele încap acum
în odaia mea
mi-e tare dor de Ioana

steaua copilăriei mele apuse

8 iulie 2009, 21:39

Trimiteți un comentariu