Astazi am participat la filmarile Constiintei Violete, pardon, la DUMINICI VIOLETE, sau... ca sa ma intelegeti cand nici macar eu nu ma inteleg, am fost la Violeta la emisiune. Cam asa s-au desfasurat lucrurile:
Alaturi de Violeta Deminescu si Mihaela Petrovici
Daca v-ati intrebat intre timp, atunci DAAAA!!!... mi-am schimbat freza...
Un post dedicat tuturor celor care au o saptamana grea, multumesc asemenea!!!.. in special colegei Laura, care mi-a zdrobit si ultima farama de putinta, de a o face sa zambeasca. Nu mai pot cu nervii!!! Daca nici asa nu-i trece, aplicam planul B! Nu ma intrebati care e ala, pentru ca nici nu stie ce o asteapta!
Cum e sa inveti din "inceputuri"?... Cum e sa inveti din ce credeai ca e pura fictiune, a unui nebun ce nu si-a inteles viata pe de-a-ntregul?.. Este... ca si cum ai ramane spectator si te-ai aplauda singur la final, fie ca ti-a iesit regizoreala, fie ca nu... Si mi-am adus aminte de doua lucruri: acum ceva timp, un bun prieten mi-a zis ca "bobul trebuie sa putrezeasca intai si mai apoi incolteste graul"... Apoi mi-am amitit de Riga Crypto si Lapona Enigel... nici nu mai stiu in ce naiba de clasa am invatat-o. Si revin cu nedumerirea: de ce n-ar putea incoltii graul, fara sa putrezeasca? Si de ce n-a avut Riga Crypto atata sange-n intalatie, incat sa se prajeasca la soare? La naiba!
Nu stiu de unde vin zambetele... De curand, mi-a trecut prin cap ideea ca ar veni din lacrimi. Nu stiu limbajul destinului... Dar, de curand am aflat ca nu poti face decat cum vrea el. Nu stiu daca voi scrie vreodata despre propria fericire... Dar, voi renunta la orice secunda din fericirea mea, pentru zambetul tau!
Stiu! Astazi e sambata! Ei si? Eu scriu de duminca. Nu pretind ca ar avea vreo logica, dar, in definitiv, mai exista ceva logic in lumea asta? Asa ca, atata timp cat imi e bine, e... duminica! In plus, mi-am linistit sufletul si lucrez la un proiect, poate cel mai amplu de pana acum, despre care am sa va vorbesc in cateva zile. Tot ce va pot scrie acum, este ca, in acest proiect sunt implicate cam 30 de persoane pe saptamana, fiecare stie ce are de facut, sunt oameni capabili, cu daruire pentru munca lor si sper sa ne bucuram cu totii la final, de un "produs" de calitate.
Si, pentru ca tot e duminica in capul meu, am sa va arat ceva. Urmariti acest clip:
class="content"> Joana Benedek este protagonista rolului principl feminin din clip, iar pentru cei care nu stiu inca, este romanca pur -sange. DespreAlejandro Fernandez nu mai am ce comenta, pentru ca se vede cu ochiul liber, iar daca inchizi ochii si iti lasi inima sa-l asculte, rezultatul este la superlativ. Am insa o mare dilema, inainte de a-mi promite mie ca, intr-o buna zi, voi incerca o filmare similara: sarutul din clip este pasional si real, sau e un teatru bine jucat?
Ma tot gandesc de cateva zile, cum si ce sa fac... Daca scriu, trebuie sa am grija ce scriu! Daca scriu doar ca sa scriu, nu-i corect, pentru ca eu, aici, nu mint! Si atunci, cum sa fac, sa ma impac in primul rand cu mine, apoi cu diversi si diverse? Nasol!... imi zic si, mai cuget o data...
DA! Stiu ce pot sa fac! Sa nu ma mint macar pe mine. Voi... treaba voastra ce intelegeti!
Am sa incep capitolul "diversi" cu intamplarea de dinaintea sarbatorilor Pascale. Mai intai de toate, trebuie sa cititi asta! Am citit-o si eu la vremea ei si am strambat din nas a dezaprobare. Apoi mi-a venit vremea sa ma dau cu capul de sfanta spovedanie. In Saptamana Mare, mi-am cam vazut de treaba. N-am prea facut d'alea nefacute... Asa ca, in "vinerea neagra" cum spun batranii, m-am gandit sa ma spovedesc si sa ma impartasesc, daca mi se va da dezlegare. Inainte sa plec la spovedit, m-am mai socotit eu cu mine o data. De peste zece ani, ii spun secretele mele unui singur preot. Anul acesta, mi-au iesit socotelile cu virgula si, m-am gandit logic: de-ar fi sa afle bietul om, ce-a patit sufletul meu in ultimul timp si prin cate am trecut, dar inainte de toate, cand ar afla ce-am putut sa fac... moare bietul om de inima, inainte sa imi ierte pacatele. Si atunci, intr-un gest de prietenie, am hotarat sa-l crut pe duhovnicul pacatelor mele, de spovedania aceasta si, dupa cum e de-nteles, sa-l incarc pe altul, necunoscut, cu pacatele mele. Normal ca si aici mi-a dat usor cu virgula... adica, fiind un preot necunoscut, ar putea sa nu mi le ierte si, atunci, ce ma fac? In ultima instanta, inima preasfantului meu prieten a fost mai de pret ca iertarea pacatelor mele, pentru care, oricum voi da socoteala, asa ca am decis in final sa caut un preot care sa nu ma cunoasca. Zis si facut! Gasit popa, sari pe el! Dar aici, alta belea. Pe langa descoperirea crudei realitati din aricolul sugerat mai devreme, cand ajung la rand, sa ma spovedesc, ma intreaba preotul: molifta aveti? Eu ma uit nedumerita, stiind ce ar presupune denumirea initiala de molifta, mai fac o socoteala rapida si zic: am! Popa ma priveste lung, ridica o spranceana, apoi zice: cum aveti, ca eu stiu ca nu aveti? Ma uit si eu lung la el si il intreb aproape fara glas: cum adica, daca am molifta? Eu n-am nascut de curand... "Pai da! zice popa... n-aveti! Stiam eu!" si pleaca. Eu grabesc pasul dupa el si insist: parinte, cu spovedania mea cum ramane? "Nu se face!" zice popa, "dupa Paste daca vreti." Parinte, insist eu, e tarziu dupa Paste, eu vreau acum. "Aveti molifta?" mai intreba el o data... N-am!... zic eu. "Pai aia zic si eu! N-aveti molifta, nu va spovediti. Asta e!" si pleca...
Cu alte cuvinte, s-a inchis pravalia. Am iesit din biserica, i-am mai tras o socoteala si mi-am dat seama, ca e mai bine sa ai pile la popi, decat fara. Daca ma duceam din prima la popa-prieten, imi asculta apasarile, imi dadea iertarile, ma si impartasea si... faceam si eu Pastele ca tot omul, asa... mi-am facut si pacate, spunand in gand tot felul de lucruri nasoale la adresa moliftierului, nici pacatele nu mi le-am spus, nici de iertat nu m-a iertat nimeni, iar de impartasit nici nu mai poate fi vorba. Drept urmare, m-am intors acasa, m-am dus la oglinda si am inceput, conform unor sfaturi anterioare, sa ma spovedesc singura. Mi-am spus tot ce-am avut sa-mi spun, mi-am dat rapid doua palme din vole, sa nu ma dezmeticesc cumva si sa ratez vreuna, am luat o gura de apa rece si m-am apucat sa transez una bucata miel.
In noaptea Invierii, m-am apucat iar de socotit. N-am facut ce faceam in anii anteriori, drept care, am preferat sa merg la o biserica din apropiere. Aici, alte patanii: a iesit preotul cu alaiul, a inconjurat biserica, o data, de doua ori, de trei ori, apoi s-a asezat la o masa. Mie mi s-a facut frig si am intrat in masina, lasand-o pe mama om de baza la procesiunea Invierii. La scurt timp, vine si ea in masina. Era trecut de miezul noptii. O intreb ce se intampla, iar ea-mi spune: plecam! Cum sa plecam?... intreb eu uimita. "Asa bine, zicea ea. Plecam si ne intoarcem peste doua ore." Fac ochii cat cepele si ii cer macar o explicatie. Mi se spune asa: "aici, se imparte Pastele la ora doua." Intre timp, vad lumea plecand, grupuri, grupulete. Imi dau seama ca nu e gluma si mai cer lamuriri: pai,popa ce face? "Slujeste!"zice mama. "Bine! zic eu... atunci stam aici doua ceasuri si asteptam." Pe la ora doua, am luat ce aveam de luat si am plecat acasa, timp in care fiica-mea m-a batut in cap cu o papusa, mi-a oracait la urechi o broasca, mama a tras un pui de somn, cersetorii mi-au batut in geam, iar la final, m-am intretinut cu vreo zece batranei, care mai ramasasera la slijba. Am ajuns acasa, mi-am pus copilul in pat si l-am culcat, dupa care am zabovit un ceas prin bucatarie. In ziua de Paste, am facut puzzle cu fiica-mea, ne-am jucat baba -oarba si am spart toate ouale din dotare. Unul a fost nefiert, drept urmare am prestat si un mic smotru la covor. Si uite asa, au trecut sarbatorile...
Dupa primele zile de Paste, m-au apucat alte pandalii si am intrat in silencio stampa cu toata lumea. Cand nu mai aveam lacrimi, executam o cana cu apa si, o luam de la capat. Am urlat din toate puterile, acolo unde iarba se uneste cu cerul, pana am ragusit, pana n-am mai avut putere. Apoi m-am calmat si sunt gata s-o iau de la capat, caci gadul meu m-a privit in ochi, iar ochii lui erau la fel de ai mei ca din totdeuna.
In principiu, la ora asta ar trebui sa fac altceva, dar mi-am dat seama ca muza mea nu s-a unit cu mine cum mi-as fi dorit eu, drept urmare, am sa urmez un sfat si-am sa ma duc la culcare, pana nu-mi adoarme gandul. Te iubesc enorm! ... pana la finalul iubirii...
In primul rand, vreau sa aveti rabdarea si ingaduinta unui suflet plin de iubire de a asculta in intregime, ceea ce a mangaiat sufletul meu in ultimul timp:
Apoi, am sa fac un tur de forta, prin capsorul meu si prin ceea ce macina sufletul meu. Am sa incep prin a va spune ca m-am mai sucit o data... Stiu... e mult de lamurit, de aceea n-am sa va spun nimic... sau aproape nimic. In principiu, "izvorul meu cu apa vie" mi-a adus un strop, pe buze, atunci cand credeam mai putin intr-o salvare. Apoi m-a atins o bagheta magica, fara de care nu m-as fi putut ridica. Ce nu te omoara, te face, intr-adevar, mai puternic. Am stat si am mai cantarit o data. Am ascultat glasul inimii mele si am tras concluzii: m-am gandit atat de mult la altii, incat nici nu mi-am mai dat seama ca exist. Drept care: RELOAD! Am suferit pentru ceva ce nu avea sens, pentru ca in durerea mea, am uitat ca Dumnezeu stie perfect ce face cu noi, cu fiecare.
"... iar gandu-ntrebarii se-ntoarce la gand
Si cantul cantarii se-ntoarce la cant..." a spus-o marele Dorel Visan, nu eu! Dar i-am salvat ideea, pentru ca mi-am luat putere din adevarul semintelor ei.
"Parca Te vad, Doamne Iisuse, cum te rogi pentru mine
Si eu in loc sa-ti multumesc, te rastignesc pe Tine... (...) "Mereu te caut Doamne, cand ma incearca cel mai viclean ca mine... Atunci Iti simt puterea, atunci imi simt marirea Si cum Tu singur imi dai desavarsirea... Abia atunci pot intelege, ce la-ndemana-i taina Cum ca iubirii, ii e de-ajuns IUBIREA!"
Iar ca lucrarea Lui sa fie desavarsita, sa ma scuture definitiv, am primit o veste, pe care o asteptam de-o viata. Astfel incat, va dau o veste buna: in curand va voi surprinde cu semnul pe care Mantuitorul mi l-a daruit in Saptamana Patimilor Sale, in saptamana patimilor noastre.
"Astept invierea mortilor si viata... care va sa vie!..."
Am inceput sa scriu... am scris si am ramas cu toate cuvintele suspendate intr-o conversatie telefonica de doua ore... Asa ca, am renuntat!
Am vrut sa scriu despre o zi, in care viata mea s-a mai dat peste cap de doua ori, despre socul de a-mi vedea sufletul pus pe esafod, in timp ce toata iubirea din el era transformata in moneda de schimb. Viata asta m-a invatat un lucru important: chiar daca fiecare avem pretul nostru, sufletului nu-i putem stabili valoarea niciodata!!! N-am de gand sa cumpar nici destinul, nici iubirea nimanui. Daca voi avea parte de ochii pe care-i iubesc, cu siguranta vor apartine unui barbat puternic, care sa-si asume viata in mod categoric, sa daruiasca mai mult decat primeste si sa ma iubeasca pentru ceea ce sunt atat pentru mine, cat si pentru el. Cel de-al doilea soc, l-am avut cand, privindu-mi in ochi omul iubit, n-am vazut decat umilinta, sub toate aspectele ei...
Asa incat, in mod sigur, imi iau o pauza de o luna, poate doua, poate de o viata, atat de la pagina sufletului meu, cat si de la mine. Daca am asteptat un raspuns, ca sa pot pleca, acum il am si nu mai am ce astepta...
Fiind in postul Sfintei Invieri a Mantuitorului, poate ca ar fi potrivit sa va urez ceva... desi mi-e greu sa-mi gasesc cuvintele, mi-e greu sa cred ca a mai ramas in mine, macar un singur gand... Oricum, pentru cei care mi-au iubit cuvintele asternute aici, as vrea sa spun doar atat: cuvintele nu sunt centrul universului! Desi, puterea cuvantului poate strivi, sau salva un suflet. Daca puteti gasi in voi, semnificatia cuvantului "INVIERE", bucurati-va de fiecare bataie a inimii, de fiecare sarutare, de fiecare zambet, de fiecare farama de iubire! Ele sunt adevarata putere a "INVIERII"!
Pentru cei care cauta aici un eventual raspuns, ii sfatuiesc cu toata sinceritatea unui om pentru care nu mai exista nici pierderi, nici castiguri, sa caute puterea "INVIERII" in ei insisi, in culorile sufletelor lor, in dorintele si puterea fiecaruia de a iubi, de a darui, de trai O SINGURA DATA! Nici Isus Hristos nu a fost consemnat ca traind pe acest pamant de doua ori. Ori eu, nu sunt nici macar un apostol ratacit prin calendar. Dar am inteles ca "a iubi" inseamna a darui, a trai pentru fericirea celuilalt. Asa ca, mi-am pironit sufletul in propria cruce si nu-mi pot dori, decat sa puteti fi fericiti!
Sarbatori cu pace in inimi si petale de cires in ganduri!
Arhitectura deosebita, parcuri minunate, oameni frumosi si... primii mei pasi pe gheata, acolo unde mi-am mai lasat candva, o bucata de inima...
Intr-o singura zi, am vizitat tot ce s-a putut. Nu era sa ratez casa regala vieneza. Cu veztimentatia descentrata si parul prins in "dorul Lelii", dar uimita de tot ce-am vazut, pot sa va recomand sa aveti rabdarea de a vizita cateva locuri binecuvantate. Urmati-ma!
Nu mai am nici pasi pentru lumea asta, dar mi-au ramas o multime de amintiri si o inima, care inca zvacneste, chiar daca o face in pieptul altcuiva...
SUFLETUL MEU SFANT, bucura-te! Aici e lumea si viata ta si... ai stralucit, asa cum imi doream! Restul e doar o boare de vant, care m-a ingenunchiat pe mine. Dar si asa, in genunchi, imi este bine... am sa ma rog sa-ti fie bine!
De mult, de mult prea mult timp, cobor in mine, in adancurile mele, pentru a gasi o farama de energie care sa ma ridice din nou spre cer. LUMINA pe care o daruiam candva, nu-mi mai ajunge nici macar mie... Ma strange intunericul din mine, si-mi ia aerul cu tot cu zambete. Ce ciudat!... nu mai stiu nici sa zambesc!!! Mi-a ramas atat de putin din mine, incat mi-e teama sa nu ma pierd de tot. Am sperat, am varsat din mine si ultima lacrima, am sperat din nou, am alergat spre gandul care imi inalta inima si... l-am asteptat! Am asteptat sa se aseze pe cumpana lumii si sa cantareasca. Sa-si masoare sufletul, viata, dorintele... am asteptat si am sperat sa devina "gandul meu"!
Ciudat! Desi stiu ca stie ca e doar gandul meu, s-a asezat in mintea altcuiva. Cum sa indur deposedarea de tot ce-mi sta in gand? Cum sa-mi impart, ceea ce Dumnezeu a sadit in tot sufletul meu si, cum sa-mi las gandul altcuiva???
Si atunci, intr-un gest disperat si cu o ultima farama de onoare, ma asez in bratele gandului meu, pe aceeasi covertura albastra precum cerul lumii, si, adunandu-mi fiecare farama de putere, de indrazneala si dorinta, i-am mai cerut o data:
... sufletul meu, daca iubirea ta imensa mi-ar putea da puterea de a te astepta toti cei 400 de ani promisi, m-ai gasi de fiecare data, acolo unde m-ai lasat ultima oara, as astepta in genunchi, in rugaciunea de-a veni, de-a te privi in ochi in fiecare dimineata. De-ar putea, iubirea mea fara margini, ce ti-o daruiesc in toate secundele unui minut, prin toate minutele vietii mele, sa indrepte durerea trupului meu, a inimii care ma ucide la fiecare plecare a ta, daca m-as putea impietri pana ai veni, cu siguranta as mai salva ceva din mine... Dar, vezi tu, viata mea!?!,... timpul nu sta pe loc! Secundele tale trec, asa cum trec si ale mele, iar aceste secunde ucid un om, nu sfarama o stanca...in timp ce refrenul asteptarilor imposibile, nu-l mai canti tu, ci galsul inimii mele...
Este cea mai frumoasa declaratie de dragoste, pe care am primit-o in aceasta viata! De aceea am postat-o ca si titlu, de aceea n-am s-o uit niciodata!
Sunt, intr-adevar, cea mai autentica balanta din cate exista sub soare... nu contenesc nici o clipa balansarea... acum sunt la doi metrii sub pamant, iar in secunda urmatoare, ating cerul cu varful degetelor. Si, DA! Poate ca "sacul" si-a gasit "petecul"! Cum as putea fi veritabila, fara motorul care ma coboara, apoi ma urca, iar in clipa de dupa... imi da drumul si, iar cad, iar ma inalt... un perpetuum mobile al sufletului meu, al GANDULUI care nu ma ajuta sa-i masor,niciodata, iubirea.
Ma uit in jurul meu, imi privesc gadul in profunzimea ochilor sai, apoi ii sarut ca de "noapte buna!", si-l privesc, mangaindu-i fata pana adoarme in mangaierea mea si... ma intreb: divina sa fie iubirea mea, sau este doar o joaca a ingerilor pe pamant? Si-mi dau seama ca, oricum ar fi, si ingerii sunt divini, iar motivul care ma ingenunchiaza, care ma pune in miscare in fiecare clipa, care l-ar lua in brate si l-ar topii sub iubirea inimii mele, nu poate fi decat trimis de "Maicuta inimii mele", special pentru a-mi mantui sufletul.
Vorbeam ieri, cu un OM deosebit, care-mi spunea ca Dumnezeu sadeste in fiecare dintre noi, samburele iubirii, dar nu suntem cu totii in stare sa-l crestem in noi, sa-l ajutam sa infloreasca, apoi sa-i culegem roadele si sa le oferim mai departe, celui pe care destinul ni-l scoate in drum, la un moment dat. De aceea, pentru multi, ceea ce traiesc eu, e un soi de nebunie, care "numai mie mi se putea intampla"...
Si ma intorc la Dumnezeu, pentru a-l mai intreba o data: ce ma poate mantui in aceasta viata? Lupta pe care o duc, iubirea pe care o daruiesc atat de neconditionat si de curat, durerea care imi zdrobeste sufletul, abadonul "de mine" spre tot ce inseamna "el"?...
La toate intrebarile mele, sunt sigura ca voi gasi raspunsul la final de drum... Am gasit insa, un alt raspuns, la o acuza care mi-a "dat acele peste cap": obsesie, sau iubire? Si am aflat ca e iubire!!! Obsesia pune in miscare creierul, care refuza sa accepte, care pune intrebari obsesive, care impune carari, pe care Dumnezeu le accepta prin liberul arbitru. Iubirea insa, descatuseaza, rabda, accepta-spre binele celuilalt, toate deciziile, iar arsura se simte in inima, nu in creier. Tot acea persoana deosebita, care mi-a vorbit ieri despre ceea ce nu se vede, dincolo de ceea ce traim, mi-a spus un banc, pe care vi-l spun si voua, celor ce puteti intelege notiunea de "liber arbitru", atunci cand viata va pune intr-o rascruce de drumuri:
Se zice ca, intr-un sat, a venit un potop nemaivazut, care a generat cu o inundatie dusa dincolo de imaginatia omului. Apa crestea vertiginos, iar lumea s-a suit care pe unde a apucat: unii pe stalpi, altii pe case, popa pe biserica, etc. La un moment dat, guvernul anunta ca trimite camioane spre zona afectata de inundatii. O parte din populatie se suie in camioane, iar un sofer striga la popa:
- Parinte, sui-te-n camion!
- Lasa, ca pe mine ma ajuta Dumnezeu, spune popa si nu se salveaza...
Dupa un timp, guvernul trimite barci spre sinistrati, unii se urca in barci, iar popa refuza din nou, cu aceeasi replica:
- Nu urc, pe mine ma ajuta Dumnezeu!
Intr-o ultima incercare disperata, de a-i salva si pe ultimii ramasi in pericol, guvernul trimite elicoptere:
-Parinte, prinde-te de scara si urca in elicopter!... striga pilotul.
- Lasa, fiul meu, spune popa, ca pe mine ma salveaza Dumnezeu!
Din pacate, apa a crescut atat de mult, incat a trecut si peste turla bisericii, iar popa si-a gasit sfarsitul in acea inundatie. Ajuns la D-zeu, ingenunchiaza in fata Lui cu smerenie si nedumerire si-L intreaba:
- Doamne, ti-am slujit cu credinta atata amar de vreme, de ce nu m-ai salvat, cand am fost in pericol?
- Cum nu te-am salvat?... zise Dumnezeu cu uimire... Doar ti-am trimis camioane, barci, elicoptere... ce puteam sa fac, mai mult, pentru tine? A fost decizia ta, sa ramai catarat pe biserica....
Ganditi voi mai departe... cuJetati, cum ar spune o buna prietena! Iar daca gasiti in voi raspunsul la toate nedumeririle vietii, poate reusiti sa tineti cont si de semnele pe care vi le trimite Dumnezeu, dincolo de liberul nostru arbitru...
Te iubesc enorm, gandul meu pribeag... raman aici, asteptand sa te urci in camion, in barca, sau in elicopter...
Tot ce-am simtit, tot ce-am daruit, toate zambetele, sau lacrimile adunate in timpul ce s-a scurs, mi-a cusut in suflet rana pe care o credeam de neinvins in aceasta viata. Ma veti intreba: de ce-ai batut cuiul, daca scotandu-l, vrei sa nu ramana nici o gaura?!? Ei bine, chiar si intrebarea ma motiveaza...
Nu de mult, m-am asternut la picioarele unui gand. Credeam ca daruirea mea, il va determina sa ma cuprinda-n brate, sa ma ridice de la picioarele lui si... sa ma iubeasca. N-am avut noroc... Nu m-a observat si-a calcat pe sufletul meu. Pana nu de mult, credeam ca, sarutand o rana, se vindeca. Nici asta nu mai cred... Ma lecuiesc, oare, de naivitate? Pana nu de mult, credeam ca iubirea este de un singur fel: ori iubesti total si irevocabil, ori nu e iubire. In mintea mea, pentru iubirea dusa dincolo de gandul care imi ardea sufletul, eram capabila sa imi dau ambele picioare, daca mi le-ar cere. Cineva imi spunea, ca e mai mult de-atat... ca, daca n-as gasi pe cineva sa mi le taie, as fi capabila sa mi le tai singura... Si DA! Daca vreodata, ma va intreba cineva, cum mi-am iubit gandul, exact asa i-as spune. (EXÁCT, -Ă adj. 1. (și adv.) conform cu realitatea, întocmai, chiar. o științe ĕ = științe în care formulările se pot prezenta în formă matermatică. ♢ care reproduce întocmai un model; fidel. 2. (despre oameni) punctual. (< fr. exact, lat. exactus- sursa DEX).
Si-mi este greu, cumplit de greu, sa cred ca iubirea este altfel decat am crezut eu, ca ea nu se imparte doar la doi, ci si la trei, ca dincolo de noi e o negura pe care n-ar trebui sa o intelegem si ca iubire eterna nu exista. Adevarul este ca m-am saturat de parerile oamenilor, m-am saturat de asteptare, de intrebarile pe care mi le pun... m-am saturat pana si de mine. Astept un semn, care sa-mi indice un drum, unul al meu, de care sa ma pot bucura si eu, in sfarsit, unul pe care pot merge cu fruntea sus, iar de dincolo de mine, daca va mai fi un gand, sa ma poata privi in ochi cu toata iubirea lumii, fara teama, fara retineri. Imi doresc sa fiu eu, nu o masca a unui persoanj care trebuie sa traga cortina innaintea dorintelor sale. Viata m-a invatat ca a iubi, inseamna a-l privi in ochi pe omul iubit, iar in ochii lui sa gasesti multumirea a ceea ce oferi, fara a te intreba nici macar o secunda, daca ceea ce oferi e prea mult pentru tine. Iata ca mi-am dat propria definitie iubirii. Dar tot viata mi-a demonstrat ca nu se aplica teorema mea in practica... Ca atunci cand faci asta, ridici semne de intrebre, suspiciuni si mai ales, creezi nemultumiri.
Este trecut de mult de miezul noptii, iar intrebarea care ma va chinui o vreme, asa cum ma chinuie si in clipa asta, este: iubesti, sau astepti sa fii iubit intr-o buna zi?
Demult, cand Soarele umbla descult printre stele, iar Luna isi strangea in poale rochia-i simpla, de un albastru boreal, pe cand batranul-Marte spunea povesti la gura sobei si frumoasa Jupiter sucea mintea astrilor nevinovati, din vremurile acelea vine istorioara mea, pe care n-am putut-o ascunde nici de genele inlacrimate ale unei zile sfarsite prin acceptare, mai mult decat prin intelegere si nici de imposibila zdrobire a unei inimi care inca mai bate spre neuitare.
Se spune ca, in vremurile acelea, Soarele, prins in mrejele unei stele si sfaramat de neiubirea ei, a intalnit-o pe misterioasa Luna. Ea l-a privit in ochi... Si cat poate fi de minunat, sa vrei, sa poti, sa reusesti sa privesti Soarele-n ochi?!?... in ochii lui tristi, sfaramati sub talpa unei stele...
I-a luat razele si i le-a sarutat una cate una... Si-a dus buzele tremurande spre ochii lui inlacrimati, sorbindu-i fiecare lacrima... l-a legat la ochi si la-ngenunchiat, plin de tandrete, la malul marii, apoi a luat o crenguta de brad, i-a trecut-o prin plete, zburand cu el pe crestele muntilor, ascunzandu-i in san brandusele toamnei, l-a dezbracat de invelisu-i stralucitor si i-a sarutat fiecare sclipire. Insetat de iubire, el i-a primit iubirea cu toata maretia unui Soare... S-a daruit Lunii, ca si cum s-ar darui pentru ultima oara, i-a sorbit fiecare picatura din durerea neputintei, a fugit cu ea si dupa ea prin tot universul, intelegand ca, stapanul zilei e el, dar noaptea este doar a ei si, mana in mana, intreg Universul este al lor. Era un timp, in care Luna dormea in bratele Soarelui ei, iar Soarele isi cuibarea gandurile, pe timp de noapte, pe piptul Lunii lui iubite. Intr-o buna zi, insa, steaua Soarelui se intoarse la el, a suflat peste fruntea lui o adiere de dragoste si i-l rapii Lunii, pentru o vreme, sau pentru totdeauna... A ales steaua, crezand ca si cu ea poate straluci peste lume.
Ramasa singura, astrul noptilor noastre, a ingenunchiat langa Dumnezeu, intr-o rugaciune fara sfarsit, fara cuvinte, scaldata doar in lacrimile unei iubiri eterne. Si astazi, la miez de noapte, soaptele ei murmura aceeasi chemare sfanta, pe care Soarele ei o aude, o stie, o intelege... dar, cum si astrii eterni pot face o greseala de judecata, cum pacatele carmice ne ingenunchiaza pe fiecare, trebuia sa-si duca misiunea pana la final. Si unde e finalul?...
De-atunci si pana-n zi de azi, Soarele nostru se ridica mandru desupra Universului care i-a adus iubirea ce o ceruse Cerului atata timp, iar Luna il priveste de dupa stele, pana apune, ca sa-i ia locul. Uneori, si ea si el, mai danseaza cu Ingerii care i-au invatat sa se iubeasca, dar alearga zi-noapte unul dupa altul, fara a sti daca, undeva, intr-un colt sfant de cer, se vor mai intalni.
Cand se lasa intunericul, iar stelele coboara treptele augustului fierbinte, coboara si ea cu ele, si se cufunda in mare... inca mai spera ca Soarele ei sa-si aminteasca urmele lasate pe nisipul lumii... alteori, coboara in miezul zilei, din asternutul liliaceu in care-l imbratisa noapte de noapte si ii acopera stralucirea, facand din plina zi, inserarea durerilor neintelese.
Aici, pe pamant, nestiind noi, oamenii, cum le ratacesc pasii, am numit imbratisarea lor, eclipsa totala de soare... Dar intelegand uitarea lui, se intoarce cu ochii plini de lacrimi, la picioarele lui Dumnezeu si-l roaga iar, apoi coboara spre mare, sau saruta aripa unui inger, sau... si spera! Spera ca intr-o buna zi, Soarele sufletului ei va fugi spre ea si, lundu-se de mana, vor stapanii din nou Cerul care i-a adus candva impreuna...
M-am distrat copios!!! Chiar merita consemnata creatia. Subscriu initiativei, imi place ideea, imi place si de Oprea, apropo: imi place Oprea! Ha! Ha! Ha!
Am sa va povestesc in seara asta, sper, ce am cugetat eu noaptea trecuta, pentru ca n-am dormit, am gandit... Na! Ce sa fac si eu? Pana atunci, insa, dansati?
Un registru neaccesat de mine, pana acum, in "lumea mea", dar care mi-a atras atentia in dimineata aceasta. Prea "misto" ca sa nu-l consemnez. Cititorilor mei, in schimb, le atrag atentia: daca nu vreti sa va schimbati parerea (cei ce au una pe +) despre mine, mai bine nu dati PLAY! Sau, daca sunteti pudici, mai bine nu! Oricum, senzatia de final, e magica...
De cateva zile, caut prin toata casa... credeam ca mi-am ratacit identitatea printre lucrurile adunate in atatia ani, in care am crezut ca lucrurile te pot face fericit. Astazi nu mai cred nici macar in conceptul asta. Apoi, am cautat la prietenii pe care-i mai am si... degeaba. Dar mi-am adus aminte de o discutie avuta exact acum un an, cu un bun si vechi prieten, care a descoperit atunci, de ce nu ma puteam bucura de nimic. Spunea el, ca fara inima, nu ai cum sa te bucuri si mi-a sugerat sa-mi recuperez inima, de unde o lasasem ultima oara. Asa ca, in virtutea unei situatii pe care nu o inteleg, amintindu-mi aceste cuvinte, mai am o speranta. Mi-as putea gasi identitatea de una singura, daca reusesc sa-mi amintesc cand am folosit-o ultima oara. In felul asta as scapa de plata recompensei. Iar asta nu inseamna ca ma sustrag! Chiar plusez! Poate-si aminteste cineva, mai repede decat o pot face eu.
Pana atunci, va dau o tema de casa si va las sa reflectati asupra unor cuvinte simple:
"Orice sfant are un trecut, orice pacatos are un viitor."
"Fiecare barbat se naste sincer si moare mincinos."
"Nu putem intra in Cer, daca Cerul n-a intrat, mai inainte in noi"
"De cele mai multe ori oamenii asociaza moartea cu pierderea fortei vitale, cand in realitate, se intampla exact invers. Prin moarte ne pierdem numai trupul de pamant, iar energia vietii noastre eterne se uneste cu forta unui suprasuflet divin. Moartea nu este intuneric, ci lumina!"- Michael Newton
O analiză remarcabilă!
-
Într-un articol foarte bine documentat, publicat în Jurnalul (link), Adrian
Stoica semnaleazǎ situația critică în care se află multe orașe ale
României. Cr...
O singură săptămână, 3 divorțuri pe net
-
Poate și voi v-ați luat șoc. Nici nu știu dacă au divorțat toți în aceeași
săptămână, dar la mine așa au ajuns veștile. Am câteva lucruri de zis, nu
desp...
Pre primăvara
-
Azi am avut o zi...Una din alea în care iți vine să te tot duci. Eu m-aș fi
dus pe malul apei .Să nu mai simt atâta frustrare .Să nu mai văd atâta
chin....
sângele cărui animal îți curge prin vene
-
o mie și unul de teste pe facebook
toate îți ies la superlativ
acvila nu are lacrimi
un tigru scrâșnește
prin piept
nu pui inel pe degetul târfei
ce pământ î...
Procesul etapei versus procesul maimutelor
-
Catalin Tolontan, cunonscut initial prin participarea la emisiunea
“Procesul Etapei” unde colabora la numararea cornerelor, a devenit celebru
prin exagerar...
Ce inseamna Tara Sfanta
-
Cred ca putini s-au intrebat ce inseamna cu adevarat tara sfanta pentru ca
toti am fost invatati sa gandim ca aceasta se asociaza cu bucata de pamant
pe c...
Am plecat către Webstock
-
N-am mai fost de câțiva ani la Webstock, chiar mi-era dor. Așa că anul
acesta voi fi prezent acolo, să mă mai pun la curent cu ce e nou. Așa că,
începând d...
Florin Muresan - 20 de ani, cu si pentru MUZICA
-
Dragi prieteni, pentru ca am trecut pragul celor doua decenii in care am
iubit muzica, desavarsit si vesnic, am cantat pentru mine si pentru voi, am
hotara...
Lansarea albumului IUBESC PE ALTCINEVA
-
In luna aprilie a.c. am fost la Bucuresti, pentru a participa la lansarea
albumului IUBESC PE ALTCINEVA, al lui Florin Muresan. Mi-am permis o
vacanta de o...
Straja si Emil Parau
-
Va invitam la munte! De aceasta data, fara zapada aferenta, dar locurile
acestea isi pastreaza farmecul in orice sezon. Am uitat sa va spun
esentialul: va ...
