Avand in vedere ca nu am apa (din nou) de doua zile, am dat o fuga pana la mama sa-mi rezolv niste probleme pe care Apaprodul nu mai reuseste sa mi le rezolve. De fapt, cred ca nici nu prea vrea... mi-a incoltit al dracu' de nasol ideea ca, ar putea fi totul un "misto joc de glezne" ca sa ne determine sa investim la sigur in bransamente separate. O facem si pe asta ca n-o fi foc, dar vreau si eu apa. In plus ma dispera bidoanele, pentru ca de fiecare data ma imburd in ele. Una peste alta, disconfortul meu e maxim si imi genereaza depresii, chiar si vanatai, dar mirarea a fost mare si bucuria imensa, cand am vazut ce vizitator aparte am avut eu in seara asta: ADRIAN PAPARUZ!!! Un poet caruia nu i se recunoaste talentul, simtirea si geniul, ale carui poeme sunt de o sensibilitate atat de inalta si de normala, incat ne putem intreba cu totii cum de ne este atat de greu sa recunoastem ca, exact cum scrie Paparuz, simtim si noi in normalitatea cu mai putin geniu creativ, dar cu aceleasi trairi, cu acelasi elan si cu aceleasi suparari. Il iubesc pe Paparuz si sper din suflet ca, in anii care urmeaza, sa-l poata cunoaste mai multi romani, mai multe suflete albastre iubitoare de rime si cuvinte...