Tara care zace, suspina si moare sub noi- II  

Posted by Valentina

Avand in vedere ca mi-a placut atat de mult acest titlu (Nr. I ), care nu stiu de unde mi-a venit, dar a ajuns... am hotarat sa-l desfasor pe mai multe capitole, atunci cand imi vin dracii si am ceva de spus.
Zilele acestea, am asistat la o discutie (pentru ca nu pot spune ca am participat, atata timp cat stateam tampita de uimire), la care au participat cateva persoane mai mult decat respectabile (din punct de vedere politic si economic), a caror nume imi scapa, poate in mod intentionat, care au dezvoltat un subiect ce ma roade si pe mine de ceva timp, dar... neavand anumite date, puteam doar sa banuiesc, sa intuiesc, sau sa mi se para. Nu pun la indoiala cele spuse in acel context, dar nici nu pot sa certific 100% ca sunt date concrete, reale si sigure in acelasi procentaj. Dar mi-au deschis un orizont din care lipseau amanunte care-mi puteau confirma teoria.
Va spuneam cu un an in urma, atunci cand mi-am dezvoltat nebunia de a candida la alegerile locale, ca nu pot concepe viata mea in alta tara, departe de radacinile pe care mi le-ainfipt destinul aici. In principiu, cred si acum in acest aspect, si ma doare sufletul ori de cate ori constat ca imi vine sa fug din Romania. Am trait mereu cu ideea ca, decat sa o iau de la zero intr-o tara pe care n-o iubesc, n-o inteleg, nu-i cunosc trecutul si nici nu ma intereseaza, iar pe de-asupra nici nu ma pot adapta in ea, e mult mai simplu sa cred si sa incerc sa schimp ceva in tara mea. Ei bine, cred ca in loc de acceleratie, am pus piciorul pe frana. De ce nu mai cred eu in aceste lucruri? Pentru ca tara mea, e tara hotilor, a minciunilor, a jafurilor si a criminalitatii, a criminalilor si infractorilor pe care n-are nimeni interes sa-i pedepseasca, decat daca sunt niste amarati la capat de triaj. Nu mai pot crede intr-un popor care voteaza ca robotii, caruia nu-i pasa de ziua de maine, care crede in minciuni si aplauda circul, care se lasa umilit si batjocorit din proprie vointa, care nu are personalitate, nu are mandrie si nici coloana vertebrala. Ne-am batjocorit istoria pana in adancul fiintei ei, i-am ponegrit eroii, ne-am negat valorile si le-am risipit trecutul, tinerii de astazi nu mai citesc o carte, fiind mai simplu sa obti de la ei un raspuns daca-i intrebi de Guta, Salam sau de Minune, decat sa le ceri o explicatie in legatura cu Vuia, Coanda, Goga, Rebreanu, Iorga si lista este infinit mai mare. I-am enumerat aleator pe cei ce mi-au venit acum in minte.
Ma intreb de ce, creatorii celui mai celebru dictionar occidental "Larousse" , nu vorbesc despre importanta contributie adusa de Romania si romanii nostri, la cultura, stiinta, dezvoltarea civilizatiei umane in general, de ce nu sunt recunoscute contributiile unor romani extraordinari? Ei bine, pentru ca pe unii dintre acestia, nici macar romanii nu-i cunosc, sau recunosc... de ce? Raspunde-ti-va singuri! Ma intreb cati romani stiu sau au auzit macar ca rachetele expediate de la Cape Kennedy şi aripile "Delta" au fost inventate la Sibiu încă din 1555, ca radioactivitatea artificială a fost descoperită de o savantă de la Facultatea de Ştiinţe Bucureşti, însuşită apoi de Marie Curie şi întrebuinţată pentru distrugere. Cerând un grad superior la facultate, savanta româncă îi scria regelui Carol al II lea: "Numirea mea s-ar putea face pe aceeaşi cale excepţională ca şi a domnilor recomandaţi de dl. Perrin, ca o recompensă a descoperirii radioactivităţii artificiale, care este a mea şi de al cărui fruct s-a bucurat d-na Joliot Curie, recomandată de însuşi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (… ) Domnul Decan al Facultăţii de Ştiinţe şi o parte din profesori mă sacrifică pentru a nu-i nemulţumi pe dl. Perrin şi pe soţii Joliot Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie." Veşnicile "plecăciuni" faţă de cei de afară, bogaţi, deci deştepţi şi merituoşi! Nedreptăţită savanta înfiinţase din proprie iniţiativă Catedra de Radioactivitate de la Facultatea de Şiinţe Bucureşti…
Stie cineva ca Petrache Poenaru, membru al Academiei Române şi unul dintre organizatorii învăţământului naţional, inventează predecesorul stiloului modern: "condei portăreţ, fără sfârşit, alimentându–se singur cu cerneală" ?
Mai vreti? Va mai ofer cateva:
- Bucureşti - primul oraş din lume iluminat cu petrol şi prima rafinare a petrolului.
- Dumitru Văsescu - construieşte automobilul cu motor cu aburi
-Alexandru Ciurcu - obţine un brevet din Franţa prin care prevede posibilitatea zborului cu reacţie.
-Victor Babeş- realizează primul tratat de bacteriologie din lume.
-Emil Racoviţă - fondatorul biospeologiei.
-Augustin Maior - telefonia multiplă.
-Aurel Vlaicu - lansează primul avion din lume fuselat aerodinamic.
- in 1910- Henri Coandă reuşeşte primul zbor al unui avion cu reacţie (fabricaţie proprie).
-Ioan Cantacuzino - vaccinarea antiholerică (metoda Cantacuzino)
-Emil Racoviţă - pune bazele Institutului de Speologie Cluj (primul din lume).
-in 1952 ia fiinţă Institutul Naţional de Geronto-Geriatrie „Dr. Ana Aslan", primul institut de geriatrie din lume, model pentru ţările dezvoltate, prin asistenţă clinică şi cercetare. „Ana Aslan" are, anual, mii de pacienţi. Efectele terapiei Aslan asupra îmbătrânirii au convins încă de la început, aducând institutului pacienţi cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, prinţese, conţi şi directori ai unor mari bănci ale lumii. Renumele produselor "Aslan" a trecut şi Oceanul, John Kennedy recurgând, pentru o afecţiune a coloanei vertebrale, la un tratament la domiciliu cu "Gerovital".
-Ştefan Odobleja - Părintele ciberneticii generalizate.
-Ion Agârbiceanu – primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiaţie infraroşie (1962).
- România este pe primele locuri în lume la… exportul de inteligenţă. De exemplu, la "Microsoft", a doua limbă vorbită este româna, iar la NASA mulţi dintre specialiştii de prim rang sunt tot români…
-Justin Capra este un inventator celebru al României, din păcate mereu tratat cu indiferenţă (chiar ostilitate) de autorităţile statului, condiţii în care nu e de mirare că unele din invenţiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur şi simplu furate de americani… În 1956, la nici 25 de ani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburător, un aparat individual de zbor. După 7 ani în care "semidocţii savanţi" l-au tratat cu dispreţ pentru că era doar tehnician şi nu inginer, în 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin şi Robert Cunings au preluat invenţia din România şi au lansat-o în fabricaţia de serie… În 1958, Justin Capra a realizat prima variantă a rachetonautului, cu care s-a ridicat de la pământ la… Ambasada SUA din Bucureşti. Rezultatul: invenţia a fost şi aceasta furată şi brevetată în 1962 de Wendell Moore ("specializat" deja!), iar inventatorul… a fost arestat de Securitate pentru că ar fi dorit să fugă din ţară cu aparatul său… Justin Capra mai este şi realizatorul celui mai mic autoturism din lume, "Soleta", care consumă … 0,5l/100 km şi al unei motorete unică în lume ce funcţionează cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o încărcare).
-Mihai Ruşeţel a inventat motorul cu apă! "Cazul Ruşeţel", este elocvent pentru geniul românesc dar şi pentru "talentul" cu care ne risipim forţele şi putem să ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM în 1980 şi a fost brevetat în … ianuarie 2001. Până atunci, Securitatea l-a şicanat pentru refuzul de a cesiona invenţia statului, iar în februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca şi consilier tehnic la "Mercedes" ( 2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea invenţiei… Motorul său se bazează, ca principiu de funcţionare, pe "cazanul Traian Vuia", invenţie folosită încă la locomotivele Diesel electrice pentru încălzirea vagoanelor. Poate fi utilizat în domeniul transporturilor terestre şi navale, în locul turbinelor din termocentrale, şi chiar a centralelor termoelectrice. În lume, mai există două brevete în domeniu (Japonia şi SUA), dar acestea nu depăşesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitând combustibil solid sau lichid. "Motorul Rusetel" foloseşte drept combustibil doar apă, şi are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie iniţială fiind o banală baterie de maşina. Datele tehnice preconizate de a patra sa machetă (10 l/100 km consum de apă, 70 km/h viteza maximă) pot fi îmbunatăţite la realizarea prototipului: un motor cu apă montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing.Constantin Stroe, care cunoaşte acest proiect chiar din 1980, a afirmat că este dispus să ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului şi a declarat, încântat: "reuşita ar fi un miracol, şi cred că un asemenea caz ar trebui să se inventeze pentru acest om Premiul Super Nobel".
Iata doar cateva... sunt infinit de multi oameni despre care acest popor nu stie mai nimic sau deloc. Am cautat pe "gugalu" lui Basescu o evidenta a acestor valori, dar am cautat degeaba. Nici un motor de cautare nu mi-a dat un raspuns complet. Semn ca pe unii i-am inlaturat sau i-am uitat. In ce Romanie traim? Cu ceva timp in urma, am publicat un filmulet, pe care mi-as dori sa-l vedeti AICI...
Dar, sa revin! Ce aflu eu din discutia celor mai sus mentionati... Ca Romania este campionul Europei la credite externe, ca zilnic, si subliniez ZILNIC, aceasta tara plateste Unuinii Europene 700 000 de euro pe ce credeti, pe credite pasive, ca acest guvern a facut un credit mult discutat si aici, dar... despre care nu a spus nimeni ca in mod normal si in virtutea legilor de acordare a creditelor, Romania nu l-ar fi luat. Punct si de la capat! Vin acasa si incep sa cujet in maniera prostiei specific feminine pentru unii si clasica pentru un intreg univers: cum? de ce? pentru ce?
Cum de Uniunea Europeana a acordat cel mai mare credit pe timp de criza mondiala, unei tari care nu-si poate plati nici macar angajatii din sistemul de stat? Cum poate Basescu si guvernul lui sa vina in fata poporului care i-a votat in virtutea unei prostii lipsite de argumente, sa ne spuna ca s-a strans cureaua? Cum poate acorda Eurouropa un credit Romaniei, in conditiile in care se stie ca in Romania mai mult de jumatate din populatie traieste din 120 de euro pe luna? Sa inteleg ca si celebra si incoruptibila Uniune Europeana a coalizat cu perfecta coruptie romaneasca? NUUUUUUUU! Iata ce intelg eu: Cei 700 000 de euro platiti zilnic de Romania catre uniune, sunt banii pe care tara asta ii plateste pentru ingaduinta europenilor, in virtutea unor datorii mai vechi. Atunci cum platim dobanda acestor datorii? Sau... o platim? Cum achitam acele datorii? Sau... le achitam? Imprumutul luat de la unuine este, in mod evident carne de tun pentru spagi si comisioane care nu mai aveau din ce fi platite. Acesti bani, in mod clar si evident, nu se regasec nicaieri. Ununea doarme, dar doarme iepureste, va asigur eu! Ce garantii are Romania? Ha! Ha! Cele pe care le-a sistat aducerea la lumina tot celebra Uniune Europeana!!! Subsolul. Cu ce va plati Romania datoria externa? Cu subsolul intregii tari! Ma sucesc in ganduri pe alta parte si dau de Ceausescu. Prost, tiran si neindragit de marile puterile puteri ale lumii. Si-a infometat poporul (spun unii), dar nu si-a vandut tara!!! Sa moara dracu!!! Ce s-a intamplat cu tara asta? O jumatate din romanii Roamniei traiesc si muncesc in afara ei. O duc bine, nu o duc, macar nu sunt umiliti de propria tara. Toti acesti roamni, cu mici exceptii, trimit bani acasa, investesc aici... Cine isi bate joc de munca lor pana la urma? Scursurile care conduc aceasta tara... Ce fac romanii din Romania? Fac credite, isi cumpara masini de zeci de mii de euro, in conditiile in care noi nu avem strazi... isi mananca de sub unghii si traiesc ca lipitorile, dar n-ar iesi in strada sa darame coruptia si umilinta la care sunt supusi, au devenit lasi si nepasatori, poti muri in strada ca nimeni nu va striga dupa ajutor... vreau sa plec de aici! Nu vreau sa traiesc intr-o tara vanduta pe nedrept de basesti, boci, tariceni, iliesti, cocosi sau casuneni, udrii sau alti ebisti. Vreau sa fiu un om liber, sa nu-mi trimit propriul copil la o condamnare de (poate) 50 de ani de umilinta. Mi-am pus in gand serios si ferm, de data aceasta, sa astept alegerile prezidentiale, apoi sa decid incotro... Astept ca Romania sa dea un semn de trezire, sa mai pot spera ceva. Daca Radu Duda, cel pe care eu il consider supapa de salvare a romanilor in acest moment, degajat politic si cu interese care nu pot afecta in nici un chip acest popor, asa cum a fost afectat de acesti 20 de ani de minciuni si interese financiare peste limita normalitatii, atunci cu siguranta imi fac bagajul. Nu stiu unde am sa plec, nu stiu cum am sa fac acest lucru, dar am siguranta ca o pot lua oricand de la zero, oriunde... oriunde n-am sa fiu umilita in propria mea casa...

1 comentarii »

La multi ani Turcule!  

Posted by Valentina


click to create your own


Pentru cei care cred ca Turcu' meu ar fi un personaj cu turban si bosfori cu varf incovoiat, ei bine NU! Turcu meu este de fapt o fata frumoasa, maxim desteapta, dar cu putina experienta in practica. In jurul ei se invart anii mei de facultate si am certitudinea ca sentimentul e reciproc. Cele mai frumoase momente din viata mea de persoana necasatorita le-am trait alaturi de ea. Mi-a stiut necazurile, bucuriile, iubirile, deznadejdile si tot ce tine de viata unui om. A ras de mine si cu mine, pentru o viata intreaga de nebunii facute sub ochii ei sau cu ea. Este cel mai optimist om pe care l-am intalnit in scurta mea incursiune pe pamant si are cel mai frumos suflet, e moaţă si e un om deosebit. N-am crezut nici o clipa in anii facultatii, ca viata asta ne va desparti asa de hotarat. Singurul contact cu prietena mea e cel auditiv. Dar sunt mandra de ea!!!!!!! Sunt, pentru ca micuta Turcu e in Bucuresti, presteaza cu mare convingere si devotiune la MediaFax, isi ajuta familia de cand o stiu si nu s-a schimbat deloc. Adica ba da, a mai slabit, e mai frumoasa si mai chic, iar eu sunt convinsa ca, pana la urma, vom atinge punctul verde al viselor noastre si avem toate sansele, pentru ca nu-i asa, suntem cele mai frumoase si mai destepte nebune de pe planeta. Ma tot gandesc ce melodie sa-i dedic, pentru ca e maxim pretentioasa, dar am sa fac in asa fel sa-mi placa mie melodia, si ea sa se uite atent la videoclipul cu pricina, ca ii doresc asa: multi ani fara reparatii capitale, dar musai revizii periodice, care sa-ti certifice ca esti ok! Mai vreau pentru tine, sa traiesti fiecare clipa asa cum vrei tu, nu cum vor altii, sa-ti consumi energia doar pentru ceea ce merita consumata, sa iubesti incet si sigur, dar obligatoriu si de cat mai multe ori, ca merita, sa nu-ti para rau de nimic ce faci ci de ceea ce te reti sa faci, sa ramai la fel si sa vrei sa te intalnesti si cu mine in deceniul asta!
Iar ca sa va demonstrez ca ea e ea si nu e el, ii pun si poza pe blog, chit ca ma strange de gat, dar eu o iubaces tare de tot si, intr-o zi, stiu sigur ca o va iubaci si un nene, la fel de mult ca mine, pentru ca merita. Asadar, prima data fotografiile cu Lumi, zis Turcu, iar apoi, cadoul meu muzical. Apropo de cadou, e cu substrat: pricopsite-ai cu unu ca nenea din videoclip deoclip, ca eu lesin numai daca ma uit la el!

2 comentarii »

BABI a mea  

Posted by Valentina

In ultimul timp, m-a plesnit nostalgia. Si nu este vorba de nostalgia faptelor ci a oamenilor trecuti prin viata mea si, uneori, plecati mult prea devreme. Babi nu este bunica mea, desi, de cele mai multe ori i-a tinut locul. Babi este lumina aceea care apare de undeva si de niciunde, pe care o intelegi prea tarziu, sub fascicolul careia poti arde
sau te poti cali in valtoarea acestei vieti crude. Nu era un om cu multa scoala, pentru ca parintii ei erau oameni simpli, iar la vremea ei, scoala era pentru chiaburi, nu pentru tarani. In anii razboiului a facut cursuri de infirmiera si a ramas pe front. Nimic nu a convins-o ca era in bataia gloantelor, iar asta ii putea fi fatal. Stia ca acasa e mult mai greu, iar ea, fiind cea mai mare, prefera sa lase bucatica ei de paine, fratilor mai mici. Dorinta de a nu ramane un om comun, risipit printre steaguri de victorie, sau gemetele surde ale infrangerii, au invatat-o sa faca orice. Bandaja, curata rani, intra in sala de operatie cu medicii militari, amputa la nevoie, si-si dorea sa nu plece vie de acolo, pentru ca, de fapt, nu avea unde sa plece. Pe front, acolo unde toti sunt egali in fata mortii, cand nici macar gradele de pe umerii coloneilor sau generalilor, nu mai contau, a intalnit un ofiter. Nici astazi nu stiu cum il cheama. Stiu doar ca era din Timisoara, dintr-o familie bogata si cu traditie. Ea, o fata simpla si frumoasa, cu un par lung si negru, impletit in doua cozi groase ca antebratul, de-i ajungeau pana la brau, straina de jocurile parsive ale vietii, s-a lasat purtata de iubirea ofiterului, ca si cand s-ar fi sfaramat lumea cu ei, intr-o apocalipsa de neiertat. Si n-au iertat nici o secunda, pentru ca fiecare dintre cele ce urmau, puteau sa le aduca dezastrul sau pieirea. Imi povestea cu atata tristete despre ofiterul ei... Cred ca eram prea mica sa inteleg ce mesaj aparte aveau cuvintele ei atunci, iar rezonanta de acum si-a pierdut culoarea in timp... N-am vazut nici o poza, il stiu insa din descrierile ei: un om inalt, inalt ca pentru ea, care depasea un metru optzeci, robust, mandru si elegant prin fiecare respiratie, miscare sau gest. Spunea ea: il adoram! In tinuta de gala, era un tablou de care iti era teama sa te apropii. Imi vorbea de manusile lui albe, de la tinuta de ceremonii, de sabia pe care o purta la tinuta, nu ca si mijloc de aparare, ci ca pe un accesoriu, o podoaba unica si de mare pret. Imi mai spunea ca, privindu-l, spera ca viata ei sa ia sfarsit odata cu sfarsitul razboiului. Oricum, timpul a trecut, razboiul s-a sfarsit, iar soarta i-a separat. El, avocatul-ofiter, bogat si cu un viitor impecabil, era nevoit sa se casatoreasca cu o fata de rangul lui. Nici o concesie nu isi avea rostul. Ea, fata simpla, intoarsa din razboi la o familie ciuntita nu doar de saracie, dar si de virtutile razboiului, s-a intors la cel pe care i-l alesase familia, spre a-i scapa de obida unei dezonorari nepermise. Asa se face ca, avocatul a urlat la ceruri in urma ei, fara ca cineva sa-l inteleaga, iar ea a venit cu Nicu la Hunedoara, fara ca cineva sa poata citi intunericul din viata ei. Ideologic, casnicia ei a fost de bun augur. Nicu a primit casa, i-a oferit tot ce era mai bun, s-a ingrijit sa nu-i lipseasca nimic, dar... n-a iubit-o. Dupa prima luna de la impartirea actelor pe capete de familie, Nicu si-a separat dormitorul si si-a vazut de viata lui, timp de 35 de ani. Babi nu a avut copii. S-a multumit cu nepoatele daruite de frati si cu mine, care am crescut sub ochii si indrumarea ei. Dupa trei decenii si jumatate de casnicie, Nicu moare, rapus de un cancer devastator. L-a ingrijit pana in ultima clipa, l-a spalat ca pe un copil si i-a tinut lumanarea. La finele suflarii, a prins-o de mana, i-a sarutat-o si i-a spus : te-am iubit mereu! N-a apucat sa afle parerea ei despre ultimile lui cuvinte. S-a stins si, la batranete, i-a dat curajul de a face ceea ce-si dorea cel mai mult. Sa-si mai priveasca o singura data in ochi, omul iubit. Astfel ca, de-ndata ce si-a trimis sotul la cele vesnice, batrana si fara gandul de a face rau cuiva, l-a cautat pe ofiterul ei, pe cel caruia ii lasase sufletul pentru vesnicie. Spera sa-l gaseasca in culmea gloriei, cu avutiile sporite si bine-nteles... fericit. Sora lui, cea care a ajutat-o sa-l vada, i-a impartasit si povestea ultimilor trei decenii si jumatate din viata lui: obligat sa se casatoreasca cu o fata bogata pe care n-o iubea, silit sa o uite pe cea care l-a-ngenunchiat pe el, sufletul lui si toata viata data de Dumnezeu, ofiterul ei le-a oferit parintilor nepotul mult dorit si dupa nici doi ani, a inceput incet si sigur sa-si piarda mintile. O implora pe sora lui sa o caute pe Babi a mea, sa o roage, s-o sileasca de e nevoie, ca sa o mai vada macar o data. In ultimii cinci ani de dinaintea revederii, ofiterul ei a locuit intr-un spital de boli nervoase de langa Timisoara, iar cu doi ani inainte de a se revedea, el nu mai recunostea pe nimeni. Isi rupea hainele de pe el, in puseuri de furie, o striga si ii vorbea ei, doar ei... Familia se obisnuise cu gandul ca el nu mai exista decat fizic si foarte curand, va pieri cu totul. Eu n-am auzit niciodata o poveste de iubire mai frumoasa ca aceasta. Acum imi dau seama ca iubirea eterna isi are sens doar in iubiri imposibile. Ajunsa la el, l-a privit printr-o crapatura a usii. Imi povestea, iar eu traiam spaima revederii ei. Ii era frica sa vada un om muribund, pe care in mod sigur nu-l putea recunoaste. Iar omul acela era exact omul pe care-l visase toata viata, seara de seara, clipa de clipa, fara a inceta niciodata sa spere ca, undeva, candva, il va putea, macar, atinge din nou. Femeia aceasta, pe care eu o credeam tanc, soldat de otel sau stanca, isi ascundea lacrimile povestii, insiruite pe toata fata, intr-o disperare pe care nu o pot reda in cuvinte. Clipa revederii, i-a fost cea mai grea clipa din viata. A deschis usa, a inaintat pas cu pas, spre patul muribundului care, in nebunia lui, o visa exact pe ea. Innebunita de imaginea pe care o vedea, terifiata de neputinta de a-l mai putea ridica, sa stea demn, in fata ei, asa ca alta data, i-a cuprins tamplele in palmele ei tremurande, incercand sa mai regaseasca pe undeva pe chipul sau, o particica cunoscuta de ea. Simtind prezenta cuiva in camera care-l tinea departe de lume, a deschis ochii si i-a cercetat chipul. A privit-o lung, timp de minute in sir, fara sa miste, fara sa scoata un sunet, fara sa riposteze, sau sa dea un semn de luciditate. O privea si atat. Acelasi lucru facea si ea, parca hipnotizata de un sfarsit pe care nu-l intelegea. In final, a ridicat o mana, i-a prins mana ei intr-a lui, si fara sa spuna nimic, fara sa clipeasca, respirand adanc si sacadat, a dus mana ei, in dreptul inimii lui. A fost ultima lui clipa de viata, dintr-o lume nedreapta cu el si cu femeia pe care a asteptat-o o viata, pentru cateva clipe in care a privit-o in ochi. Iar ea, mai mult neom decat femeie, a purtat cu ea acea privire, pana cand Dumnezeu a dus-o inapoi la el.
Cand eu am aparut in viata ei, am gasit un om singur, trist in majoritatea timpului, extrem de priceputa, cu o rabdare de fier si o vointa de neinchipuit. Ea m-a invatat sa cred in ceea ce fac si sa fac cu credinta tot ce imi propun. Ea mi-a dat povara celor doua principii de capatai ale vietii mele: ce-ti vad ochii sa-ti faca mainile si... sa plangi mereu, acolo unde nu te vede nimeni! Ceea ce nu stie ea, este ca lacrimile mele au udat fiecare loc pe unde si-a pus pasii in viata pe care a impartit-o cu mine. Nu mi-a pasat daca ma vede cineva, nu m-a interesat daca cineva rade de disperarea mea, pentru ca in acele clipe conta doar faptul ca am pierdut pilonul pe care imi sustineam identitatea. Ea era cea la care fugeam cand lumea mea se sfarama sub mine, ea era cea care ma lua de mana si-mi povestea ore in sir lucruri pe care le intelegeam mai mult sau mai putin, ea m-a invatat la doar oar opt ani sa fac injectii, sa cos goblenuri si sa fac prajituri. Babi a mea broda cele mai frumoase lucruri din lume. Babi asculta muzica culta, facea colectii si statea noaptea pe geam, singura, privind cerul. Cand am vazut-o ultima oara, eram singura in casa in care am trait peste doua decenii, iar ea, la etaj deasupra mea, isi inchidea obloanele, pentru ultima oara. A doua zi, foarte devreme, avea sa plece pentru totdeauna, la o nepoata care trebuia sa o ingrijeasca o perioada. M-a strigat pe geam, i-am raspuns si mi-a spus doar atat: eu plec maine de dimineata. Te iubeste Babi! Orice faci in viata asta, nu uita sa fi fericita!... in clipa aceea sangele meu a inghetat instantaneu. Era vara. Ea nu se simtea bine, dar era departe de a fi un om care sa-si incheie socotelile cu viata. Atunci de unde si de ce simteam eu acea ghiata in tot corpul?... Instantaneu, fara voia mea, mi-am amintit o alta discutie purtata cu doar cateva zile inainte. Mi-a spus ca, a vorbit la telefon cu nepoata ei si a rugat-o sa-i faca un loc de veci, departe de cel pe care si-l facuse din banii ei, langa Nicu, cel caruia i-a purtat numele. Intelegeam incet, ca n-am sa o mai vad niciodata. Stiam ca pleca pentru totdeauna, iar eu eram muta si inlemnita. Am coborat de unde ma catarasem sa o pot vedea, am intrat in casa si m-am culcat ca odinioara, in fosta mea camaruta. N-am dormit toata noaptea, sperand sa fiu treaza cand va pleca. Stiam ca-i voi auzi pasii scartaind pe podeaua ei , respectiv tavanul meu. Asa a si fost. Am auzit-o umbland prin casa, inca inainte sa se lumineze... dar n-am apucat sa o strang in brate pentru ultima oara. Ceva, sau cineva, m-a adormit instantaneu. Nu stiu de ce, n-am inteles cum a fost posibil, dar asa s-a intamplat. La inceputul anului urmator, in doi ianuarie, am primit vestea: Babi a mea a fugit in ceruri la iubirea ei. Am urlat de durere si de ciuda. Stiam ca asa se va intampla si eu eram prea saraca sa pot ajunge sa-i aprind o lumanare. Au mers cativa vecini, dar pentru mine nu a mai fost loc in masina. Nu vor sti niciodata cat mi-au amarat sufletul cu acest gest. De atunci, ani in sir am sperat sa pot pune o floare la mormantul ei... nici pana azi nu am ajuns. Anul trecut, venind de la Timisoara, l-am rugat pe sotul meu sa ma ajute sa o gasesc. Cand am ajuns la Izvin, satul in care se odihneste umbra ei pamanteana, am identificat un cimitir si exact in acel moment a inceput o ploaie torentiala. M-am simtit ca intr-un film de groaza, alergand printre criptele reci si ude, in speranta ca pe una din ele voi gasi numele ei. In zadar!
Femeia care mi-a pus cartea pe cap sa pot merge drept, dascalul imocentei mele, batranica buna la toate, locuieste doar in sufletul si in amintirile mele. Nu stiu daca voi ajunge in viata asta, sa imi implinesc visul de a-i duce o floare. Stiu insa, ca florile ei preferate, o adapostesc asa cum si-a dorit. Poate a fost ales acel loc in mod intentionat, poate a fost voia intamplarii care a tinut cu ea, dar stiu in mod sigur, ca deasupra ei isi scutura mireasma si florile, teiul pe care si l-a dorit.

1 comentarii »

Profu' meu de mate  

Posted by Valentina in

Nu e nici pe de parte o amintire din copilarie, nu este nici o gaselnita de-a mea, este, in schimb cu bataie lunga, aceasta istorisire, pe care as inscri-o mai degraba la capitolul "oameni deosebiti" din viata mea. De ce am ales sa incep cu proful de mate? Pentru ca realitatea zilelor pe care le traim, este cea care ne sfarama pe interior si ne macina exteriorul, facand din noi neoameni, transformandu-ne in animale salbatice, in hiene, gata sa ne sfasiem unii pe altii. Iar proful meu de mate, a fost omul pe care l-am urat cel mai mult, l-am blestemat pentru doua vieti, nu i-am aprobat niciodata comportametul, deciziile, modul de a comunica cu cei din jur, uneori ma intrebam daca e capabil de sentimente, daca stie notiunea de regret, de bun simt sau de omenie. Cu toate acestea, este unul dintre putinii oamenii care mi-au marcat existenta si in mod pozitiv. In el, ca in nimeni altul, am regasit toate contradictiile... profu de mate!!!
L-am cunoscut la o varsta intermediara, cand destinul imi facea trecerea de la o etapa la alta. Pe atunci nu stiam ce am de gand sa fac in viata, nu ca as sti acum, dar in momentul acela eram clar pe alta planeta si chiar nu-mi pasa daca maine e azi sau azi a fost ieri. Am picat primul test! Dar l-am picat in cap! Prima confruntare pe principiu verificare, a fost impartirea unei fractii. Va mai amintiti strategia? Ei bine, eu ma uitam la ea, ca boul la deal si ma intrebam de unde mama dracu' s-o apuc. Tovarasul profesor, s-a gandit sa ma ajute, spunandu-mi ca " impartirea unei fractii, este inmultirea primeia cu a doua inversata". Ce credeti ca am facut eu? Evident, le-am inversat intre ele, adica pe prima fractie, am pus-o in locul celeilalte si le-am inmultit... Saracul om, ramas pe dinafara de lume la cele vazute, m-a pus sa scriu prima fractie pe tabla, apoi m-a apucat de picioare si m-a intors cu capu-n jos. Cam asa am picat eu in cap, la primul test de mate.
Au urmat trei ani, in care am luat bataie ca hotii de cai. Nenorocul meu a fost ca profu' era prieten bun cu tata. Mai putin cu mama... Si venea des pe la noi. Tata era si vanator, iar lui ii cam placea vanatul cu tarie la aperitiv. Si na! Duminica seara, era instalat la noi. Adica "dracu" semna condica duminica, exact la mine-n casa. Cum eu ii stiam naravul, duminica invatam toata ziua, ca nu stiam cand apare. Iar seara, picam rupta de obosita. Tovarasul, pe la ora 23, era gata incalzit si se muta la subiectul lui preferat, adica la mine. O punea pe mama sa ma trezeasca din timp in timp si ma punea sa-i zic o definitie, sau o teorema, trezita din somn, de fata cu ai mei. Si, na drace! Pe la ora 3, 4 din noapte, mai visa Stan Papusa matematica. Le cam invarteam printre neuroni si sa vezi bataie ce luam, de-mi sarea tot somnul, pentru o saptamana intreaga.
Un alt obicei nesanatos, era aplicat la scoala. Intra in clasa, arunca catalogul pe catedra si ne lua la rost pe rand. Cand gresea unul, il separa de restul clasei intr-un colt. Dupa ce se adunau vreo 10, 15 nestiutori, ne incolona, scotea cureaua de la un ghiozgan si ne ardea de ne sareau creierii din cap, pe modelul sir indian. In viziunea lui, un copil trecut de clasa a patra, nu mai avea voie sa se joace in fata blocului, nu mai avea voie sa aibe prieteni sau sa isi permita luxul de e sta degeaba. Drept care, facea plimbari prelungite cu masina, in jurul blocurilor in care ii locuiau elevii si ne alerga pana ne capia. Ne ascundeam ca potarniciile cand auzeam un motor de masina mai zgomotos, pentru ca "trotineta" lui era pe gaz si facea un zgomot de raliu. Era inconfundabila, iar noi eram niste mici obsedati de culoarea neagra. Mi-amintesc ca o data, fiind cu parintii la Techirghiol, jucandu-ma in fata hotelului cu alti copii de varsta mea, am fugit ca o disperata, tragandu-i si pe ceilalti dupa mine, pentru ca intrase pe straduta, o dacie neagra.

Privind in retrospectiva aceste evenimente, realizez acum, ca ceea ce facea tovarasul profesor la vremea aceea, se numeste astazi hartuire psihica. Pentru toate aceste metode, pentru bataia pe care am luat-o, pentru multe alte neghiobii profesorele si profesionale, l-am urat enorm. Si nu numai eu, ci generatii intregi de elevi. Sunt aproape sigura ca sunt singurul lui elev care scrie cateva randuri despre el. Multi dintre colegii mei, nici nu l-au mai salutat pe strada, iar majoritatea elevilor lui, l-au sters din memorie, din clipa in care au terminat orele cu el.

Din pacate, fara sa inteleaga nici pana astazi acest aspect, recunostinta si respectul pe care le-a pierdut atunci cand nu le pretuia, se datoreaza exact comportamentului sau. Iar cele doua, sunt irecuperabile in viata.
Acum , poate ma veti intreba, dupa cele povestite anterior, cum mi-a marcat... totusi, existenta in mod pozitiv. Ei bine, in ceea ce ma priveste, desi destul de tarziu, intre noi a existat momentul adevarului. La cativa ani buni, dupa ce am terminat scoala generala, chiar si liceul il terminasem de ceva ani buni, ne-am intalnit si am avut ocazia sa-l privesc ca pe un om obisnuit, ca pe un om caruia aveam sa-i spun cateva adevaruri, care nu puteau fi spuse atunci cand eram doar un copil. Inainte sa va relatez o parte a discutiei avuta atunci, am sa va spun si latura pozitiva a trecerii sale prin existenta mea, si cum am gasit eu resurse sa-i iert mentalitatea. In primul rand, cam doi ani, am facut pregatire in particulr cu domnia sa, ani in care a aplicat si acasa, aceeasi metoda severa si de neinteles pentru mine. Uram matematica, uram si faptul ca m-am nascut si am dat cu nasul de ea. Dar iubeam, adoram altceva: minutele de dinaintea inceperii oricarei ore de matematica. Ii adoram gesturile, ii studiam fata si miscarile. Ma fascinau si stiam ca undeva, candva, ma vor ajuta. La fiecare inceput de ora, iar orele incepeau cu o punctualitate dusa la extrem, primele 15, 20 de minute le vorbea cu noi. Era un monolog extraordinar, pe care il intelegeau doar cine putea sa-l inteleaga. Erau minutele lui de triumf asupra nostra. In acele clipe se ridica peste noi, moral, spiritual, uman... dupa care, incepea, evident, macelul. Facea un fel de monolog gen Mircea Badea. Nu i-a fost niciodata frica sa acuze un sistem comunist care nu-l lasau sa ajunga de ani buni sa-si vada sora plecata/fugita in strainatate, un sistem care-i contoriza banii facuti pe propria sa munca, un sistem care-i confisca orice primea de la rudele sale plecate. In acele momente, noi faceam diferenta, intelegeam ca ceva nu e tocmai roz in sistemul comunist. Iar el facea asta fara teama. Ne invata sa gandim, ne sugera sa nu ne lasam incatusati de sistem, de obligatii, de viata, pentru ca omul pe pamant trebuie sa fie liber sa gandeasca, sa se exprime, sa munceasca, sa iubeasca sau sa moara asa cum vrea. I-am iubit fiecare cuvant, i-am savurat fiecare gest al mainilor si mi-au ramas toate in memorie, intrecand orice asuprire profesorala revarsase asupra mea. Mai mult decat atat, i-am imprutat in viata, pe langa gesturi si o mica parte din atitudine, si cateva vorbe:

"- o persoana, a carei nume imi scapa, poate in mod intentionat..."

"- mai bine acum si aici, decat undeva si niciodata..."

"-daca teroria e in cap, practia e bagatela..."

"- numele meu e cu s, nu cu z... sa facem diferenta!... iar eu spuneam: numele meu e cu "e" nu cu "i", sa facem diferenta... etc.

Stiu si acum toate definitiile, toate teoremele, toate formulele matematice pentru care am luat bataie. Nu m-au ajutat in viata, pentru ca am urmat o cale a literelor, ca scap de cifre, iar confruntarea cu matematica nu a mai avut loc. Probabil si posibil sa ma izbesc de ea. cand fiica mea va incepe scoala. Iar atunci am sa-l mai pomenesc o data!

Ei bine, cand am terminat scoala, si am obtinut la matematica, la examenul de admitere in liceu, peste 7, eu care abia imi scoteam media 5 in generala, ca ma umplea de 2 si 3 si-mi salvam media cu nota de la teza, am realizat ca in viata, examenele sunt cele care iti contorizeaza valoarea. Daca mi-ar fi dat note mari, in virtutea amicitiei cu tatal meu, iar eu nu as fi luat cinciul de care aveam nevoie la examen, astazi nu as fi scris despre proful meu de mate... Dupa ce am intrat la liceu fluierand, obtinand la matematica 7.37 (invatand de frica) si 9.50 la romana, invatand de dragul celei care ma medita, mi-am reevaluat atitudinea fata de "monstrul cifrelor". In fiecare an, timp de vreo sapte consecutivi, de ziua sa de nastere si de Sf. Petru si Pavel, ii punem in clanta usii de la intrare un buchet de flori si o felicitare, sunam si fugeam. A aflat cine facea acest gest, abia la intalnirea in care am avut curajul sa-i spun ce gandeam. Stiam de la cunoscuti, ca la un moment dat, statea la panda sa ma prinda cand vin sa-i pun buchetul de flori, ca sa afle cine face asta. N-a reusit niciodata, pentru ca el ma invatase sa ma pun in pielea celuilalt si sa gandesc ce ar gandi el. Iar eu stiam ca ma va urmari, asa ca, asteptam ore in sir in fata blocului, sa vad cand se aprinde lumina la baia lui. Iar el fiind fumator, scotea niste sunete de fiecare data cand intra in baie. Cunosteam sunetele, de pe vremea cand ma medita. Asa ca, in clipa in care aveam siguranta ca nu are cum sa ma vada, ii infigeam buchetul in usa, sunam si fugem de mancam pamantul. Stiu ca nu are cum sa-mi afle micul siretlic, pentru ca nu are cum sa-mi citeasca pagina de blog, scrisa cu si pentru el. Asa ca... tehnica mea e in siguranta.

Ei bine, la confruntarea care a avut loc la multi ani dupa ce nu ne mai ajuta pe nici unul momentul adevarului, i-am spus, privindu-l in ochi pentru prima data, ca l-as fi iubit cum n-am iubit nici un profesor, ca ar fi putut fi model pentru generatii intregi de elevi ce aveau sa devina oameni mari si care puteau sa-i duca numele departe prin lumea asta mare. Dar toate acestea vor ramane doar iluzii in mintea sa, pentru ca nu a stiut sa se apropie de noi, ca invatam ca niste papagali de frica si nu de drag, iar asta e o solutie comunista, acel comunism pe care el in ura. I-am mai spus ca, intr-adevar sunt copii care executa anumite lucruri de frica, dar majoritatea suntem persoane cu neuroni dezvoltati si stim, sau putem sa intelegem si de vorba buna.

Finalul conversatiei a fost asa:

"- Ma urasti?

-Da!

-Deci nu ai cum sa ma vezi intr-o lumina pozitiva...

-Ba da, pentru ca in acelasi timp, am sa va iubesc mereu...

-Cum vine asta? a spus el, cu o fizionomie pe care o stiam de ani de zile...

-Simplu... am stiut sa iau din anii aceia, exact ce mi-a trebuit. In plus, eu nu ofer flori, decat strict persoanelor pe care le iubesc si... an de an, v-am oferit florile mele preferate, pe furis, fara sa am curajul de a va privi in ochi. Ma multumeam sa le atarn de usa, ramanand cu speranta ca va vor bucura si ele si anonimatul lor. "

In clipa aceea m-a privit cu un chip pe care nu-l mai vazusem niciodata... pe undeva, m-am bucurat ca i-am spus si ca l-am facut sa sufere. Pe de alta parte, imi parea rau ca i-am dezvaluit acest secret, pentru ca stiam ca n-am sa-l mai fac niciodata... Si-a scos cu aceeasi eleganta, nelipsita batista din buzunar, pe care stiam ca o foloseste sa-si sufle nasul... De data aceasta, a dus mana la ochelari, si prefacandu-se ca isi sterge ochelarii, si-a sters de fapt cateva lacrimi pe care nu le-a putut controla...

A invocat un motiv ca sa se retraga si a disparut pentru totdeuna din viata mea, pentru ca nu l-am mai intalnit niciodata din acel moment. De multe ori, m-am intrebat daca m-a urat si el, ulterior discutiei noastre, sau daca nu cumva isi asuma razboiul pierdut cu el isusi, realizand ca am avut dreptate. Faptul ca nu a avut copii, nu l-a invatat sa tina de mana pe nimeni, nu l-a invatat sa sufere atunci cand propriul copil arde in focurile unei febre sau sa traiasca disperarea cand copilul isi vomita si laptele supt de la mama... Eu l-am iertat pentru nestiinta acestor lucruri, pentru ca le-am inteles imposibilul firesc... Si-l voi iubi mereu pentru ceea ce mi-a lasat, nu pentru ceea ce mi-a dat... Iar el, profu de mate, isi traieste singuratatea neinteleasa, departe de respectul sau admiratia care i se cuveneau, dar nu le va avea niciodata, pentru ca a preferat sa ramana mai mult profesor decat om...

Buchetul de flori, am sa il dau anul acesta, de Sf. Petru, pentru ca nu vreau sa astept implinirea de 20 de ani de la terminarea scolii... in 3-4 ani se pot intampla multe, si, vorba lui:

"mai bine acum si aici, decat undeva si niciodata..."

3 comentarii »

Uite bacu! Nu e bacu! Vine bacu! Dati de dracu!  

Posted by Valentina



Perle la BAC

1. Latina clasica este o limba moarta, care nu se poate vorbi decit in scris. Dupa caderea Imperiului roman, o parte din latina clasica defuncta a devenit bulgara. Limba romana are la baza latina bulgara, amestecata cu elemente de daca si o groaza de cuvinte slabe. In secolul al XV-lea, limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o vorbea nimeni.

2. Poema "Miorita" circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa, din motive tehnice. In balada "Miorita" este vorba de trei ciobani care comploteaza impreuna sa-l omoare pe unul dintre ei. Ciobanul "Mioritei" a spus ca la cap sa-i puie diverse categorii de fluiere.

3. Haiducii din doine, balade si idile erau liberi si fericiti ca pasarile, animalele si pestii care zburda prin codri. De cum venea primavara, haiducii cei harnici plecau in padure. Acolo ei cintau suflind din frunza si lasindu-i pe boieri cu buza umflata.
4. Multimile de boieri exploatatori isi tineau banii numerar in pungi. Haiducii ii atacau si ii usurau de bani in toate baladele.

5. Balada e o specie a liricii populare inventata de Ciprian Porumbescu.

6. Scoala Ardeleana nu a avut propriu-zis sediu, din lipsa de fonduri austro-ungare.

7. Alexandru Lapusneanu s-a tinut de cuvint atunci cind a spus:de ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu! Dovada ca azi cel mai intilnit nume este Popescu.

8. Poezia "Sburatorul" de Ion Has Radulescu este un omagiu adus aviatorilor romani.

9. Mircea cel Batrin a fost inmormintat la Cozia impreuna cu umbra sa.

10. In "Sobieschi si romanii" autorul descrie cum o mina de plaiesi au rezistat asediului perfid al puternicei armate din Iasi. In final, plaiesii, se predau in mod eroic, lasind cetatea neamtului.

11. Desi s-a ocupat mai mult cu turismul, Calistrat Hogas vorbea latina la perfectie.

12. Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a treia. In "Scrisoarea a treia" se desfasoara batalia de la Rovinari.

13. Conversatia dintre Baiazid si Mircea este descrisa cuvint cu cuvint, cu toate ca autorul n-a prea fost cine stie ce de fata.

14. Mircea cel Mare, care prima data a fost batrin, sta la un discurs cu Baiazid. Acesta il primeste politicos, dar cu obraznicie, si-l face in tot felul, ca pe o albie de porci. Cind Baiazid il intreaba arogant "Tu esti Mircea?", domnitorul roman nu se pierde cu firea si ii raspunde la fix: "Da-mparate!"

15. Pina la urma Mircea cel Mare, desi batrin il va ingenunchia pe trufasul otoman cu citeva proverbe si zicatori bine plasate.

16. Imparati cu care lumea nu putea sa se mai impace au venit si la noi in Romania si au cerut pamint si de baut, dar cum venira s-a lamurit cu cine are de-a face si s-a dus de-a berbeleacul cu pleava pulberata, c-au ramas doar citeva de bucati de eniceri si spahii fugind, dintre care este amintita "inspre Dunare, o mina."

17. Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.

18. Calin tine de mîna mireasa care are parul lung de fericire. Ea lupta sa puna mîna pe dragostea flacaului.

19. Poetul îsi asteapta iubita ca împreuna sa cutremure o barca.

20. Ion Creanga s-a nascut între anii 1887-1889.

21. Este vorba de peripetiile lui Robinson Crusoe dupa ce pleaca din Troia.

22. Arhimede a fost grec de neam si a murit asa de barbari de fascisti hitleristi. Asta cînd el studia în palatul sau din Grecia. Si cum el studia a intrat un soldat si a zis "damio". Si a zîs Arhimede ca nu es. Asa a zîs hitleristu nu esi si a bagat baioneta în el. Dar multe principi de fizica a ramas de la Arhimede printre care principiul lui Arhimede.

23. Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi.

24. În romanul "Rascoala" personajul principal este poporul si marea masa a taranilor.

25. Dimitrie Cantemir a avut un rol însemnat în viata sa.

26. Ion sufera ca nu are pamînt dar o lipsa e ca macar în carte Rebreanu îl putea împroprietari. 27. Capitala SUA este Casa Alba.

28. În China traieste foarte multa lume care manînca o abundenta de orez, se încheie la gît si-a inventat guma de la capatul creionului.

29. Sahara se afla asezata pe un nisip uscat, lipsa apei avînd în zona o prezenta statornica.

30. În padurile Amazoniei traieste o jungla fioroasa.

31. Capitala Olandei este jumatate la Haga, jumatate la Amsterdam.

32. Toate rascoalele au cerut pamînt care era tinut sub talpa de boieri.

33. Optica se ocupa cu studiul ochelarilor.

34. Romanii i-au batut crunt pe cartilaginezii din Cartagina. (hahaha)

35. Lebada moare de cîte ori cînta. 3

6. Animalele salbatice traiesc în padurea zoologica.

37. În dogmatism, gîndirea devine rigida, casanta.

38. Punctul este o linie redusa la minimum.

39. În caz de accident nu trebuie sa fugi de la locul faptei fiindca victima, daca nu e lovita fatal, poate retine numarul masinii.

40. Al. Vlahuta a cules de pe drumuri multe peisaje pe care le-a descris cu un penel meserias.

41. Cosbuc ne spune liric ca boierii sa nu mai loveasca în cei dezbracati si goi, mai bine sa le dea pamînt arabil.

42. În multe poezii O. Goga a scos în evidenta natura si treieratul pe caldura.

43. Calinescu ne-a lasat o carte foarte groasa, în care arata cum s-a înfiintat literatura româna si ce scriitori au lucrat la origini.

44. Lucian Blaga povesteste în versuri ca pe vremea sa era atît de liniste ca daca mergeai pe apa nu te scufundai iar în pomi se auzea cum cresteau sicrie.

45. Marin Preda a avut viata ca o prada, de aceea a compus "Delirul". Scriitorii care se consuma mult, mor.

46. Antarctica este un continent alb din cauza zapezilor care nu se mai topesc odata.

47. Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.

48. Rascoala de la Bobîlna a început pe un deal si s-a terminat în 1438.

49. Razboiul de 100 de ani a durat putin mai mult.

50. Zaharia Stancu a scris un roman descult. A fost si sef de birou la scriitori.

51. Ion Barbu a scris si o poezie din încrengatura molustelor: "Dupa melci".

52. Ghita o omoara pe Ana cu propria lui mîna, bagîndu-i ghiara pîna-n gît.

53. În capitolul romanului "Mortii poruncesc celor vii" ce spun mortii aia trebuie sa faci, ca de nu...

54. Si Stroe Orheianu cînd îl vazu pe Tudor Soimaru zise în gînd: Pe unde o scot, vere?!

55. Cînd armata începu sa traga cu tunul în tarani, acestia se privira unii pe altii si zisera: E pericol, domnule! asta parca e din Caragiale...

56. Rascoala începu spre seara si taranii îsi aprinsera lanternele ca sa vada drumul spre ciocoi. 57. Cu cît ne apropiem de izbucnirea rascoalei, cu atît taranii stau mai mult în cîrciuma, ca sa faca în ciuda boierului.

58. Si cînd Petre Petre o vazu pe Nadina dezbracata îl gîdila în talpi.

59. Faptul ca gaina babei Ioana îsi gasi obstescul sfîrsit sub rotile masinii boierului, declansa rascoala.

60. Taranii loveau în boier cu ce aveau ei: cu una, cu alta...

61. Lui Ion, Florica nu-i apartinea în întregime, fiindca ceva din ea era si a lui George Buluc.

62. Sublocotenentul Rosu avea un singur ficat si ala gaurit în trei parti de un singur glonte. ricosheul, deh...

63. Sergentul Ionescu era un om bun dar avea pingelele de la cizme rupte de intrau gloantele prin ele!

64. Descoperirea Americii s-a produs într-un moment de neatentie a pazei de coasta.

65. Nilul este un fluviu ramas de pe vremea faraonilor.

66. Unul numit Don Quijote, a inventat o instalatie eoliana care producea vînt.

67. La sesizarea lui Hamlet, un control inopinat a constatat ca e ceva putred în Danemarca.

68. Sîngele soldatilor curgea dar el punea degetul pe gaura unde intrase glontul si sîngele nu mai curgea.

69. Soldatul Ionescu avea o misiune importanta: belea ochii la avioane.

70. Înclestarea era mare. Aviatia germana facea des atacuri infanteristice.

71. La Otopeni erau numai gropi si avioanele le ocoleau si tunarii trageau dupa ele în zig-zag.

72. Si tunarul ochi bine si lovi avionul cu teava tunului.

73. Dupa ce lupta mult timp, soldatului îi cazura creierii într-o gamela.

74. Contemporanii lui Eminescu l-au urmarit ca sa-i ghiceasca filozofia si ca sa-i caute nod în papura.

75. Din lumea satului tîsnesc figuri memorabile ca: pupaza, ciresul si altele care au completat actiunea operei.

76. Liviu Rebreanu are un mare talent de scriitor de la 300 de pagini în sus.

77. Si bietul Eminescu, scîrbit de bisnita societatii sale si ca Veronica Micle îi facea fite, intra într-o etapa noua pe care mi-e rusine s-o spun.

78. Tudor Soimarul era apt de lupta, cu vizita medicala facuta.

79. Dragu-mi era satul meu si pomul unde lega mama porcul!!! - citat din "Amintirile" lui Creanga.

80. Caragiale a scris nuvela "În vreme de razboi" fara a depune un mare efort fizic.

81. Eminescu este un mare clasic, pentru ca se studiaza între peretii claselor.

82. În versurile: "Ce-ti pasa tie chip de lut / Dac-oi fi eu sau altul?" poetul ne vorbeste despre aspectul fiintei cu care Luceafarul este în gagicareala si ea îi spune ca nu stie daca va fi al ei sau va fi altul.

83. Romanul "Rascoala" este conceput de Liviu Rebreanu sferic, pentru ca începe si se termina cu imaginea burtii lui Rogojinaru, care seamana cu o sfera.

84. La Humulesti Ozana curgea limpede fara prea mari framîntari sociale si politice.

85. Mos Danila îsi facu rugaciunea catre Dumnezeu dupa ce muri.

86. Stefan cel Mare a avut o sotie cuminte care sta în palat si îl astepta sa vina de la lupte ca sa puna masa.

87. În acest text se analizeaza trasaturile vitelor de la plug, caci aceste obiecte - boul si vaca - sînt cele mai valoroase ale taranului.

88. Ion pleca spre casa Anei Baciu cu gîndul la figuri mari ce se fac numai noaptea.

89. Nichita Stanescu a stiut el de ce a pus virgulele si punctele acelea în poezie si nu ma bag eu în ce a facut el. ...io ii dadeam 10 astuia...

90. Pe lînga aceasta poezie Nichita Stanescu a mai scris si un ou si o sfera.

91. Legile nescrise ale satului sînt respectate cu strictete de Vitoria, Gheorghita si cîinele lor.

92. Metoda folosita de Ion pentru a pune mîna pe pamîntul Anei este însarcinarea.

93. Versul "de la strabunii mei pîna la tine" explica distanta în km, care exista între poet si rudele sale ce traiau undeva la tara.

94. Danila Prepeleac era tovaras de copilarie cu Ion Creanga si cu el pleca iarna la sanius.

95. Eminescu a publicat frumoasa poezie "Pe lînga plopii Slavitesti".

96. La începutul fiecarei poezii eminesciene sta plantat cîte un tei mai gros sau mai subtire în functie de cîte strofe are poezia.

97. Si eroul, ca sa nu fie gasit, se ascunse într-o pititoare.

98. Cînd eroul muri împuscat de nemti pe cîmp, simti miros de marar si de patrunjel.

99. El mergea pe bicicleta cu picioarele goale, bagate în portbagaj.

100. Ioana îi zise eroului sa-i bage aparatul în priza.

101. Cînd veni fata, baiatul îi mîngîie pisoiul.

102. Soldatii îi urmareau pe nemti si, cum îi vedeau ca se urca în avioane, sareau calare pe tunuri si îi urmareau pe tot aeroportul.

103. Patima s-a pus pe capul oamenilor ca curca pe curcan.

104. Personajele principale din povestirea "O ora din august" sînt: ofiterul Rosu si avioanele nemtesti.

105. Pe aeroportul Otopeni se luptau nemtii cu americanii, iar românii trageau, cu succes, cînd în unii, cînd în altii.

106. Gala Galaction se mai numea si Grigore Pisulescu!!!

107. Agripina nu avea decît doi copii, pentru ca al treilea, Paunas, nu mai conteaza, pentru ca tot îl manînca vulturii.

108. Pe Tudor Soimaru, dorul pentru Magda Orheianu îl tragea jos de pe cal, mai-mai sa pice! 109. Orheianu sta drept pe cal, de parca avea un bat înfipt undeva.

110. Magda îl iubea pe Tudor Soimaru fara sa stie ca acesta nu stia limbi straine.

111. În "Amintiri" apare copilaria fericita a puiului de taran Crenguta Ionel.

112. Privind atent plugul vede ca e de fier si privind si mai atent taranul, Arghezi, ca un poet bun ce este, vede ca e de bronz.

113. Liviu Rebreanu are placerea de a ne aduce la cunostinta, în operele sale, iubirea de pamînt a taranului.

114. Semnele de punctuatie explica ca limba româna de aceea a aparut, ca sa aiba virgule si puncte.

115. Tu nu stii sa înoti, pentru ca nu ai vrut sa înveti carte.

116. Creanga a scris povesti ca: "Cocosul babei", "Gaina lenesa", "Punguta cu bani marunti", "Lupul si capra".

117. Vlaicu-Voda era un functionar model care avea un randament deosebit ca domn.

118. Sinonimul cuvîntului "pace" este "hai la razboi"!

119. În drama "Apus de soare" Stefan cel Mare era asa de batrîn, încît picioarele nu-l mai tineau, dar el mergea înainte cu inima.

120. Ceahlaul este situat sus pe munte. 121. Mos Danila sta pe vine sa prinda vulturii de pene.

0 comentarii »

Afise pentru popor, consultanti oligofreni, politicieni inconstienti  

Posted by Valentina

De aproximativ 5 ani, de cand ma ocup de PR pentru anumite persoane, am exersat, am citit, m-am informat, pentru ca oricat ar fi fost de valoroasa informatia primita in cei 3 ani de studiu universitar in domaniul consultantei PR, am realizat ca teoria se justifica in proportie de 10-15% cand e vorba de practica. Dar fiecare an, care ma caleste, ma surprinde din ce in ce mai profund si mai jalnic. Daca va ganditi ca nivelul la care se ridica sumele percepute de consultantii in PR ai politicienilor, este (pe hartie) cu trei, patru zerouri in coada, iar ei dunt tampi si nesimtiti, fara idei si fara personalitate, ma intreb, justificat de altfel, cum sunt cei care platesc...Haideti sa vedem doar cateva mostre de tembelism in consultanta si, poate-mi explica si mie cineva, cum arata factorul decizional.

Ca la PNL si la PSD (doar ca... mai multi!)
















PD-L versus Obama, versus EBA! Mai, cum seamana, dar nu rasare!














Pentru ca nu si-au folosit capul propriu si mintea pe care le-a dat-o D-zeu cu lingurita, ca nu a mai avut polonic, propun sa li se ceara banii inapoi, pentru ca... ganditorii lui Obama, au si ei copii de hranit!



Aici e NO COMMENT ca ma doare capul!
















Iar ca sa fim si indigeni, iata de ce, un om care-mi place si care poate ar face ceva, nu are nici o sansa:

Fotografia este maxim reusita, dar e mult mai potrivita pentru un album personal sau de familie. Ce va spune "statul cu mainile incrucisate"? La mine este echivalentul cu statul cu mainile-n san.
Eu ma uit la omul acesta, pe care-l stiu doar din afise si ma intreb daca a dat bani cuiva, cu buna stiinta, sa-l faca de kko?!? Nimeni nu-l promoveaza, nimeni nu spune nimic despre el, doar il posteaza pe case, stalpi si porti, cu mainile-n san... Am intrat si pe pagina sa oficiala, asa... din curiozitate, sa stiu despre cine vorbesc si, ce sa vezi? Omul e de-a dreptul interesant. Ia cititi aici:

2006 - prezent

Doctorand - Ştiinţe Politice,Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, Bucureşti
2007 - prezent

Doctorand - Teologie, Universitatea Bucureşti
2008 - Ianuarie

Bursa cercetare program doctorat la Fuller Seminary, Pasadena, USA
2008 - Mai

Bursa cercetare program doctorat la Oxford University, Anglia
2005

Specializare ”Invaţământ la Distanţă şi IT în Procesul Educaţional” MAF, California, SUA
2004 - 2005

Cursuri Postuniversitare, Politehnica TimişoaraManagement Resurse Umane şi Administraţia Publică
2003, 2001

Cursuri Postuniversitare, Institutul Olford, Memphis, TN, USA
1994 - 1998

Licentiat in Teologie, Universitatea Bucuresti
1994 - 1995

Institutul „Luther Rice”, Atlanta, GA, USA
1990 - 1994

Liceul Teoretic Haţeg, jud. Hunedoara
Asa ca... domnule Ardelean, cu tot dragul, cereti banii inapoi, ca nu-i merita cei ce cred ca se ocupa de imagine dumneavoastra.
In rest, spor la fabricat afise! Dar cand va apucati, ganditi-va o secunda, la copacii care mor pentru a va expune voi ineptiile pe scoarta lor!

1 comentarii »

Scrisoare catre tine  

Posted by Valentina

De multe ori, mi-am dorit sa-ti soptesc, sa te implor, sa-ti strig: da-mi o farama din tine! De multe ori, mi-am dorit sa-ti simt mana siruind ocrotitor pe tampla mea, sau strangand cu putere mana mea. Mi-am dorit nesfarsit sa-ti doresti sa-mi vorbesti... Nimic din toate acestea nu s-au intamplat, nici un strigat nu mi-a fost auzit si nici o farama din tine n-a plecat cu mine niciunde.
Ochii pe care-i priveam uneori, sperand ca a venit ziua aceea in care putem imparti ce n-am impartit niciodata, sau ca ne putem spune toate cuvintele care au ramas nespuse, ochii aceia pe care-i iubeam nebuneste si pe care-i visam in fiecare noapte, au ramas reci, in acelasi con de umbra, parca sfidatori, parca mincinosi, parca indiferenti. Degetele care-mi cercetau palmele, chipul, viata, nu mai ating acum nimic din mine, ci pipaie doar, un trecut pe care nu l-am inteles. Bratele care nu m-au cuprins niciodata cum mi-as fi dorit, strang acum un intuneric pe care doar tu il intelegi. De aceea-ti scriu si nu-ti vorbesc! Si ce cuvinte as putea sa gasesc, pentru a-mi expune scurt si concis dezacordul cu lumea? Niciunul... niciunul dintre toate pe care le stiu, nu mi-ar putea descatusa durerea neimplinirii, a viselor zdrobite sub bocanc, a lasitatii si a renuntarii.
Ma intreb de multe ori, daca acea remarca, care amesteca un fel de compliment cu un soi de repros, ca viata langa mine nu gaseste secunde sa se odihneasca, era de fapt un protest impotriva felului meu de a fi... Daca nu cumva, viata ordonata, monotonia, linistea si clipoceala intunecata a unei vieti traite in surdina, sunt atribute ale unui "asa nu" pe care ti-e frica sa-l scoti la iveala... Ma intreb, daca si tu te intrebi uneori, ce viata poate fi traita in surdina? Poate una cu lumanarea pe piept, ceea ce e departe de mine. Da! Sunt ca o mare suparata pe pirati, involburata, zgomotoasa, periculoasa pentru cei ce nu-mi stiu tainele. Da! Sunt ca un vulcan, care nu sti niciodata cand te poate face scrum. Da! Sunt femeia pe care ai iubit-o candva cu nebunia celor ce cred ca pot muta muntii din loc si sunt aceeasi care te-a iubit cu fiecare ardere si fiecare val. De aceea-ti scriu!
Mi-am lasat mainile sa comunice singure cu sufletul, pentru ca el este cel razvratit, nicidecum mintea mea. Bucatica aceea de suflet, pe care nu a descoperit-o nici un medic, nici un savant sau cercetator, dar, care-ti apartine, refuza sa te inteleaga, sa-ti accepte morala si atitudinea. Pe ea, poate, ar trebui sa o lamuresti, pentru ca, nelamurita, nu mai e a mea, ci sta sechestrata la tine, intr-un trecut pe care, oricum, nu-l mai putem recupera sau repara. Mi-ai atribuit vina tradarii, pe care ti-am plasat-o si eu ca eticheta. Nu stiu si nu inteleg, care tradare e mai dureroasa: cea fizica, proprie si ireala, sau cea morala? Argumentul: erai atat de prezenta in viata mea, in gandurile mele... faptul ca te-a speriat fenomenul, nu ma multumeste cu nimic. Chiar ma pune pe ganduri... oare nu, tocmai acest argument, ar trebui sa lege vesnic doua persoane? Nepasarea, indiferenta sau acceptarea, nu leaga nimic in mod trainic. De aceea nu-ti mai vorbesc!
Ma impleticesc in ganduri, pentru ca sunt atat de multe lucruri pe care mi-as dori sa ti le spun, incat nu le mai pot aduna, s-au risipit in timp, printre moleculele care dor. Astept, in schimb, sa-mi scri. Stiu ca o discutie fata-n fata, ne-ar limita cuvintele, sau le-ar scoate la iveala pe cele care ranesc. Astept sa intinzi mana catre mine, sa-mi spui ce nu mi-ai putut spune atunci cand timpul ti-era prieten, astept tremurul si vibratia aceea neinteleasa, dar unica si draga mie, pe care nu am reusit sa o gasesc niciunde. Astept sa-mi dai tu, o farama din tine, sa o port cu mine pana la capatul lumii.

2 comentarii »

Sunt suparata  

Posted by Valentina




Dupa Teo, pleaca si Mihaela...

Iata un script, rereditat de AICI:
"Ştiţi, cea care scrie acum e o mamă care tocmai a venit de la grădiniţa fiului ei, care a avut o misiune foarte grea - să povestească singur, într-o prezentare power-point (eu am aflat ce-i aia doar pe la vreo 30 de ani...) despre ce-a învăţat anul acesta la grădiniţă, ce lucrări a făcut, de ce proiecte s-a ocupat. Evident, ca orice mamă "puternică", am plecat de-acolo cu ochii-n lacrimi de drăgălăşenia puiului meu şi de inocenţa lui.La aproape 5 ani citeşte perfect, vorbeşte engleza exact ca şi româna şi e unul dintre cei mai cuminţi copii, nu pentru că ar fi modelul mai tăcut sau mai retras, ci dimpotrivă, dar l-am educat într-atât încă să nu fie mofturos, alintat sau să ţipe aiurea. Mă uit la el şi-mi dau seama că e cel mai concret motiv de mândrie şi de zâmbet pe care-l are viaţa mea în acest moment. Pe el încă nu l-au atins mojiciile ziariştilor ticăloşi, nici bârfele spurcate ale vietăţilor rujate. Copilul meu se uită-n ochii mei şi-mi spune că mă iubeşte până la stele, exact atunci când îmi stau să ţâşnească lacrimi de ciudă şi de neputinţă când văd câte enormităţi şi aberaţii se scriu despre mine în gunoaie de ziare, câţi cretini şi analfabeţi mă înjură doar pentru că n-au nici o altă ocupaţie, câte pitzipoance devin celebre pentru că se intersectează cu viaţa mea, câţi idioţi mă dau în judecată pentru o brumă de publicitate sau pentru nişte bani după care le curg balele, câţi "colegi" de breaslă se simt mai înalţi, mai frumoşi şi mai bărbaţi înjurându-mă, câte bahmuţence se-ntrec în a-şi arăta adevăratul caracter şi enormele frustrări, câţi oameni buni mă roagă să nu plec, câţi oameni sărăci îmi mulţumesc pentru că i-am ajutat, câţi părinţi au venit cu copiii în braţe ca să-mi mulţumească şi să-mi arate că zâmbesc datorită ajutorului pe care l-am dat când erau bolnavi... Încet-încet fiecare enormitate, fiecare aberaţie scrisă despre mine a fost învinsă, fiecare adevăr al meu s-a aşezat liniştit şi concret peste toată mizeria unor oameni răi şi a unor ziare abjecte - am câştigat procesul cu fostul ziar Averea, actualul Click, pentru min­ciuna despre o aşa-zisă bătaie între mine şi Andreea Marin, care n-a avut loc niciodată. Am câştigat un proces de custodie, după ce atâtea ziare proaste s-au străduit să demonstreze cel mai jignitor fapt din lume - că n-aş fi o mamă bună pentru copilul meu drag. Am demonstrat apoi că bietul ratat de prim soţ al meu, Bogdan Rădulescu, a minţit cu neruşinare şi o cârdăşie de cea mai infracţională speţă cu ziarul Libertatea despre ne-divorţ şi port ilegal de nume. Tocmai a publicat ziarul Cancan dovada că am divorţat perfect legal şi că port perfect legal acest nume "de scenă". Poliţia Română, cea care s-a autosesizat în incidentul cu "paparazzi" de la acelaşi ziar ticălos, Libertatea, e doar la un pas de a-şi recunoaşte imensa greşeală şi de a răspunde în faţa instanţei pentru calomnie, ca şi fostul soţ neghiob Rădulescu, ca şi ziarul care a vrut cu orice preţ să mă mutileze mediatic, pentru că aşa i-or fi învăţat şefii de la Ringier că trebuie procedat cu oameni nevinovaţi, când e vorba despre vânzări cu orice preţ... Mi-aduc aminte de reacţii... ciudate ale unor colegi de-ai mei de trust la articole de ziare mondene, nu la ceea ce reprezint eu sau la ceea ce ştiau bine despre mine. Mă uit la oamenii disperaţi care mă roagă să-i ajut, că au copiii bolnavi sau că sunt săraci... Mă uit la declaraţii zdrăngănitoare ale unor oameni care au făcut parte din viaţa mea, mă uit la cântăreţe despre care nu vorbeşte nimeni decât atunci când îşi schimbă bărbatul, mă uit la halucinante poveşti despre milioane şi vile şi straturi întregi de rahat întinse tipografic pe primele pagini, mă uit la emisiuni de televiziune din cauza cărora alerg spre telecomandă ca să n-audă copilul meu grosolăniile şi agramatismele invitaţilor sau chiar ale "moderatorilor", mă uit cum multe din "vedetele" de azi nu sunt fiinţe care au muncit ceva sau au construit ceva, ci sunt doar nişte fiinţe decorative care spun tâmpenii şi pozează frumos... Mă uit la oamenii dragi mie, la câinii mei, la cărţile mele....Mă uit la pagina asta şi îmi doresc enorm să se facă vremea să plec... Plec supărată pe ţara mea, plec dezamăgită de breasla mea, plec scârbită de o presă mondenă jegoasă, plec îndurerată că nu mai pot ajuta nişte oameni care s-au bazat pe mine ani de zile, plec hotărâtă ca măcar fiului meu să-i fac dreptate, plec promiţându-le părinţilor mei prea trişti de atâta vreme că vor zâmbi din nou. Plec cu milă şi mirare pentru toţi proştii care m-au hulit şi m-au jignit - mă-ntreb sincer, ei cu ce s-au ales?... Plec renunţând la o meserie pe care am făcut-o ca un profesionist, ducându-mă până la maxima performanţă pe care poţi s-o ai în această ţară. Plec pentru că am luptat în Revo­luţie, crezând cu o imbecilă naivitate că o fac pentru mine, pentru o ţară care chiar merită şi pentru alţi oameni ca şi mine, care se încăpăţânează să trăiască sănătos, plin, frumos, interesant... Plec într-un moment de glorie - audienţe de primul loc, contracte de publicitate semnate, cereri nenumărate de apariţii pe coperţi pe care le tot refuz... zeci de premii, cele mai importante din ţara asta, atât pentru televi­ziune, cât şi pentru activitatea umanitară... Port o glorie care mă răneşte la fiecare mişcare, oricât aş vrea să mă bucur de ea.Nu vreau să mă roage nimeni să rămân, nu mă interesează sentimentele nimănui despre plecarea mea din această ţară şi din această meserie - mă interesează să vă spun doar că a fi persoană publică în România e echivalent cu a fi un fir de usturoi verde într-un buchet de panseluţe - oricâte calităţi ai avea, oricât bine ai face, oricât ar fi de necesară şi de curativă ar putea fi prezenţa ta şi de inutilă cea a panseluţelor decorative care se usucă imediat, tot usturoiul deranjează, tot mirosul lui îi face pe cei "fini" să aleagă mereu panseluţele...Mă doare că ţara mea nu mai are drumuri care să ducă spre lumină, mă doare că orice om de bună-credinţă devine o ţintă în care se aruncă cu cele mai otrăvite săgeţi, mă doare că atâţia oameni buni şi frumoşi nu mai sunt reprezentaţi decât de ziare care-i mint şi-i prostesc, de televiziuni care se manelizează şi de nişte apariţii tulburător de nesemnificative şi de periculoase pentru viitorul României. Mă doare lipsa promptă de reacţie a ziariştilor profesionişti, mă doare cititorul tâmpit care alege mizeria, nu informaţia, mă rod înjurăturile unei gloate impotente de oameni nerealizaţi, mă enervează că în ţara asta nu poţi face nici politică, nici artă, nici sport, nici muzică, nici performanţă de orice fel fără să fii înjurat de un netrebnic sau de o haită de netrebnici.Eu cred că România pierde oameni şi rămâne tot mai mult cu haite. Mai mici, mai mari, dar haite, care atacă doar pentru că celui mai prost dintre ei i se năzare ceva.Iertaţi-mă, eu mă retrag pentru că vreau să mă bucur de viaţă şi vreau să-i ofer o altă şansă şi o altă lume băiatului meu. Iertaţi-mă, dar pot şi am să o şi fac. Mi-aş lua cu mine câte ceva, dar acum totul e tulbure şi nu ştiu ce să aleg. Sunt convinsă că şi eu, şi România putem trăi una fără cealaltă...P.S. Sunt câteva sute de oameni care-mi scriu să-i ajut, că-s disperaţi şi au copii bolnavi de cancer sau au alte tragedii. Îi rog respectuos şi cu ochii-n pământ să-i scrie fostului meu soţ, Bogdan Rădulescu, cel care m-a dat în judecată recent pentru că i-aş fi folosit abuziv numele - nume cu care am strâns şi am donat peste 7 mi­lioane de euro numai pentru copii bolnavi şi spitale de copiii din România - şi să-l roage pe el să îi ajute. De asemenea, vă rog să vă adresaţi trustului Ringier şi mai ales "jurnaliştilor" de la Libertatea ca să susţină financiar centrul Hospice, Casa Speranţei - unde sunt peste 120 de copii cu boli incurabile pe care-i ajut de opt ani şi tot ei să preia toate organizaţiile umanitare pentru care încetez să mai lucrez - United Way, Salvaţi Copiii, Mai mult verde, Crucea Roşie, Special Olympics, Fundaţia "Teodora Georgescu" pentru copiii bolnavi de cancer (unde sunt vicepreşedinte, dar îi cedez locul celui mai ticălos "ziarist de la Libertatea", Cristi Burcioiu) ş.a.m.d. Rog fiecare nesimţit care m-a înjurat degeaba să doneze 100 de lei pentru fiecare copil bolnav internat la Marie Curie... Staţi linistiţi, n-o s-o facă nimeni, dar o să li se pară în continuare "inteligent" să judece o femeie după numele tatălui ei. V-aţi gândit vreodată că tatăl meu, profesorul Florin Ţiganu, a făcut cele două infarcturi şi din cauza felului în care aţi râs ba de mine, ba de numele lui sau al tatălui său, Serghei Ţiganu, unul din puţinii eroi adevăraţi, pilot militar în cel de-al doilea război mondial?... Nu m-am gân­dit că ar trebui să las vreun "testament", dar mi-ar plăcea ca orice forumist tâmpit şi agramat, orice ziarist idiot şi neprofesionist, orice coleg de breaslă fără caracter să preia câte o cauză umanitară pentru care am lucrat. Şi mi-aş dori ca "Duminica în familie" să rămână în casele românilor, prezentată de o fiinţă care să respecte ca şi mine, cu sfinţenie, publicul şi valorile nestemate ale României, culturale, artistice, sportive, literare... Plec cu sufletul făcut bucăţi, dar cu spatele foarte drept şi cu privirea fix în ochii ţării mele. Mulţumesc publicului meu. Pentru tot.Astăzi, întrebarea de pus pe gând e "Cine urmează?"...Mihaela Schwartzenberg(ca să nu mai rămână nici urmă de "rădulescu"...)"

Spre ce mama dracu ne indreptam????????????????


2 comentarii »

In concediu  

Posted by Valentina

Incepand de astazi, sunt intr-un bine-meritat concediu de trei saptamani. NU VOI AVEA ACCES LA NET, desi sunt sigura ca voi face tot ce-mi sta in putinta sa ajung la un PC. Dar... eu inca mai sper.
In alta ordine de idei, strang semnaturi pe pentru a sprijini candidatura Principelui Radu Duda. Macar atat sa fac si eu, pentru ceea ce cred ca ne poate salva... sa dau o mana de ajutor. Astfel incat, daca sunteti interesati si dispusi sa sprijiniti initiativa sa, va rog sa-mi trimiteti un E-mail pe adresa: valentinaghe@yahoo.com, care sa contina: nume, prenume, data si locul nasteri, domiciliu, serie+nr de identitate, CNP.
Intr-o singura saptamana, de cand am primit listele, avem peste 200 de semnaturi stranse, doar de la hunedoreni, ceea ce ma entuzistmeaza si ma determina sa cred ca... poate se poate! Presupun ca exista peste tot persoane care aduna semnaturi, dara... daca nu dati de persoanele din orasele in care domiciliati, trimiteti-mi mie datele voastre si le voi centraliza cu placere. Daca credeti cu adrvarat in forta acestui gest, de a aduce Romania in sfera politica si sociala pe care o merita, primul pas este acest acord de a-l trimite pe Radu Duda in lupta. EU CRED!!!!
La intoarcerea din concediu, am sa va semnalez si o surpriza, dar nu divulg mai mult, pentru a nu purta ghinion protagonistilor.
In rest, cei ce doresc sa dea de mine, cu siguranta au un nr. de telefon, sau un prieten care sa-l detina.
Concediu placut mie! Spor la treaba voua! Si... numai bine!

1 comentarii »

La multi ani Lenu!  

Posted by Valentina




click to create your own

1 comentarii »

Am furat si eu, no!  

Posted by Valentina

Am gasit o poezioara expresiva pe blogul lui Terteci, care a gasit-o si el pe blogul lui SCEPTIK care a luat-o de la Radu Gyr si pe care o republic si eu, nu de alta, dar zau ca merita!


Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care să lupte nu mai vor.

Cat inima în piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
când te ridici cu-n steag, mai sus ?

Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.
Finalul il stiu de mult, de pe vremea cand scriam cu totii in caietele de amintiri, dar pe de-a-ntregul n-am vazut-o decat acum si e geniala.
sau....
N-ai dezmierda, de n-ai sti sa blestemi;
Zambesc numai acei care suspina.
De n-ai fi ras, n-ai fi stiut sa gemi
De n-ai fi plans, n-ai duce-n ochi lumina.

Si daca singur rana nu-ti legai,
Cu mana ta n-ai unge rani straine
N-ai jindui dupa un colt de rai,
De n-ai purta un ciob de iad in tine.

Nu te ridici spre slavi pana nu cazi
Cu fruntea grea in pulberea amara.
Si daca-nvii in zambetul de azi
E c-ai murit in lacrima de-aseara.

0 comentarii »

Cinci (5) zile fara apa  

Posted by Valentina

Pentru orice natiune civilizata, poate parea absurd, imposibil, aberant. Si totusi, se intampla in mod real, undeva in Europa anului 2009, intr-o tara numita inconstient "tara aleasa"... Romania, exact in Hunedoara, orasul meu de bastina, impresionant de tragic, exact pe strada mea si chiar in blocul meu. Cinci zile fara apa pe care sa o folosesc la mancare, fara sa ma pot spala ca un om civilizat, fara sa pot trage apa la toaleta, fara sa-mi spal copilul, fara sa-mi spal hainele, etc. Norocul meu, care... precizez, nu e al tuturor, este ca am masina si am putut merge la izvor de 2-3 ori pe zi, sa-mi umplu cateva bidoane de apa. Dar asta presupune benzina arsa in folosul comunitatii, bani pe care nu mi da Apaprodul, paguba pe care nu mi-o justifica nici o actiune de recuperare financiara. La un moment dat, faceam slalom printre bidoane, ibrice, oale cu apa, improvizam tot felul de chestii care m-ar fi putut face sa uit in ce situatie ma aflu. Si... de ce? Pentru ca Apaprodul este impotent!!! Apaprodul, ca orice autoritate fara autoritate, face contracte cu asociatiile de locatari/proprietari, urmand ca acestea sa faca la randul lor, contract cu fiecare dintre noi. Am sunat la Protectia Consumatorului. Acolo mi-a raspuns alt ingatuit, care imi spunea aproape fara voce ca nu are ce face. Ca ne aflam intr-un viciu de procedura, iar Protectia Consumatorului nu poate interveni intre doi agenti economici, adica Apaprod versus Asociatie, pentru ca nu tine de atributiunile lor. Intrebat care ar fi varianta de rezolvare, acest domn, aproape doamna, ma trimitea la primarie, la nu stiu ce dracu de serviciu, fara a se-ntreba macar o secunda, de ce ma trimite acolo cand primarul, primaria, presa si in principiu, toata lumea cunoaste situatia. Pentru ca, sa nu intelegeti gresit, nu ma aflu doar eu in aceasta situatie, ci zeci, poate chiar cateva sute de familii. Intrebarea se pune altfel: ce sa caut eu la un primar caruia nu-i pasa de cetatenii din urbea sa? Ce sa-mi spuna sau sa-mi rezolve mie un astfel de om, care nu reuseste sa se puna in deplin acord cu promisiunile facute acum exact un an, sau cu emanatiile lui aproape agramate, de june reintors la vatra si zoro neinteles. Daca lor le curgea apa calda, cu tot cu clabuci, pe... piele... de ce s-ar gandi macar o clipa la copii spalati cu prosopul umed, la batrana mea vecina de la etajul doi, aflata in imposibilitate motorie, careia nu avea cine sa-i aduca apa de 2-3 ori pe zi. Nici nu ma gandesc cum au reusit sa-i faca igienizarea, sau cum s-au descurcat acei batrani. Cine credeti ca s-a gandit la batrana de 90 de ani de la etajul trei, care nu a iesit din casa de luni de zile si care era sa faca comotie cerebrala ieri, vazand ca nu mai are nici o sansa sa respire in propria casa. Pentru ca tot apartamentul ei mirosea ca un wc public. Cine s-a gandit la cei bolnavi, care au arsuri, sau egzeme ce trebuie spalate si dezinfectate zilnic? Primarul? Consilierii? Directorii Apaprod? Prefectul? Va asigur eu ca NU! Daca unul singur, dintre toti cei carora le scrie pixul cu pasta scumpa, uninominala sau desemnabila, ar fi avut un gram de omenie vie, in tot oraganismul de care dispun, ar fi inteles ca este absurd si inuman ce se intampla. Daca unul singur ar fi varat nasul mai adanc in situatia aceasta, capetele de sus se plecau si nicidecum ale unor oameni care-si platesc datoriile urbane si gospodaresti, inainte de a-si duce bucata de paine la gura. Eu nu ma numar printre cei constiinciosi cu platile. Pentru ca sunt prea aiurita. Am un fundal prea zbuciumat, ca sa rabd cozile la gaz, curent, impozite si alte astfel de imposibilitati romanesti. Astfel ca, daca mama nu-si aminteste sa-mi achite datoriile, am si eu, sanse reale sa ma fac de mare cola-cao. Dar sunt pensionari, care mai bine nu mananca decat sa nu-si achite datoriile catre furnizor sau stat. De ei imi pare cu adevarat rau.
Dar..... Dar mi s-au intamplat si cateva lucruri bune, ca de exemplu, AM APA DE CATEVA OREEEEEEEEEEEEE! Pentru mine, experienta in sine a fost benefica, pentru ca am inteles perfect mesajul prietenei mele (Gavrileasca... va spun alta data cateva chestii despre ea) care imi spunea sa nu irosesc apa, pentru ca ea iubeste delfinii. Preferam sa fac un sacrificiu mult mai indelungat de dragul delfinilor, decat sa le satisfac unora aceste mofturi macabre.
In sinea mea, prefer sa sterg cu buretele momentele ingrozitor de scarboase prin care am trecut, sa trec la pierderi benzina consumata cu drumurile la izvor si-mi voi imagina ca, experienta si indurarile mele, au salvat viata unui delfin... poate chiar doi.

1 comentarii »

La multi ani Europa!.... ca eu n-am apa nici sa beau!  

Posted by Valentina

Nu ca as bea apa de la robinet, dar mi-am platit facturile, nu deranjez pe nimeni, ba mai mult, platesc si pe o tanti Aglaia care pe semne ca ne face curatenie in scara, dar n-am vazut-o de jumatate de an, ma supun oricaror reguli de prost gust si proasta factura a oricaror meseriasi ce dau cu bila prin Romania, iar eu n-am APAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!
Pai daca le transmit acum eu, alora de s-au gandit sa ne taie apa, una mica asa de bine si fericire, ca de exemplu.... sa le iasa bube-n cur, cand le-o fi lumea mai draga, vor spune ca-s o nenorocita care dau cu blestemul dupa ei. Daca le zic ca-s niste oligofreni nenorociti, ca nu ma pot spala, nu pot face mancare, nu-mi pot spala copilul, nu pot trage apa la sfanta buda si multe altele, vor zice ca n-au ce-mi face, ca sunt datornici cu mine-n bloc si na!... pentru doi tembeli sufera 19 familii, care, zau!... nu au facut nici un pact de viata cu tembelii, ca de exemplu: la bine si la rau! Pe de alta parte, daca tac, vor spune: NA! S-a resemnat nebuna! Ei bine, aruncatori cu bila, raduci, haduci, arionuci si ce-o mai fi prin ograda, amestecati-le pe toate, adica va spun de bine, meseriasilor, sa va iasa bube-n cur, sa nu mai dormiti noaptea, sa va puta casa a kkt, iar nebuna nu s-a resemnat, maine strange cateva sute de semnaturi, pe care le duce la protectia consumatorului, le trimite catre guvern, catre Comisia de Monitorizare a Uniunii Europene, iar daca nu va satisfac nici asa, cred ca imi voi sfatiu vecinii, sa-si faca necesitatile in fata blocului, direct pe aleea de langa scoala, ca doar acolo nu au nevoie sa traga apa, poate astfel va sesizati si voi ca sunteti prosti si incompetenti, iar pentru cateva persoane care v-au sfidat ca pe viermi, nu am de ce sa sufar eu, care v-am dat bai sa va platiti spagile, comisioanele si alte cele...
Ca sa va fie misiunea mai usoara, va dau un indiciu: "doamna Neamtu" !!! Stiti cum se depun banii in alte conturi personale, pana se strange dobanda aferenta unor cheltuieli necesare, administratorilor de asociatii? Iar ca sa intelegeti ce va spun, cunosc un caz concret, din Deva, unde o persoana, pentru 4 500 de RON a fost data in judecata de catre asociatie, avand termen de executare silita pe data de 29 aprilie 2009, in conditiile in care persoana are un venit de 190 RON, are nevoie de un transplant de inima pe care nu-l va face niciodata, iar ca meniul sa fie complet, mai are in intretinere si un copil de 9 ani. De ce nu-i actionati in instanta, traiasca famila voastra? De ce nu le puneti poprire pe venit? De ce nu le luati casele, daca v-au prejudiciat cu ceva? De ce trebuie sa ma amestecati pe mine si alte zeci de familii in buda lor? Interesant este ca tocmai acesti datornici, au super-masini in fata blocului, si-au renovat apartamentele, sunt plini de aur si de alte sofisticaturi, iar eu sufar din cauza lor... vi se pare corect, normal si firesc? MIE NU!
P.S. cand nu veti mai putea sta pe fund, din cauza bubelor, sa va amintiti de mine, si de faptul ca puteti sta pe cap, deoarece acolo nu doare si nu creste nimic!

6 comentarii »

Nebun cu semnalizare  

Posted by Valentina

Avertisment!

Acest filmulet nu este recomandat copiilor sub 18 ani, decat cu acordul medicilor. 
Total nerecomandat bolnavilor de inima, avarilor, chibitilor, calicilor... etc!












4 comentarii »

Romani, Romania si adevaruri nerostite...  

Posted by Valentina


"Nu am dus lipsa de talent, nici de noroc. Am dus lipsa de institutii.

In tari cu institutii si reguli, in care profesionalismul este respectat si are o greutate in societate, promisiunile neonorate sunt taxate pe loc, nu doar la alegeri, din patru in patru ani.

In România, promisiunile neonorate nu au fost sanctionate de o societate civila consolidata, pentru ca nu avem asa ceva. Avem doar individualitati, adesea stralucitoare si egoiste.
In tara noastra, cresterea economica relativa si constanta si simtul umorului dezvoltat au facut ca oamenii sa ignore promisiunile politicienilor. Astfel, au luat nastere doua lumi: una in care politicienii promit si nu fac si alta in care oamenii sunt obisnuiti sa isi rezolve problemele singuri. Românii au pierdut orice speranta fata de liderii lor, intrucat rotatia politicienilor a fost completa, in ultimii doisprezece ani.
Cele doua “lumi”, din pacate, s-au intersectat in anul 2009. Criza economica i-a adus pe români in situatia in care trebuie sa se uite catre cineva. Cineva care sa le dea o speranta. Dupa douazeci de ani, oamenii incep sa isi dea seama cât de grava este incompetenta celor care ii conduc, in momentul in care acestia trebuie sa FACA ceva.
Inainte, românii se miscau intr-o lume care progresa, rupta de cea politica. Criza a inchis usile acelei lumi. Intorcandu-se catre cei pusi sa-i conduca, românii gasesc alta usa inchisa: inexistenta unor institutii solide, performate, respectabile.
Anul 2009 aduce un moment nefericit care, din pacate, trebuia sa vina la un moment dat. Un moment pentru care exista in limba româna zicala: “a ajunge la fundul sacului”. Niciodata, in epoca democratiei si a libertatilor, românii nu au fost mai putin respectati in strainatate si mai desconsiderati in propria tara.
Pentru o tara libera si democratica, nimic nu este mai devastator decât o administratie neperformanta, amatoare si egoista si o societate civila in care mediocri ori expirati cu staif fac genuflexiuni in fata celor cu bani sau cu putere. Ambele categorii sunt vulnerabile in fata populismului. Iar populismul, in astfel de circumstante, nu mai are limite sau rusine."

Pricipele Radu Duda___________________ mai multe AICI!

0 comentarii »

Cum mi-au furat mogulii munca...  

Posted by Valentina

Iata secvante din cele mai prestigioase buletine de stiri, de la cele mai cunoscute (si bogate) televiziuni din Romania, care mi-au folosit imaginile, fara a scrie sursa, producatorul sau .... cel putin, sa-mi ceara permisiunea, mai ales ca pe youtube exista toate datele de contact cre i-ar fi putut interesa.


S-a stins inca o voce de aur a folclorului romanesc - cantareata Valeria Peter Predescu a incetat din viata luni noapte, la Bistrita, in urma unui stop cardio-respirator.
Vezi mai multe video din Stiri »
Nu-l mai pun la socoteala pe Dan Diaconescu, care a difuzat in totalitate aceste clipuri. Daneeeeeeeeeeee!!!!!!!!! Difuzaza si interviul si spune si producatorul, asa, de sanki!

Iata si dovada despre care vorbeam: aveti mai jos interviul acordat jurnalului nostru de suflet de catre Valeria Peter Predescu, cat si clipurile filmate de noi, cu aceasta ocazie, folosite cu lejeritate de ProTv si multe alte televiziuni, cat si de ziarele on line, pe care le veti putea verifica mai jos.


Interviu Valeria Peter Predescu
Vezi mai multe video din Divertisment »

Alti furaciosi, care puteau sa specifice undeva, intr-un coltisor si numele producatorului: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/849067/Lumina-la-Bethleem-pentru-Valeria-Peter-Predescu/ , http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/848998/A-murit-Valeria-Peter-Predescu-/ , http://www.hotnews.ro/stiri-ultima_ora-5641514-video-valeria-peter-predescu-cunoscuta-cantareata-muzica-populara-murit-luni-seara.htm , http://www.mediafax.ro/cultura-media/valeria-peter-predescu-a-decedat-in-urma-unui-stop-cardio-respirator.html?1706;4247807 , http://www.adevarul.ro/articole/a-murit-valeria-peter-predescu.html , http://www.click.ro/Ultima_Ora/a-murit-solista-valeria-peter-predescu si multe altele... Am postat pe youtube o parte dn munca noastra, ca o lume intreaga sa se poata bucura de lucruri frumoase, nicidecum sa-si insuseasca aceasta munca, moguli de presa, pentru a-si face rating.

1 comentarii »